joi, aprilie 25, 2024
OPINIISă demontăm un mit. VACCINUL NU ESTE GRATUIT, vaccinul e plătit de...

Să demontăm un mit. VACCINUL NU ESTE GRATUIT, vaccinul e plătit de toți cetățenii, inclusiv de cei care nu vor să-l facă

Propaganda tot mai accentuată pro-vaccinare din ultima perioadă, pe lângă promisiunile că doar prin imunizare vom scăpa de pandemie și doar prin imunizare puteam să garantăm siguranța celor din jurul nostru, s-a concentrat și pe faptul că, vezi Doamne, vaccinul e gratuit pentru toată lumea.

Da, vaccinul este gratuit când mergi să îl faci și nimeni nu te taxează pentru asta, însă acel vaccin a fost cumpărat de Statul Român din banii contribuabilului român.

Din 19.000.000 de români, doar 5 milioane au fost imunizați cu ambele doze până în prezent, adică puțin peste 25% dintre români. Totodată, pentru anii viitori, premierul Florin Cîțu a mai cumpărat 120.000.000 de doze, despre care a spus că nu știe cât vor costa, adică de peste 6 ori populația României în doze de vaccin. Având în vedere că imunizarea completă înseamnă inocularea cu două doze în cazul vaccinurilor de la Pfizer, Moderna și AstraZeneca, puteam considera că toată populația țării se poate vaccina complet de cel puțin trei ori.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Astfel, după ce doar 25% dintre români s-au imunizat cu ambele doze și fără premisele ca procentul acestora să depășească 40, darămite 50%, ce se va întâmpla cu zecile de milioane de doze cumpărate de premierul Florin Cîțu pe care românii nu vor dori să le primească? Care sun bazele în temeiul cărora, din banii tuturor contribuabililor români, Statul a cumpărat și cumpără atâtea doze în condițiile în care dorința oamenilor de a se vaccina este foarte mică?

Aparte de acest fapt, datoria externă a țării a crescut la 50% din valoarea Produsului Intern Brut, însă guvernanții sunt concentrați să cumpere zeci de milioane de doze de vaccin pe care majoritatea nu dorește să le folosească.

Iată că tot acest summum de elemente nu ne conduce cu gândul decât la o singură întrebare: Qui prodest?

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar  Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

4 COMENTARII

  1. „Acesta este un apel către conducătorii care promovează, în țara lor și la nivel internațional, o vaccinare în masă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
    Pe baza unor date deocamdată experimentale, ei au permis și încurajat campanii de inoculare în masă a noilor tipuri de vaccinuri.

    Aceste vaccinuri conțin o parte din ARN-ul virusului care codifică proteina de suprafață a acestuia pentru a-i permite să se fixeze pe celulele-țintă. Producătorii acestor vaccinuri au crezut în mod naiv și au lăsat să se creadă că organismele injectate vor determina un răspuns puternic de anticorpi care să neutralizeze această proteină de suprafață și să împiedice, astfel, transmiterea virusului.

    Or, faptele contrazic această așteptare: vaccinurile produse de Pfizer, ModeRNA, Astra Zeneca nu împiedică transmiterea virusului de la un om la altul, iar vaccinații sunt la fel de susceptibili să-l transmită ca și nevaccinații.

    În consecință, speranța obținerii unei „imunități colective” prin sporirea numărului celor vaccinați este cu totul deșartă.

    Explicația acestui eșec este simplă: marea capacitate de mutație a virusului, împreună cu înaltul lui grad de transmisibilitate, permit selecția de variante rezistente la vaccin.

    Este o cursă unde virusul va fi mereu cu un pas înainte.

    Trebuie abandonată această cursă și refuzată vaccinarea obligatorie, mai ales a personalului medical, deja bine informat despre efectele secundare ale actualelor vaccinuri”. (Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel în medicină).

    • Cei ce conduc statele acționează la ordin chiar dacă nu cunosc până la capăt ce anume fac! Sunt antrenați să facă ăsta! Este posibil să presupunem că ar fi bineintenitionati dar neștiutori dar, din ignorarea unor oameni valoroși ca și Montagnier sau alții și din neaplicarea unor lucruri simple ca medicația ieftină și uzuală și insistența nerușinată pe înțepare se cade să ne convingem că nu este vorba de necunoaștere ci de acțiune la ordin și chiar de rău săvârșit cu știință!

  2. Și mai trebuie să dărâmăm un mit : ROMÂNILOR NU LE ESTE TEAMĂ DE VACCINARE CI DE ACESTE SOLUȚII DUBIOASE TRIMISE DE GANGSTERII MARILOR TRUSTURI FARMACEUTICE DREPT VACCINURI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE