Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România doreşte să ceară despăgubiri pentru pierderile suferite de companiile de transport din cauză că ţara noastră nu a fost acceptată în Schengen în pofida faptului că îndeplineşte toate criteriile.
Conform analizelor efectuate, impactul financiar estimat se ridică la aproximativ 2% din PIB, a spus ministrul Grindeanu, fără a preciza cui anume îi va imputa aceste pierderi. De asemenea, acesta a mai spus că România va solicita UE şi două miliarde de euro pentru întreţinerea drumurilor şi reţelelor de cale ferată folosite de exportatorii ucraineni.
Înţeleg că au fost nişte deştepţi în trecut, care au fost miniştri ai Finanţelor şi apoi prim-miniştri
„Am cerut colegilor mei şi până mâine la prânz să îmi prezinte o situaţie şi voi cere şi aceste sume sau statul român cred că ar fi bine să le ceară legate de costurile pe care le-au avut transportatorii pentru că nu am intrat în Schengen. Înţeleg că au fost nişte deştepţi în trecut, care au fost miniştri ai Finanţelor şi apoi prim-miniştri şi apoi s-au angajat la nişte ţinte de deficit pe care greu poţi să le atingi, asta fiind într-o perioadă de pandemie. Suntem singura ţară în acea procedură de deficit excesiv la nivel de UE. Omul critică, dar el e responsabil. La Cîţu mă refer. A venit peste noi şi conflictul din Ucraina. Nu poţi să compari costurile pe care România le are fiind la graniţă şi având cea mai mare graniţă cu Ucraina şi impactul pe care acest război îl are asupra României şi să încerci să rămâi în acele ţinte de deficit. E absolut imposibil”, a declarat Sorin Grindeanu, la Prima News, scrie Curs de Guvernare.
Întrebat cum a fost calculată estimarea pierderilor pentru că România nu a intrat în Spaţiul Schengen, ministrul a spus că aceste calcule vor fi luate de operatorii de transport. „O să o calculeze colegii mei, discutând foarte mult cu operatorii”, a mai precizat Grindeanu.
România va cere 2 miliarde de euro pentru întreţinerea drumurilor şi reţelelor de cale ferată utilizate de exportatorii ucraineni
Grindeanu a vorbit şi despre banii ceruţi de România la UE pentru întreţinerea drumurilor utilizate de transportatorii de marfă din Ucraina, dar nu a precizat suma:
„Am avut o discuţie zilele trecute cu comisarul european Adina Vălean şi am spus că noi am băgat foarte mulţi bani, de exemplu, în întreţinerea drumurilor naţionale din zona respectivă. Dacă mergeţi acum pe DN2 spre Suceava, Siret, pe lângă Bacău, Focşani, o să vedeţi că e TIR lângă TIR, de Ucraina, ceea ce a dus totuşi la o degradare a acestei reţele şi am cerut bani. Per total, am trimis aceste cereri, nu doar pe rutier, ci şi pe CFR, pe naval – două miliarde de euro”, a mai declarat Sorin Grindeanu, duminică la Prima News.
da, ue o sa dea imprumut de 2 mld cu dobanda 8%, sa avem de unde le da ucrainienilor. Sa lase si ei drumurile nereparate, sa le recuperam din service auto de la ucri.
O sa dea UE coloniei Romania despagubiri la Pastele cailor, iluzii! Se p**ă pe noi cu bolta absolut toate tarile din UE, aici ne-au adus javrele de piliticieni!