Rishi Sunak va fi noul premier al Marii Britanii, Regele Carol al III-lea urmând să-l numească în funcție, după demisia Lizei Truss, care a condus Guvernul doar 45 de zile.
Mandatul lui Sunak va marca mai multe premiere din mai multe puncte de vedere. Prima și cea mai importantă este că Sunak va fi primul prim-ministru britanic de altă religie decât cea creștină. Sunak este hindu. Atunci când a depus jurământul ca parlamentar, Sunak a jurat cu mâna pe Bhagavad Gita, una dintre scrierile esențiale ale hinduismului.
Sunak va mai marca o premieră: va fi primul conducător al Guvernului britanic care este de origine asiatică.
Părinții lui Sunak sunt indieni, dar ambii sunt născuți în Africa. Ei s-au mutat în Marea Britanie în anii 60 ai secolului trecut. Sunak va fi, de-asemenea, cel mai bogat prim-ministru din istoria seculară a acestei țări.
Pe plan profesional, Sunak și-a început cariera la Golden Sachs, apoi la mai multe fonduri de investiții, inclusiv pentru socrul său, Narayana Murty.
El a intrat în Parlament, pe listele conservatorilor, în 2015. În 2020 a fost numit Ministru de Finanțe, iar în această calitate a supervizat cheltuieli enorme pe proiecte Covid și o creștere a taxării. Sunak este apropiat Forumului Mondial Economic (WEF), prin socrul său, fiind lăudat discret și de presa de stat din China.
În ceea ce privește problemele sociale, Sunak este ambiguu. Pe de-o parte, un aliat al său a declarat că Sunak „va întoarce trendurile recente care urmăresc să șteargă femeile prin intermediul limbajului de gen neutru”. De asemenea, aceeași persoană a menționat că Sunak va acorda atenție sporită felului în care se predă tematica LGBT în școli, în sensul dezideologizării sale.
Pe de altă parte, Sunak a oferit un răspuns lăudat de lobby-ul LGBT, atunci când a fost întrebat despre planurile sale. El a spus că își dorește ca Marea Britanie să fie „cea mai sigură și cea mai mareață țară din lume unde să fii LGBT”.
Sunak a mai zis că nu-și dorește ca „să fie cineva în Marea Britanie care să trebuiască să-și ascundă identitatea sau pe cine iubesc, din teamă. În ceea ce privește problema transgenderismului, Sunak a declart că „Partidul Conservator este o familie deschisă, primitoare pentru toți cei din societate, indiferent cine sunt și de trecutul lor”.
Pe de altă parte, tot el a declarat pe 25 august că bărbații care se cred femei nu sunt femei, ceea ce a stârnit mânia activiștilor.
„ERG nu poate susține niciun candidat, pentru că așa cum am spus săptămâna trecută, lovitura globalistă a avut succes. Nu mai există Partidul Conservator. Este mort”, scria ieri, pe Twitter, Nigel Farage, una dintre figurile emblematice ale naționalismului britanic.
The ERG cannot support any candidate because, as I said last week, the globalist coup has succeeded. There is no Conservative party. It is dead.
— Nigel Farage (@Nigel_Farage) October 24, 2022
Trăim vremurile in care culoarea pielii şi religia nu mai sunt o piedică pentru nimeni. Oamenii deştepţi reuşesc iar proştii latră pe la colţuri.
Farage a spus că o să scape Anglia de români. Acum, mulţi britanici ies in stradă să ceară revenirea in UE.
se simte mirosul apocalipsei. Atat de rau au ajuns bughejii si aristocratii de pe vremuri incat sclavii lor au ajuns stapanii lor
Din poză nu-mi dau seama dacă este urmaș de-al saxonilor sau normanzilor…
-ce spun pakistanezii?