Roland Borșa, Voievodul român care i-a salvat pe maghiari de tătari și l-a asasinat pe regele Ungariei

De la viteazul bărbat Gelu, primul conducător al Transilvaniei (conducătorul unei formațiuni statale cu populație românească și slavă ce cuprindea bazinele Someșului Mic și Almașului, până la Poarta Meseșului.

Această Poartă reprezintă cea mai largă și cea mai accesibilă trecătoare dintre bazinul superior al Tisei și Transilvania, cu roluri semnificative din punct de vedere strategic și de influențare a geografiei umane a spațiului românesc carpatic în timpul Antichității și Evului Mediu. Patriotul Neagu Djuvara a scris despre Gelou că este un nume autentic românesc și foarte vechi, legat de numele trac Gelupara, o veche așezare în Tracia), până la Titanul Mihai Viteazul (conducător patriot și naționalist de facto al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, erou național și martir al neamului despre care a scris și marele patriot și erou Nicolae Bălcescu), românii Transilvăneni conduși de către români patrioți, în diferite momente și etape istorice, au trăit și au văzut multe. Însă, deoarece istoria ne este furată, la propriu și la figurat, puțini români mai știu de legendarul român Roland Borșa. Cine a fost acest român de legendă?

Acest viteaz român a fost voievod al Transilvaniei și provenea dintr-o veche familie nobiliară, originară de pe valea Borșei (Județul Cluj), afluentă a Someșului Mic. Ramura bihoreană a familiei s-a format, după părerea unor istorici, în secolul al XII-lea, păstrând însă relațiile cu ramura transilvăneană. Susținător al politicii de centralizare a regelui Ladislau al IV-lea Cumanul, Roland Borșa a devenit voievod al Transilvaniei în primăvara anului 1282. În iulie-august 1282 a participat la campania regală împotriva neamului Aba. În august 1282 a avut un rol decisiv în obținerea victoriei de la lacul Hod, împotriva cumanilor răsculați. În pofida acestor succese, politica de concesii a regelui Ladislau față de aristocrație l-a obligat pe Roland Borșa să renunțe la funcția voievodală în favoarea lui Apor Pec, deoarece, după cum bine știm, românilor li se aplica și din păcate încă li se aplică în unele locuri din țară, o politică de discriminare și de marginalizare violentă, prin toate mijloacele posibile. Revenit în fruntea voievodatului în anul 1284, Roland Borșa a înfruntat invazia tătară din iarna anului 1285, căreia transilvănenii i-au făcut față într-un mod mai mult decât onorabil, specific neamului român viteaz. Pentru a putea guverna provincia intracarpatică, Roland Borșa a numit un vicevoievod din ramura transilvăneană a familiei sale, Ladislau Borșa de Sânmărtin. Campania împotriva tătarilor este amintită și în cronicile moldovenești, care subliniază clar și fără echivoc participarea românilor vechi (ortodocși) alături de românii catolici (Legenda cu Roman și Vlahata). În anul 1285, zdrobind tătarii, Roland Borșa și regele Ludovic Cumanul trec Carpații și ocupă un ținut de margine numit Moldova (ținut până la râul Moldova, condus de Dragoș). În timpul său s-a afirmat în Transilvania regimul congregațional, sistem de guvernare impus de nobilimea stăpânitoare de pământuri. Cea dintâi congregație a nobililor ardeleni s-a desfășurat în 1288, în „satul cruciaților” (villa cruciferorum) de lângă Turda. Lipsit de posesiuni în Transilvania, Roland Borșa nu a reușit să își impună autoritatea asupra congregației nobiliare și să aibă un rol important în guvernarea provinciei. Intrat în conflict cu regele Ladislau al IV-lea Cumanul, Roland Borșa a fost demis temporar din funcția de voievod în 1285, dar a revenit la putere în 1288. Drept răzbunare, împreună cu frații săi, el a organizat asasinarea regelui la Cheresig (1290). Ambițiile sale l-au adus însă în conflict și cu ultimul rege din stirpea lui Arpád, Andrei al III-lea al Ungariei. Învins de trupele regale în războiul civil din 1294, Roland Borșa a fost demis din funcția de voievod al Transilvaniei, fără ca întinsele proprietăți să-i fie însă confiscate. A încetat din viață în anul 1301. Asta susține istoriografia „pe scurt”, dar eu am de gând să elucidez misterul până la capăt. Așa că povestea continuă.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Ce nu se subliniază pe majoritatea canalelor de informare ale populației? Cumanii înfrânți de către Roland Borșa vor lua calea pribegiei, refugiindu-se la tătari și la sud de Dunăre, în Balcani. Nobilii maghiari nu-l apreciau pe Roland Borșa, din cauza influenței pe care o avea bravul român asupra regelui Ungariei Ladislau al IV-lea Cumanul. Acest rege îl va abandona pe românul curajos, numindu-l voievod pe Apor Pec, preferatul aristocrației maghiare. Tătarii năvălesc la 14 ianuarie 1285 în Transilvania și Ungaria, unde pradă și ard toate ținuturile până la Pesta. În fața invaziei tătare, regele Ladislau, fiind slab și nobilimea din Transilvania fiind mai vitează cu populația civilă română, dar nu numai, pe care o batjocorește și umilește, apelează din nou la ajutorul românului Roland Borșa, luptător pentru creștinism și românism care-i fusese alături în bătălia dusă contra cumanilor, numindu-l în ultimele zile ale anului 1284, în funcția de Voievod al Transilvaniei. Urmare a victoriei obținute împotriva tătarilor, Roland Borșa își va consolida poziția și autoritatea asupra Transilvaniei, numind în funcția de vicevoievod, pe o altă rudă a lui, Ladislau Borșa de Sânmărtin. Dar pe fondul uneltirilor intriganților lași maghiari, la sfârșitul anului 1285, el va fi demis din nou de către rege. De ce scriu că erau lași? Dacă erau bravi, de ce nu l-au provocat pe Roland la un duel? La sfârșitul anului 1286, în luna septembrie, regele Ladislau Cumanul își arestează soția, Maria de Anjou, și începe să se afișeze în mod oficial cu amanta cumană, Edua. Anul următor își va obliga sora Elisabeta, călugăriță pe Insula Iepurilor, să renunțe la rasă și să se căsătorească cu un magnat ceh, Zavisz Rozenberka. În această situație arhiepiscopul Lodomer al Esztergomului, vechi prieten al familiei Borșa, îl excomunică și solicită papei organizarea unei cruciade creștine contra lui. Pe fondul acestor tulburări interne, regele, om conștient de faptul că era dușmănit de mulți nobili maghiari, îl numește pentru a treia oară Voievod al Transilvaniei pe Roland Borșa, în anul 1288. Dar de această dată, Roland Borșa își va impune autoritatea în fața regelui maghiar, arogându-și o parte din prerogativele regale. În acest sens va insista pe autonomia Transilvaniei față de coroana regală, ajungând chiar să emită acte în numele noii țări, regnum Transilvanum. Pentru a legitima acest drept va convoca în anul 1288 pentru prima oară Adunarea Obștească a Nobililor Transilvaniei, diferită de dieta Ungariei. La această adunare vor participa nobilii celor 7 comitate, clerul superior, orășeni și chiar țărani. Adunarea va avea atribuții administrative, fiscale și judiciare, dar nu și legislative. Va exista un „regnum Transilvanum”, deosebit față de regnum Hungariae, condus de către voievodul Roland Borşa, cu puteri de adevărat suveran. Pe fondul acestei declarații fățișe de autonomie, cu accente de independență, nobilii maghiari de la curtea maghiară își încep din nou uneltirile împotriva lui Roland Borșa. Regele se raliază acestora, pregătind între timp și o intrare forțată în Transilvania. Ladislau Cumanul în fruntea oștirii sale va intra în Transilvania și-și va așeza tabăra lângă cetatea Cheresig, din comitatul Bihorului. Informat fiind de acțiunile regelui, Roland Borșa împreună cu frații săi, organizează asasinarea regelui maghiar. Astfel că în 10 iulie 1290, trei cumani tocmiți ca lefegii (în ideea legăturii speciale dintre cumani și rege), pe nume Arboc, Tortei și Kemenec, pătrund în tabăra regelui și îl ucid în timp ce acesta dormea, fapte menționate și în cronica rusă Ipatievskaia. În anul 1294, armata regală maghiară condusă de regele Andrei al III-lea  intră în Transilvania și-l demite din funcția de voievod al Transilvaniei pe Roland Borșa, care se retrage la moșia lui, unde moare în anul 1301, anul morții și al regelui Andrei al III-lea. Puternicele legături ale voievodului cu nobilii români și maghiari din Transilvania l-au forțat pe regele Andrei să nu-l omoare pe românul Radu Borșa, tocmai în ideea de a nu se declanșa o revoltă generală în provincie.

Ce uită istoricii? În anul 1279, regele Ladislau Cumanul, la solicitarea Papei, legiferează pe întreg teritoriul Regatului Maghiar, interzicerea construirii bisericilor de zid în rit ortodox. Din acel moment, li s-a interzis de către administrația maghiară si românilor din Ardeal să-și mai ridice biserici din piatră. Românii din Ardeal care își ridicaseră până atunci biserici de piatră monumentale, a se vedea biserica din Densuș, au fost nevoiți de la 1279 încolo, să ridice doar biserici de lemn, pe scurt, li s-a impus cu forța „lemnul și spațiile mici”. Și domnul Cătălin Pena a scris un material foarte bun, care elucidează numeroase mistere, material pe care vi-l recomand: https://evenimentulistoric.ro/voievodul-roland-borsa-il-ucide-pe-regele-ungariei-care-interzise-romanilor-sa-si-construiasca-biserici-din-zid.html/3.

Să nu uităm și de Cetatea Piatra Șoimului, una dintre cele mai importante monumente istorice din județul Bihor. Cetatea a fost ridicată pe o stâncă, la altitudinea de 484 de metri, la aproximativ cinci kilometri de orașul Aleşd. Cetatea Piatra Şoimului a fost construită undeva în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, de către judele regal Paul sau fiul său, Nicolae. Familia Geregye, din care au făcut parte și Paul și Nicolae a participat la răscoala nobililor împotriva regelui Ladislav al IV-lea Cumanul, în timpul căreia a pierdut domeniul pe care se afla Cetatea Piatra Șoimului. Zona a fost dăruită familiei Borșa, care l-a ajutat pe rege când a asediat Cetatea Adrian. La scurt timp, familia Borșa pierde domeniul și cetatea, care sunt preluate de către lacoma coroană maghiară. în anul 1658, cetatea este preluată de către domnitorul Constantin Șerban Basarab. Anul 1711 este anul în care istoria Cetăţii Piatra Șoimului a luat sfârșit. De ce? Fiindcă în acest an s-a semnat Tratatul de Pace de la Satu Mare, în urma căruia răscoalele nobililor maghiari împotriva habsburgilor au luat sfârșit. Trupele imperiale austriece au distrus cetatea, iar zona a fost reorganizată. Istoria rămâne cea mai frumoasă moștenire pe care ne-au lăsat-o strămoșii. Să nu o lăsăm pradă uitării, mistificării, maghiaro/ungaropaților și falsificării. Respect infinit și odihnă veșnică românilor din Transilvania, care s-au jertfit pe piramida eroismului pentru „banala” lor existență, ca neam.

Videoclip al unui străin care îl laudă pe românul Roland Borșa: