EDUCAȚIERevolta împotriva școlii

Revolta împotriva școlii

Ca să înțelegem mai bine revolta părinților tefeliști împotriva notelor, tezelor, coronițelor și școlii autoritare, de modă veche, care inhibă creativitatea și distruge copilăria, ar trebui să pornim de la o observație prea lesne trecută cu vederea: și la corporație se dau note. Se cheamă metrice, prin intermediul cărora angajatul e supravegheat și evaluat constant. Dacă notele sunt mici, te ia la rost managerul, așa cum îl lua la rost părintele de modă veche pe copil, nu pe profesor, atunci când copilul venea cu note proaste acasă. Deși nu te bate nimeni la corporație ca pe plantație, dacă notele sunt proaste, se mai face și shaming sau chiar bullying. În fine, dacă notele sunt foarte proaste iar la poarta firmei așteaptă alții, nu rămâi doar fără coroniță, echivalentul bonusului de la sfârșitul lunii, ci riști să rămâi și fără job, deci fără venit.

Acum, se pun următoarele două întrebări: a) de ce la corporație nu se scot notele? și b) de ce nu protestează părinții angajați împotriva acestui sistem de evaluare, cu pedepsele și recompensele aferente, pe care altfel îl înfierează cu mânie progresistă ori de câte ori acesta se manifestă la nivelul școlii?

Răspunsul la prima întrebare e destul de simplu: nu deoarece corporațiile nu ar vrea sa facă activitatea angajatului cât mai „fun”. Din contră, se străduiesc din răsputeri să facă asta. Spre exemplu, îți aduc baloane la scurt timp după ce un manager a urlat la tine că nu ești destul de eficient (caz real). Însă dacă s-ar scoate notele la corporație ar scădea productivitatea. Dacă scade productivitatea, clientul (de regulă un răsfățat educat de aceleași mămici protectoare) renunță la serviciile tale și se orientează către un alt furnizor. Dacă clientul renunță la serviciile tale, investitorul nu mai face profit, motiv pentru care își va retrage banii din respectiva afacere și îi va băga în altceva, iar tu o să rămâi fără job, adică nu doar că te vei simți umilit, ci o să faci și foamea.

Părinții angajați la corporație înțeleg că o afacere nu poate funcționa fără criterii de performanță, dar ecuația se complică, căci în principiu o afacere ar putea funcționa și în condițiile unei împărțiri mai echitabile a profitului între angajat și angajator sau, spun unii mai radicali, chiar și atunci când angajații devin proprietari ai mijloacelor de producție și nu mai există angajatori. Însă părinții angajați la corporație înțeleg nu doar adevărul elementar că orice investiție nu poate fi rentabilă fără criterii de performanță, adevăr care era valabil și în socialism, ci ajung să creadă că „nu există alternativă” (Thatcher) la actualul capitalism neoliberal, cu toate nedreptățile și alienările lui, și că ai lor copii se pregătesc pentru o viață de adult în care vor răbda disciplina capitalului, cu beneficii mai mari sau mai mici, fără să poate face nimic.

Și atunci părinții compensează.

Întâi de toate se revoltă împotriva profesorului pentru a compensa lipsa de revoltă împotriva managerului.

În al doilea rând, simțindu-se vinovați față de copil pentru că l-au adus într-o lume fără orizont de mai bine și care, la drept vorbind, arată din ce în ce mai rău, încearcă să-l protejeze cât mai mult de „trauma” care va deveni o experiență cotidiană atunci când copilul va deveni adult, în ideea că măcar acum să nu primească note și bătăi cu rigla la palmă, cât e copil, că oricum asta o să îndure tot restul vieții după ce o să se facă mare.

Bineînțeles, prin încercarea de a-l feri cât mai mult pe copil de traumele vieții de adult, părintele îl fragilizează, ceea ce înseamnă că va fi mult mai traumatizat atunci când, inevitabil, va da de competivitatea capitalistă și de alte provocări ale vieții, decât ar fi fost dacă de mic copil s-ar fi obișnuit cu ideea că în viață mai iei și note proaste, mai iei și palme, nu primești tot timpul coroniță. De altfel, merită notat faptul că în timp ce la noi profesoarele și mămicile tefeliste cer ca elevii să nu mai fie traumatizați prin coroniță, dincolo de granița de nord se desfășoară un război devastator. Cum s-ar spune, îi pregătesc pe copii pentru lumea de mâine.

În al treilea rând, dresajul neoliberal l-a învățat pe părinte că dacă oricum e inevitabil să suferi, atunci măcar să suferi doar pentru ceea ce aduce profit, adică doar pentru ceea ce o să se ceară la corporație, adică vreo două limbi străine, niște competențe digitale și niște abilități de comunicare, în ipoteza în care nu te duci spre IT sau medicină, unde mai trebuie să înveți și matematică sau biologie și chimie.

De aici și revolta împotriva „materiilor inutile”, cum ar fi literatura, istoria și filosofia, care nu produc profit în mod nemijlocit, dar care te-ar putea ajuta să înțelegi ce se întâmplă, de fapt, în viața ta de la corporație, de ce ai ajuns în situația de a nu-ți mai putea plăti creditul cu un salariu de corporatist, ce se ascunde în spatele discursurilor motivaționale care îți sunt livrate la corporație, câtă încredere ar trebui să ai în psihologul pe care îl frecventezi săptămânal, de ce nu reușesc asistații social să devină peste noapte antreprenori și IT-iști și cum ai putea să deosebești știrile adevărate de alea false, inclusiv cele de la Digi. Bineînțeles, atâta timp cât nu înțelegi lumea, nici nu poți spera să o schimbi, la fel cum nu poți aștepta nimic de la niște semidocți hipersensibili, narcisiști și veșnic ofensați.

În fine, în Minunata Lume Nouă sclavii sunt împărțiți în diferite categorii: alfa, beta, gama, delta și epsilon. Spre exemplu, în timp ce cei din categoria gama sunt pregătiți pentru call-center, epsilonii sunt pregătiți să culeagă sparanghel, pentru că spre deosebire de primii, care locuiesc în urbanul mare, cei din urmă au acces la o educație de mult mai proastă calitate (sau deloc). Or această revoltă împotriva tezelor, notelor și coronițelor sugerează că avem de-a face și cu o împărțire mai rapace a privilegiilor. Școală fără note nu se poate și deprivând școala de criteriile de performanță fără de care nicio instituție nu funcționează, implicit îi lipsești și mai mult pe cei aflați la baza piramidei sociale de șansa de a urca în ascensorul social.

Însă pentru tefelime nu e de ajuns că plozii ei își permit educația (și șansa) de care copiii săracilor sunt lipsiți. Ea vrea și mai multe privilegii. Nu doar școli de fițe doar pentru cine își permite, ci și o educație cât mai puțin traumatizantă. Adică și mai multe privilegii pentru cei deja privilegiați, care îi copleșesc cu „empatie” pe copiii lor în timp ce îi înjură pe săraci, că ăia nu de empatie au nevoie, ci de muncă. Și bineînțeles, în educație tonul îl dau elitele, că ele au suficient capital financiar și cultural pentru a pune presiune pe sistem. Drept urmare, sistemul e reformat în funcție de „nevoile” părinților din clasa de mijloc, care au ajuns la stadiul în care vor și mai mult de la școală, nu doar garantarea reproducerii statutului social, ci și o educație „fără traume” pentru copii, adică răsfăț, chiar dacă asta înseamnă educație mai proastă și deci mai puține șanse de ascensiune socială pentru cei din mediile defavorizate care vor fi exploatați mai brutal, la munca de jos, decât cei cu joburi mai cool și unde exploatarea e mai sofisticată și mai civilizată.

În fine, după cum bine observa un prieten, trăim într-o societate în care singurele instituții care mai funcționează (meritocratic, că altfel nu se poate) sunt instituțiile de reproducere a capitalului, toate celelalte fiind praf. Adică acele instituții al căror unic scop e să scoată cât mai mult profit din angajați și să-i țină pe aceștia în acea condiție în care neînțelegând lumea în care trăiesc, nici nu pot spera să o schimbe, în timp ce angajații nu știu să ceară decât note cât mai mari și teme cât mai puține pentru copiii lor. Adică niște bule protective și creativ-emaptice într-o societate în care altminteri scapă cine poate.

Articol apărut inițial pe blogul autorului

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți.Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

4 COMENTARII

  1. Din câte am trăit eu, și am trăit ceva și am văzut destule, nu mi-aș face griji pentru indicii de performanta corporatiști. Corporația este o himeră economică, o găselniță, pentru care trustul există dar nu se “vede” iar funcționarea ei este postulată cvasiexact de David Graeber. Cu școala este altă calimeră. Ișcola de pe vremuri, populată de varii specii de dresori, dădea “performanță” însă nu performeri, obiectul muncii ei fiind, în principal, scolastica. De aici, decenii de formalism și rateuri pe toate planurile. Slujbele nu sunt populate în funcție de școală, ci de IQ și probleme psihice.În aceeași ordine de idei, antreprenoriatul american și nu numai, este populat în marea majoritate de absolvenți de liceu și atât.Facultățile fac performanță la cerere în vest, doar pe comenzi și bani multi.După cursuri, specializarea se execută exclusiv de către firme, studentul fiind sub contract încă de pe băncile școlii. Pozitia lui În firmă nu este garantată de diplomă ci de utilitatea și competența acumulată În State există universități cu profil rasial și nu numai, unde analfabetismul este prezent în proporție de 30-40%și în anul doi. În privința învățământului de aici și de aiurea sunt de opinia lui Șora și a lui Musk și anume, materiile sunt omorâte și servite reci, provocând o plictiseală crunta, greu de digerat. Peterson spunea că asistând la o oră de aritmetica de clasa a doua s- a luptat din greu cu somnul și se întreba cum rezista copiii pentru care timpul trece de doua ori mai încet decât pentru adulți.Școala este ceea ce credem noi că trebuie să fie, nu ceea ce ar trebui sa fie sau un model construit pe principii ale pedopsihologiei.Este un artefact administrativ vechi de doua secole, aproape neschimbat în esență și atât.A fost inițiat de un prînz neamț în lipsă de impozite și carne de tun. De aici și rezultatele.

  2. Am uitat ceva.

    Stângii americane nu-i place DELOC concurența. Pe vremea când mă băgau (vag) în seamă, le-am spus că România a fost o dată sever criticată de Democrație pentru că nu era competitivă, apoi ÎNCĂ O DATĂ pentru că avea … școală competitivă!

    Acum ce să spun ? Ei sunt americanii, nu eu! Ei au trăit cu Democrația, uneori de generații, nu eu. I-am întrebat de ce nu spun nimic de școala pentru mase (deși PCRoberts a inventat – ori lansat în largă circulație – termenul „sheeple”, din disperare; alții folosesc termeni echivalenți cu „habarnist”, „sans soucis” etc.). I-am întrebat și de ce nu cer un „Ivy League” pentru mase. S-au „strâmbat” la mine, că „nu științe sociale à la Ivy League” le trebuie maselor! Inutil le-am spus că eu vorbeam de „științe exacte à la Ivy League pentru mase”. Americani fiind, au înțeles din perspectivă americană.

    Se pare că ei știu concurența (mai ales) din lumea afacerilor: ai pierdut, te-ai ras! Îi poți contrazice ? Le poți spune că tu ai crescut cu competiția sportivă (modernă – fiindcă demult-demult probabil și sportul lichida pe cei care pierdeau!) ?

  3. Domnule Șomănescu!

    SUNT MUT!

    Omul este tânăr, cine este ? Doctorat la Ottawa, ÎN ȘTIINȚE POLITICE, și scrie astfel ?! Cine-i sunt părinții ? L-au îndroctrinat de-acasă ? Ori omul este (în mare parte) „self-made” ?

    Mi se face rușine: după ce ați îngăduit pe unul să urle în subsoluri, acum lăsați un altul să scrie articole ?! Mi-e rușine, nu doresc un „hostile takeover” cu un cal grecesc! Nu doresc să vă vedeți într-o dimineață … ziar de stânga! Și dacă veți trece singur, din convingere, la Stânga, tot mi-ar fi rușine că am contribuit la corupere.

    Altminteri, DA! Acesta da, trebuie să-i citesc toate articolele de aici. Și dacă toate celelalte cinci m-ar dezamăgi, nu retractez cele de mai sus. Și nu l-aș schimba pe Mihail Neamțu, cel puțin până când Mihail Neamțu nu scrie onest, pe măsura abilităților mentale (care nu-i lipsesc!).

    P.S.

    Autorul a admis, oblic, că școlile sunt, în general, praf. Din păcate, n-a întrat în detalii.

    • Erată prinz, nu prînz.Prusac, daca e vreo diferență între prusaci și nemți. Prusacii erau cu distziplin, mai armatosi, mai belicoși. Spunea un scriitor că pe prusac îl scoli din morți cu fluierul. Congruent, principiul, cu școala pe vechi, ce să spun.

Dă-i un răspuns lui E.T. Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate