Este puțin probabil ca podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, să fie inaugurat la finalul acestui an, informează Cotidianul.ro.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, susține că s-a prezentat personal pe șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, cu scopul de a vedea dacă este posibilă darea în trafic a podului până la finalul anului 2022, după cum promisese antreprenorul care se ocupă de proiect.
„Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură. Antreprenorul principal a promis că ne va comunica un grafic de lucru detaliat pe zile, până la sfârșitul anului, care să cuprindă necesarul și mobilizarea de resurse (umane, materiale și logistice), astfel încât să demonstreze tehnic posibilitatea de a se pune în circulație podul și prima etapă a drumurilor de legătură, în luna decembrie”, a scris Scrioșteanu.
Acesta a mai precizat că va solicita CNAIR să trimită zilnic persoanele responsabile de proiect în teren fiind necesară transmiterea săptămânală a situației catre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
“Voi solicita Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR prezența zilnică a responsabililor de acest proiect în șantier, pentru a avea o monitorizare permanentă a resurselor asumate și mobilizate în teren, iar săptămânal să ne comunice (Ministerului Transporturilor și Infrastructurii) situația din șantier.”, a adaugat acesta pe pagina de Facebook.
Japonezii (și Românii angajați de ei) au respectat orarul și chiar au terminat mai devreme.
Problema este cu alte firme implicate, ceea ce Guvernul “uită” să spună!
“ne va comunica un grafic de lucru detaliat pe zile”
-se numeste “organizare de shantier”(….)
doar la Wuhan a lipsit -“spitalu cu 1’000 de paturi”
si la “invazia rusa” intinsa in shir indian pe….64 de kilometri.