duminică, februarie 25, 2024
OPINIIRubrica de FILM | Doi bărbați pentru o moarte, regia Gheorghe Naghi,...

Rubrica de FILM | Doi bărbați pentru o moarte, regia Gheorghe Naghi, 1969

Naghi își considera filmul, Doi bărbați pentru o moarte, unul de suflet și de o actualitate îngrozitoare, într-un interviu din 2015. Se gândea probabil la luptele de la Tg Mureș din `90, la deteriorarea relațiilor după 2011 sau chiar la tensiunile diplomatice din 2015 dintre România și Ungaria pe tema drumurilor transfrontaliere, utilizarea limbii maghiare în administrație sau chestiunea autonomiei, ridicată de exemplu de UDMR. Filmul este privit de critică ca un eseu asupra solidarității româno-maghiare, cultivată îndelung în epocă (vezi documentarul TVR, Conlocuitori în țara lui Ceaușescu (1))

Ceea ce este adevărat. Naghi face un film care, pentru relațiile româno-maghiare, poate fi comparat cu Bad day at black rock (1955) pentru relațiile americano-japoneze din anii `50, care nu arătau strălucit. Japonia, de exemplu, fusese deja greu încercată de înfrângerea din al Doilea Război Mondial, de tragedia de la Hiroshima și Nagasaki, de ocupația americană dintre 1945-51, care vine la pachet cu epurări masive în administrație și execuția a peste cinci mii de ofițeri, considerați criminali de război, continuată, în sfârșit, de o perioadă de protectorat militar anglo-american, până undeva la începutul anilor 60. Filmul spune practic povestea unui american întors de pe frontul din Italia, purtând în suflet amintirea indelebilă a unui tânăr camarad japonez al armatei americane mort pe front încercând să-l salveze pe el, într-o încercare de a duce personal această veste tatălui lui în America și izbindu-se de prejudecățile conaționalilor sau punându-și viața la bătaie.

Un film greu de înghițit mai ales de japonezi, evident. Dar filmul lui Gheorghe Naghi e mult mai norocos, în orice caz e turnat într-un context interetnic superior, prin comparație, sau  prietenos. Constituțiile comuniste din 1948, `52 și `65 consfințeau egalitatea deplină a tuturor cetățenilor indiferent de sex, rasă sau etnie, cu dreptul conaționalităților de a folosi liber limbile materne în educație, cărți, ziare, teatre etc. În 1952 e înființată Regiunea Autonomă Maghiară, cu Harghita, Covasna și Mureș în subordine. Limba maghiară este a doua limbă oficială. Comunitatea maghiară beneficiază aici de un sistem instituțional, cultural, educațional etc exclusiv în limba maternă. Dar mixarea etnică a unor școli cu predare în limba maghiară la începutul anilor 60, precum Liceul de băieți nr 2, care devine liceu cu predare și în limba română, unificarea celor două universități Bolyai și Babeș într-una singură, Babeș Bolyai,  păstrând totuși subgrupele de studenți maghiari și corpurile de profesori cu predare în limba maghiară, la care se adaugă desființarea Regiunii Mureș Autonomă Maghiară mai târziu (în procesul de reorganizare a țării pe județe din 1968), puteau fi văzute, una peste alta, ca acțiuni de asimilare etnică ale regimului comunist.

Dar ce lua cu o mână, regimul dădea cu cealaltă. Editura didactică și pedagogică introduce un departament pentru minoritățile conlocuitoare. La sfârșitul anilor `60, este înființată o editură specializată în limbile minorităților, Criterion (era publicată carte mai ales în limba maghiară). Este inaugurat un festival popular de muzică și dans maghiar în Covasna, care are un succes fabulos.

În sfârșit, în 1969, este înființată redacția de emisiuni TV și radio în limbile minorităților. Emisiunile în limba maghiară la radio dura 1h/ zi, iar în fiecare luni aveam emisiunea TV în limba maghiară (până în 1986).

Filmul lui Gheorghe Naghi despre cei doi prieteni, unul român, celălalt maghiar, dintr-un sat din Transilvania, vine în acest context de schimbări instituționale și reorganizare teritorială intensive. Solidaritatea interetnică româno-maghiară era într-un fel amenințată la sfârșitul anilor `60. Maghiarii aveau motive să se simtă vizați, după Revoluția din Ungaria (1956), care avusese ecouri printre studenții maghiari din România. Or filmul exact cu un asemenea mesaj vine, într-un asemenea moment. Maghiarii rămân o constantă a preocupărilor regimului pentru minoritățile conlocuitoare.

Pe scurt, bunul, blajinul, omul de casă Demeter (maghiar) este arestat de hortiști și nemți pentru vina de a fi pus un steag românesc în turla bisericii atunci când soseau ei (trebuie să știm că e sfârșitul războiului, nemții se retrag,  lumea aștepta armata română eliberatoare etc). Cum nu-l pot executa, fiindcă e maghiar, Demeter, împins din spate de doi soldați care aveau sarcina de a executa pe cineva în noaptea aceea tenebroasă (moartea trecuse deja pe lângă el ca un glonț), ajunge să răscolească vechi resentimente, oprindu-se astfel la prietenul lui, Pavel (român).

Despre ce e vorba? Demeter și Pavel iubeau aceeași femeie, pe Marișca. Demeter o luase de soție cu ani în urmă, dar Pavel, rivalul lui mai arătos, încercase înainte să i-o ia. Demeter s-a ales astfel cu Marișca și cu un copil care nu era al lui.

Demeter își va reaminti acum umilința de a fi crescut copilul lui Pavel. Toată batjocura satului îi revine în minte cu această ocazie. Iar lui Pavel, se înțelege, durerea de a-i fi fost luată femeia pe care o iubea. Nu se va mai căsători, purtat de această iubire dureroasă pentru Marișca.

La ora aceea din noapte, deci, Demeter își purta călăii spre casa lui Pavel, ros de aceste resentimente vechi, care păreau să zguduie prietenia lor de o viață. Dar prietenia lor se va dovedi mai puternică decât resentimentele care îi înveninau. Demeter nu le face pe plac nemților, iar finalul nu putea decât să-i găsească împreună.

Prietenia lor fusese pusă greu la încercare în noaptea aceea, însă s-a dovedit mai tare. Mai tare chiar decât moartea, de vreme ce la sfârșitul nopții ei nu sunt găsiți dezbinați, așa cum te așteptai, ci uniți, îmbrățișați, acoperind aceeași bucată de pământ cu trupurile lor.

Totul desfășurându-se în bătaia ritmică a bețelor în soare, cântecul de dragoste al berzelor cu care se cheamă primăvara, cântecul care însoțește această istorie a lui Demeter, Pavel și Marișca.

În sfârșit, Gheorghe Naghi cu acest film intervenea la sfârșitul anilor `60 pe ecranele românilor și maghiarilor, o perioadă traversată de schimbări majore și neliniști etnice. Pierd autonomia, școlile de limbă maghiară se unesc cu cele românești sau devin școli și cu predare în limba română (foarte multe rămân cu predare exclusiv în limba maghiară până în 1989), dar acest lucru era în epocă mai curând o chestiune de adaptare la noile realități sociale decât o încercare de asimilare, așa cum rezultă și din documentarul TVR. Gheorghe Naghi, român din Covasna la origine, nu putea interveni decât în acest mod, vorbind românilor și maghiarilor despre ei înșiși și satele lor interetnice din Ardeal. Filmul lui era firesc să fie unul de suflet.

____________

  1. Adevăruri despre trecut: conlocuitori în țara lui Ceaușescu, documentar TVR, https://youtu.be/OmYvsqo9PUY
spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE