Se lansează volumul „Un sfânt printre noi: părintele martir Constantin Sârbu”.Fragment: O minune recentă a părintelui Constatin Sârbu

Miercuri, 6 martie, ora 18:00, la librăria Sophia se lansează volumul „Un sfânt printre noi: părintele martir Constantin Sârbu”, o ediție îngrijită de Danion Vasile și cu o prefață a pr. Marian Cojoc.

Invitați, la lansare sunt pr. Gheorghe Holbea și teologii Marian Maricaru și Danion Vasile.

Vă oferim în premieră, un fragment din volumul apărut la Editura Areopag:

O minune recentă a Părintelui Constantin Sârbu

 Cartea aceasta fusese programată să intre la tipografie cu câteva zile în urmă (prefața era finalizată, cartea era aranjată în pagină, se ceruse preț de tipar, grosimea cotorului, mai rămânea doar să fie trimise fi­șierele). Pe 20 februarie 2024 pe site-ul triadikon.ro (https://triadikon.ro/acatistul-parintelui-constantin-sarbu-noul-mucenic/) a fost postat acest nou acatist al Părintelui Constantin Sârbu, noul mucenic. Consi­de­rând că este de folos să fie tipărite cât mai multe imne liturgice închinate acestui martir al lui Hristos, am luat decizia de a-l include în volum (fără a mai cere acordul părintelui paroh Marin Cojoc de la Biserica Sapienței, care scrisese deja prefața cărții).

Poate apărea întrebarea: „De ce să mai apară încă un acatist al Părintelui Constantin Sârbu?” Nu era sufi­cient cel vechi, scris de Lect. Univ. Dr. Daniela Bordea, care a fost în tinerețe chiar ucenică a părin­telui? La această întrebare se poate răspunde foarte simplu – cu o altă întrebare: de ce există două acatiste ale Sfân­tu­lui Dimitrie Basarabov? E adevărat că cel din Aca­tis­ti­er e mult mai cunoscut, dar și cel scris de poetul Sandu Tudor – viitorul stareț Daniil de la Rarău, mucenicul de la Aiud – e de folos (de aceea a fost tipărit încă din anul 1928, cu binecu­vân­ta­rea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodo­xe Române). De ce există trei acatiste către Valeriu Ga­fencu, „sfântul închisorilor”? Nu era suficient unul? Sau de ce există în limba română mai multe acatiste ale Sfinților Nectarie din Eghina, Ioan Maximovici, Efrem cel Nou și ale altora?

Pentru că scrierea unui acatist este o manifestare a evlaviei către un sfânt – canonizat sau necanonizat.

Cinstirea sfinților înainte de canonizarea lor face parte din manifestarea așa-numitei evlavii populare.

Editura Areopag și-a propus să editeze cât mai multe texte liturgice închinate noilor mucenici și măr­turisitori români – dintre cele tipărite până acum cel mai cunoscut fiind Acatistul noilor mucenici și măr­tu­risitori români, apărut cu sprijinul și cu binecu­vân­tarea ÎPS Arhiepiscop Justinian Chira al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Acest arhiereu de vred­nică pomenire a dat binecuvântare în anul 2008 pen­tru campania pentru canonizarea noilor mucenici, Din temnițe spre Sinaxare, în care tipărirea cărților despre sfinții închisorilor ocupă un rol deosebit.

Dacă ÎPS Justinian Chira ar fi trăit astăzi, ar fi sprijinit și demersurile pentru canonizarea părintelui Constantin Sârbu. Așa cum a făcut-o pentru cano­ni­zarea lui Valeriu Gafencu sau a părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă și a altor noi mărturisitori. El a dat mărturie despre faptul că recunoașterea meritelor unuia dintre noii mucenici și mărturisitori se răs­frânge, de fapt, asupra tuturor ce­lor­lalți, știuți și nești­uți: „Am vorbit și cu alte ocazii despre cei care au su­ferit pentru credință în temnițele comuniste. S-a vor-bit de subiect cu acul scos, dar eu am spus direct și clar faptul că toți cei care s-au jertfit și au suferit acolo sunt sfinți! Chiar dacă nu sunt trecuți în Sinaxar. Toți care au murit în închisoare, și care au murit nu numai în închisoare, toți au dreptul să treacă din suferința de aici în rândul sfinților din Sinaxar. Sfinții nu se fac printr-o declarație oficială. În bi­serica apuseană așa se fac sfin­ții. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dum­ne­zeu, și apoi se discută despre persoana respectivă și se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e me­to­da bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă meto­dă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară popo­rul, până nu-l con­sideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adi­că ceata credincioșilor, te consideră că tu ești un om care ai calități, care ai viață sfântă, abia apoi Biserica te re­cunoaște. Dar poporul te declară sfânt. Aceas­ta e me­toda. Sfinți sunt nenumărați. Că vor fi tre­cuți în Sina­xare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toți, noi toți. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naște, cel ce păti­mește pentru Hristos, poate fi trecut automat din rân­dul oamenilor păcătoși în rândul sfin­ților. Asta fiecare poate și trebuie s-o facă.  Toți aceștia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păca­telor poporului român. Ei au fost arun­cați în gura ce­lor fără de Dumnezeu, ca să ispășească păcatele noas­tre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Și chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuți în rândul sfin­ților, ei nu trebuie să fie trecuți în rândul sfinților. Ei sunt sfinți, prin sacrificiul lor. Îi admir pe cei care se luptă să fie trecuți din pușcării în Sinaxare, în rân­dul sfinților. Adică să fie și oficial trecuți, recunoscuți, declarați sfinți. Dar ei sunt, de fapt, sfinți. Ei s-au sfin­țit, s-au sanctificat.”[1]

Părintele Constantin Sârbu s-a sfințit prin păti­mi­rea lui și prin moartea sa mucenicească. Nu el are nevoie de recunoașterea sfințeniei sale, ci noi avem ne­voie de această recunoaștere. Pentru că, prin cin­sti­rea lui în biserici, evlavia credincioșilor s-ar întări. Și binecuvântările sale s-ar înmulți și s-ar răspândi peste noi în chip minunat. Iată o mărturie recentă, scrisă de Silviu Troșciuc din Brașov, care arată cum Sfântul Constantin Sârbu – pentru că despre un sfânt este mărturia – vine în ajutorul oamenilor[2]: „Am primit de la părintele Ma­rin Cojoc, parohul Bisericii Sapi­enței, o parte din veș­mâ­ntul Sfântului Constantin Sârbu. Am și o mică parte din sicriul său. Cu toată sin­ceritatea mărturisesc că din bucata din sicriu (care a fost găsită la mormânt de băiețelul meu, David, de 8 ani) izvo­răște o mireasmă ca de sfinte moaște, că uneori se um­ple toată casa de mireasmă. Totul a început înainte ca Sfântul Constantin Sâr­bu să fie reînhumat pe 22 noiembrie 2023. Înainte cu câteva zile aflasem că va fi reînhu­mat. Eram foarte trist. Într-o dimineață eram acasă. Am făcut niște sur­cele, pentru a aprinde focul în casă. Soția mea, Ani­șoara Troșciuc, spăla vasele. Am între­bat-o: «Ai tă­mâiat prin casă?» Mi-a spus că nu, dar că simte și ea că izvorăște o mireasmă din racla unde este lemnul din sicriul Părintelui. Veneau valuri care ne copleșeau, se umpluse toată casa de mireasmă. Am deschis geamul, am aerisit și au început din nou să vină valuri – valuri de mireasmă. Timp de trei ore am fost copleșiți.

Până nu am pus capul pe raclă și m-am rugat și i-am promis Sfântului Constantin că în ziua urmă­toa­re voi reveni la București să mă închin la Sfinția sa și să‑i cer ajutorul înainte de a fi reînhumat, nu s-a schimbat nimic. După ce i-am promis Sfântului că voi veni, mi­reasma s-a redus și de atunci continuă să izvorască, dar nu la fel de puternic, ci mult mai slab. Am mers și m-am închinat la Sfântul Părinte, iar acolo părintele Marin Cojoc, cu binecuvântarea duhovnicu­lui nostru, ne-a oferit și o bucată din veșmântul care a stat 47 de ani pe Sfântul Părinte în sicriu. Mare bu­curie! Mai menționez că, pe când soția mea (care a născut pe 15 februarie 2024 o fetiță ca un îngeraș), era însărcinată în luna a șaptea, la un moment dat s-a trezit cu niște dureri groaznice la burtă. L-a rugat pe băiețelul nostru David să-i dea racla cu lemnul sicriului. A pus-o pe bur­tă, s-a rugat și durerile au dispărut în câteva mi­nute. De mai multe ori când mai apar ispite sau încercări, pun capul pe racla pe care o păstrăm cu evlavie și fac rugăciuni și simt prezența Sfântului. (Este o mare responsabilitate să ai în casă o astfel de binecuvântare – familia trebuie să trăiască în pace, soții trebuie să aibă permanent canon de la duhovnic și program de rugăciune și să fie permanent spovediți și împărtășiți.)

Sfântul Constantin este viu, este printre noi așteaptă să-i cerem ajutorul în rugăciuni, să mij­locească la tronul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi, păcătoșii. Cu toată inima vă mărturisesc această minune a Sfântului Constantin Sârbu.”

Primirea acestei mărturii, pe ultima sută de metri, arată că Sfântul Constantin însuși poartă de grijă ca mărturiile despre minunile sale să ajungă la oameni. Nădăjduim să primim cât mai multe măr­turii[3] despre astfel de minuni, pentru a fi postate pe site-ul www.parinteleconstantisarbu.ro și tipărite ulterior. Și mai nădăjduim că mărturiile despre minunile părintelui Constantin Sârbu vor da cât mai multe roade duhovnicești…

Danion Vasile

[1] Din cuvântul rostit cu prilejul decernării titlului de cetățean de onoare al orașului Baia Sprie părintelui Justin Pârvu, Un titlu pentru toți cei care au suferit în pușcăriile comuniste, publicat în Gazeta de Maramureș, 10 septembrie 2013 (n. ed.).

[2] Mărturia a fost primită în seara zilei 22 februarie 2024, după ce interiorul acestei cărți fusese trimis la tipografie – și am considerat-o atât de importantă încât am reușit să schimb ultima placă tipografică, pentru ca relatarea să fie publicată în carte. Nota editorială scrisă inițial se încheia aici (n. ed.).

[3] Mărturiile pot fi trimise părintelui Marin Cojoc  – pe adresa de e-mail marin.cojoc@yahoo.com și Editurii Areopag  – pe adresa de e-mail danionvasi­le@ya­hoo.com (n.ed.).