Mirel Palada a scris despre The Northman, ultimul film despre vikingi. Filmul l-am văzut după ce am citit recenzii mai degrabă critice. Nu e ușor de înghițit, de fapt, îți trebuie stomac pentru așa ceva, pentru că registrul său este unul intermediar: nu e doar un alt film antrenant cu recuzită vikingă ci o încercare de a reda lumea vikingă precreștină. De aceea filmul este greu (nu greu de înțeles, ci greu de digerat), pe alocuri grețos, întunecat, plin de mitologie scandinavă, cu concesii ce țin de dramatizare și de inevitabila poveste romanțioasă. Pentru intenția proiectului cinematografic a se citi textul lui Palada.
Dar eu altceva vreau să spun. Că acest gen de epopee poate fi un bun reminder ce lume de coșmar era în locurile astea civilizate de astăzi înainte de creștinism. Mitologia vikingă comodificată vinde bine astăzi: sunt seriale, filme și trupe care prelucrează la infinit aceste motive. Ce plictis că au venit creștinii ăștia ipocriți și odioși, nu era mai bine cu vikingii? Nu, nu era. Niște trupe formidabile de sălbatici sângeroși care ucideau fără milă, de cucerire, de sport, de distracție și ritualic. Răzbunători și cruzi, iar arborele sacrificial cu trupuri sfârtecate care apare în visele northman-ului nu era doar o reprezentare metaforică, ci prea deseori un altar real. Se spune că marele Charlemagne, pe când era în culmea puterii sale, a zărit de la fereastră câteva corăbii răzlețe de vikingi. Spre marea surprindere a supușilor săi, a început să lăcrimeze. „Lăcrimez nu pentru mine, ci din durerea inimii care m-a cuprins gândindu-mă la nenorocirile pe care le vor face (vikingii) urmașilor mei și supușilor lor.”
Cred că uităm prea ușor ce fel de rapacitate crudă zace în spatele multor „civilizați” pe care-i invidiem. Cred că uităm că pacea adusă de creștinism, cu toate defectele și limitele sale, era incomparabilă cu iadul de pe pământ al „păgânilor”. Din ce fel de barbarie au fost scoase toate aceste popoare. Nu degeaba în limbajul nostru vechi „păgân” era sinonim cu „neom”. Neom, adică inuman, lipsit de omenie. Un chip deformat. Dar acum suflul creștin se stinge. S-a dus și modernitatea secularizantă, mecanică, prozaică, cu aparența ei de raționalitate și pozitivitate. Lumea se revrăjește. Nu prin întoarcerea la creștinism (deși există o redescoperire a creștinismului tradițional, dar e un fenomen de „nișă”), ci prin reîntoarcerea la rădăcinile păgânești. Mai întâi ca distracție, ca entertainment. Mai întâi prin tot felul de mituri sociale și idoli mascați. Dar barbarizarea și canibalizarea inimilor se întâmplă și vechile straturi atavice încep să-și facă loc spre suprafață. Și cum zicea în cartea sfântă? „Să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție mai rău”. Sau alta, adresată întocmai unor creștini care aveau încă apucături idolești: „ca un câine care se întoarce la vărsătura sa”.
Asta e, în esență, revrăjirea de azi: revenirea la vărsătura idolească din trecut, cu toată barbaria sa neînchipuită pentru naturelul nostru simțitor. Cu diferența că de data asta va fi „mai rău”, căci una e să fii păgân din născare, altceva e să redevii păgân. Una e să fi fost scos din starea de neom, spălat în apa botezului, curățat de atavisme, altceva e ca, după ce ai căpătat acest dar, să te lepezi de el pentru idolatria sângeroasă din trecut. Și încă nu am văzut totul. Ce-ar fi dacă realmente am reveni la vremurile precreștine? Scrierile creștine de atunci descriu la unison o lume populată de „idoli”, adică de demoni. Și mitologiile spun același lucru. O lume populată de creaturi din alte tărâmuri. Creștinismul a pus capac acestor bântuieli. Acum, însă, capacul este ușor-ușor dat la o parte. Vorba unui pustnic de-al nostru: „toți diavolii din iad au ieșit pe fața pământului….”
*Un șlagăr vechi al ansamblului instrumental-vocal Sepultura
“Ansamblul instrumental-vocal Sepultura”. Foarte tare asta :)))))))
Înainte de venirea creștinismului puterea era asumată arbitrar, tiraniile și duelurile erau la ordinea zilei în societățile păgâne, nu mai vorbesc de sacrificiile umane. Acest film, plus serialul Vikings (primele 2 sezoane, că restul sunt o telenovelă hollywoodiană) sau Apocalypto al lui Mel Gibson arată spiritul vechii lumi. Codurile lui Constantin și Iustinian, bazate pe teologia creștină, au fundat legislația și civilizația unei Europe în care valoarea vieții umane este sacră. Evident, sunt mulți care nu au respectat asta, însă este o diferență mare între lipsa unor principii sau existența unor principii inferioare, ca în lumea păgână, și prezența unor principii coerente care dă sens absolut vieții umane, ca în creștinism, chiar dacă unii le-au interpretat trunchiat sau le-au ignorat. Pentru că excese au existat și în lumea creștină, însă mult mai puține.
Din păcate Hollywoodul de azi descurajează masculinitatea, însă când o tolerează este vorba doar de cazuri degradate, lipsite de coerență morală sau neopăgâne, care încurajează brutalitatea și violența. Una dintre excepții a fost filmul Gladiator, personajul Maximus exprimând valorile gândirii stoice, deci o masculinitate care are și valențe spiritulale profunde. Mai putem adăuga Braveheart și altele de genul acesta care fac notă discordantă cu trendul nihilist specific filmelor postmoderne și corecte politic cu mafioți în genul Tarantino & co.
Există o întreagă inginerie subversivă în filme și seriale prin care este descurajată masculinitatea, se încurajează feminizarea bărbatului (nesigur pe el, sentimental și pasiv, supus și controlat de femei puternice și arogante) și masculinizarea femeii (războinice care bat bărbați sau doar îi domină și umilesc în comunicarea socială), iar masculinitatea este văzută doar din perspectivă nihilistă și amorală (mafiot, asasin, hoț, războinic prădător, curvar). Aceste manipulări televizate ale psihologiei umane au efecte dezastroase în timp, nu degeaba se zice că bărbații au cam dispărut în Scandinavia în ultimii ani. Femeile atrăgătoare îmbrăcate în piele care bat bărbați promovează subliminal sado-masochismul (Resident Evil, Ultraviolet, Wonder Woman, Sin City, Death Proof, Lara Croft etc.). Benzile desenate cu Wonder Woman au fost create de un individ pasionat de sado-masochism, avea o sexualitate incertă fiind dominat sexual de partenera lui. Videoclipurile cu perversiuni sexuale BDSM (Lady Gaga, Taylor Swift, Rihanna, Miley Cyrus, Christina Aguilera, Alexandra Stan) lasă urme în mentalul adolescenților care le privesc: insecuritate sexuală, identitate incertă, parafilii, disfuncții sexuale, nihlism moral și existențial, probleme sociale de comunicare etc.
Oricum, în România, pentru clasa politică actuală, creștinismul este cel mult o superstiție de care-și aduc aminte de alegeri.Să nu furi, să nu minți, Decalogul, în general e cel mult o curiozitate demna de dispreț, în mintea lor. Deunăzi, involuntar am ascultat pe holul unui hotel, un putregai bătrân în costum, lăudându-se amicilor lui că polițist și vameș fiind, nu s-a atins de cardul de salariu ani de zile și ar fi fost rușinos s-o facă, având în vedere”nivelul”(citez) pe care l-a atins. M-am gândit ce crede tenia bătrână despre mine și alții ca mine care-i munceam banii de pe card și pensia de acum apropo de rostul contractului social într-o societate ca asta unde politica și dulăii ei au pretenția să fie plătiți pentru oboseala indusă de furat, în cazul în care onorează,cu “ilustra” lor prezență pleazna numită pompos”loc de muncă”.