Văd mulți gorjeni, în jurul meu, panicați din cauza cutremurelor continue din ultimele patru zile. Unii nu dorm noaptea, alții au plecat deja la țară sau dorm în mașini.
Am auzit că mulți copii sunt foarte speriați, plâng incontrolabil. Toate aceste reacții sunt firești, deoarece la noi, în Gorj, cutremure care să se simtă, n-au fost. Nu suntem obișnuiți. În plus, în general, Gorjul a fost ferit de mari dezastre naturale în ultimii zeci de ani, așa că oamenii s-au obișnuit cu liniștea. Cu binele.
Iată, însă, că suntem zguduiți, la propriu și la figurat, de câteva zile. Cei care așteaptă răspunsuri din partea „științei”, pot să mai aștepte mult și bine. Constantin Ionescu, directorul Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), spune că „suntem la cheremul naturii”. Deci, cu autoritățile ne-am lămurit.
O colegă a scris că aceste cutremure se petrec pentru că „natura s-a săturat de răutatea noastră”. Oare? Oare știe copacul ce e binele și răul? Oare are îndoieli morale lupul, când mănâncă oaia? Se gândește la bine sau rău motanul când prinde șoricelul? Nu. Sigur nu. Natura este obiectivă: nu știe de „bine” sau „rău”. Astea sunt concepte morale, care derivă DOAR de la existența lui Dumnezeu. Și-așa ajungem la miezul problemei.
Dragii mei gorjeni,
poate că aceste seisme, dezastre naturale, apărute cu o forță nemaivăzută de 200 de ani, reprezintă un semn. Un îndemn de întoarcere la credință, la rugăciune și smerenie. Ce-ar fi, să mai terminăm cu răutatea gratuită dintre noi?
Ce-ar fi să ne rugăm la Dumnezeu și când NE E BINE, nu doar acum, la greu? Am văzut mulți care s-au rugat lui Dumnezeu să ne ferească de un cutremur mai mare, dar care ani de zile n-au călcat prin biserici, au miștocărit sfinții, n-au avut Sărbători, n-au avut post.
N-am crezut că voi apuca ziua în care gorjeni să pună câinii pe preotul care vine cu Botezul sau Paștile.Și totuși, se întâmplă.
Din păcate, chiar unii slujitori ai Domnului dau motive de sminteală, comportându-se execrabil, transformând totul într-un bussines, în care sfintele slujbe au doar rol de „servicii religioase” prestate în funcție de comenzi.
Dar asta nu scuză faptul că ne ducem copiii la chefuri în zile de post, că-i învățăm să înjure și că-i învățăm că singurele lucruri care contează sunt „faima și banii”, indiferent cum le obții. Iată, azi copiii plâng. E bine? La ce-i ajută „faima și banii” când se află în preajma morții, dragii mei?
S-a umplut județul de videochat și în loc să-i arătăm cu degetul pe curvele și peștii respectivi – căci asta sunt – îi lăudăm ca „oameni de succes”. Serios? Și apoi vă întrebați de ce nu ne merge bine?
Cum să ne meargă, când toată ziua stăm cu „dracul” în gură? Cu durere o spun, circulând prin toată țara, nu am văzut județ unde „dracul” să fie mai mult pe buzele oamenilor decât în Gorj. Ba chiar am ajuns și faimoși din cauza asta.
Cum am ajuns în asemenea hal? Sunt destul de bătrân ca să-i fi prins și pe cei de dinainte și nu se vorbea așa. Spune-mi cum vorbești ca să-ți spun cum gândești. Dacă toată ziua ne „înfrățim cu dracul”, ce pretenții mai avem? Am primit ce-am dorit: dracu am vrut, pe dracu-l avem!
Și nu în ultimul rând, poate că zilele astea de frică și cutremur sunt și o pedeapsă pentru felul în care ne batem joc de Brâncuși și de eroii noștri. Calea Eroilor este mai mult decât un monument, este o CINSTIRE a celor care și-au dat sângele pentru noi. Și noi? Ce-am făcut? De ani de zile, ne batem joc de sacrificiul lor, lăsându-l pe „liderul comunității” și pe acoliții lui să calce eroii în picioare. La propriu. Nu cred că-i întâmplător că tocmai sediul Primăriei a fost printre cele mai afectate.
Ce pretenții să mai avem când lângă mormântul Ecaterinei Teodoroiu ne „cutremură” de ani zile manele, chefuri și mai nou, terase? Cu durere o spun: Gorjul n-a fost într-o situație mai jalnică de la 1821 încoace. Iar recentul Recensământ confirmă pustiirea fără precedent prin care trecem.
Poate sunt cuvinte grele, dar nu caut să dau vina pe altcineva: și eu sunt în aceeași oală. Cu toții am greșit: și bătrâni și tineri și laici și preoți. E vremea să ne întoarcem la credință, la rugăciune, să cerem iertare lui Dumnezeu și unii altora pentru nenorocirile făcute. Să nu mai închidem ochii la nedreptate, să nu mai facem compromisuri la tot pasul. Să prețuim munca și mai puțin pilele și relațiile. Să nu mai fim slugile puternicilor zilei, că vedeți, la greu nu vă ajută cu nimic.
Să prețuim ce-am primit de la cei de dinainte, nu să dărâmăm tot. Să ne învățăm copiii să prețuiască eroii care au murit pentru binele lor, nu să prețuiască haine de firmă. Să mai citim o carte și să să mai lăsăm telefonul. Să ne învățăm copiii că-s urmașii lui Magheru, ai Ecaterinei, ai lui Vasile Craiu, Popilian, Brâncuși, Vladimirescu, Radu Ursan, ai Lătăreței, Mălăele și-al atâtor duși…
Duminica să ne oprim din muncă și petreceri și să ne gândim (și) la Dumnezeu, nu la mall, că la greu…toți devenim brusc credincioși!
Cel de Sus ne-a zguduit puțin, dar, deocamdată, nu s-a întâmplat mai rău. Să profităm de ocazie pentru a ne reveni în fire, că altfel ne va trezi Dumnezeu. Cu sau fără voia noastră.
Iertați-mă dacă v-am tulburat.
