luni, decembrie 9, 2024
ACTUALITATERevista Presei pentru o agendă națională: 12 mai

Revista Presei pentru o agendă națională: 12 mai

NAȚIONAL

  1. Efectele învățământului online: în contextul în care Guvernul a decis noi relaxări, dar niciuna referitoare la învățământ, profesorul Mircea Miclea susține că decizia de a ține închise școlile pentru 500.000 de elevi de clasele V-VII și IX-XI „este o greșeală”. Efectele acestei masuri se reflectă în primul rând în creșterea de aproximativ 30% a depresiei și anxietății un cazul copiilor și adolescenților. Sursa
  2. Un studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă prezintă riscul creșterii sărăciei energetice în care se vor adânci milioane de români după 1 iulie 2021, ca urmare a creșterii prețului gazelor naturale, energiei electrice, energie termice și lemnelor de foc. Inflația declanșată de aceste creșteri, la care se adaugă creșterea cursului valutar, dar mai ales faptul că ajutoarele prevăzute în Legea Consumatorului Vulnerabil nu vor fi acordate decât pentru iarna 2022/2023, va aduce cel puțin 4 milioane de români în zona sărăciei energetice pentru cel puțin una din formele de energie folosite. Sursa
  3. Pensiile speciale din țara noastră sunt uriașe. Profesorul de la Universitatea Politehnica din București, Petrișor Peiu arată că în anul 2020, pensiile speciale au costat 80 de miliarde de lei, dintre care 12 miliarde au fost suportate din bugetul de stat. De altfel, un alt aspect interesant este faptul că pensiile speciale acordate de exemplu magistraţilor (respectiv 19.220) sunt de 12 ori mai mari decât o pensie „normală” (1.500 de lei). Sursa
  4. În timp ce ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a fost în Ungaria ( pe 28 aprilie) pentru a consfinți rezultatele negocierilor purtate, în primul rând, în domeniul minorităților naționale (după aproape 10 ani de la începerea discuțiilor), statul maghiar „îi dă o palmă” cu toată greutatea Parlamentului votând o rezoluție de sprijin a unei inițiative care este în totală contradicție cu ceea ce ministrul român declară că a reușit să pună la punct în urma întâlnirii avute cu omologul său. Mai mult decât atât, sprijinul este acordat unei inițiative pentru care chiar statul român a fost principalul adversar, contestând-o în instanțele europene și la nivel politic în instituții (cu referire la inițiativa Minority SafePack). Sursa
  5. Anul acesta, la noi, ziua de 9 mai a fost numită „Ziua Victoriei”. A cui împotriva cui? Până acum se spunea că este „Ziua victoriei împotriva Germaniei hitleriste”, acum este „Ziua Victoriei împotriva…”. De la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a avut numai cuvinte de laudă pentru „Ziua Europei”, dar nicio silabă despre „Ziua Victoriei împotriva Germaniei”. Sigur, Iohannis este și neamț, cum singur spune, însă este și Președintele României. Sursa
  6. Problema forței de muncă calificate abordată privat. În timp ce în domeniul construcțiilor lucrează imigranți vietnamezi, iar romanii emigrează, Grupul Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcţii de pe plan local, anunţă deschiderea unei şcoli tehnice la fabrica proprie de ciment din Aleşd, judeţul Bihor, odată cu începerea anului şcolar 2021-2022. Sursa
  7. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat marţi că, în urma verificărilor, s-a stabilit că prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein a avut autorizaţie de vânătoare şi permis de port-armă, din acest punct de vedere legea fiind respectată în cazul uciderii ursului Arthur. Reamintim că prinţul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein este acuzat de organizaţiile Agent Green din România şi Association Against Animal Factories din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România, într-o arie protejată, folosind un permis eliberat pentru împușcarea unei alte ursoaice (eliberat chiar de unchiul ministrului Barna). Sursa
  8. Discuții pe marginea subiectului pandemic:
  • Aproximativ 800.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani vor putea fi vaccinați cu Pfizer din această vară, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Sursa
  • Corb la corb nu-și scoate ochii: senatorii şi deputaţii au respins, marţi, proiectul de înfiinţare a Comisiei de anchetă privind falsificarea datelor pandemiei, propus de PSD. Sursa
  1. Un angajat al ambasadei României în Rusia a fost declarat persona non grata în replică la expulzarea unui diplomat rus de la Bucureşti, a anunţat marţi Ministerul rus de Externe. Sursa

ROMÂNI MINORITARI ÎN ROMÂNIA

  1. Discriminare? Un demnitar al statului participă doar la activitățile conaționalilor nu și la marcarea zilei de 9 mai: duminică, 9 mai 2021, începând cu ora 12.30, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției de pictură „Tablouri noi/Új képek/Neue Bilder” a artistului Stefan Gnandt. Primarul Kovacs a fost prezent în primul rând și s-a adresat asistenței. Tot în ziua de duminică, 9 mai 2021, a avut loc la Monumentul Ostașului Român o depunere de coroane cu ocazia zilei de 9 mai, ziua obținerii Independenței de stat a României, țara al cărei demnitar este  Kovacs Eugen. Coroana de flori din partea Primăriei Carei a fost depusă de directorul Direcției de Cultură, Bogdan Georgescu. Primarul Kovacs nu s-a deplasat la  Monumentul Ostașului Român ci doar la expoziția  lui Stefan Gnandt de la castel. A participat și a fost menționat ca primar dar nu a purtat eșarfa de primar așa cum este specificat în lege. Sursa
  2. Primăria Carei refuză să posteze pe pagina sa marcarea zilei de 9 Mai la Monumentul Ostașului Român deși directorul Direcției de Cultură a depus o coroană de flori din partea Primăriei Carei. Să aibă legătură cu faptul că nimeni din conducerea Primăriei Carei nu este român ci sunt toți membrii ai UDMR? Sursa
  3. La 21 aprilie 1849, pastorul sas Stephan Ludwig Roth a fost condamnat la moarte prin împușcare de către „tribunalul de sânge” al nobililor maghiari şi secui de la Cluj, pentru „înaltă trădare” adică pentru că a susținut cauza românilor din Transilvania. Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Din seria politicilor demografice adoptate de etnicii maghiari (inițiativă a Budapestei, „continuată” și în România, în special în Transilvania): Consiliul Local al municipiului Miercurea Ciuc alocă 4,32 de milioane de lei pentru proiecte comunitare, o sumă mai mare cu 80% față de cea alocată în anul trecut. De altfel, consilierii au aprobat și proiectul de hotărâre privind susținerea familiilor cu cel puțin trei copii, prin intermediul căruia familiile cu mai mulți copii vor beneficia de reduceri la serviciile publice. Reamintim că municipiul reședință de județ, este locuit în proporție de 79% de etnici maghiari, ceea ce înseamnă că cei mai mulți beneficiari nu vor fi români. Sursa
  2. A fost depus un număr record de cereri pentru Programul de înfrumuseţare a zonelor verzi din Sfântu Gheorghe. Până la 30 aprilie asociațiile de proprietari din Sfântu Gheorghe au putut solicita fonduri pentru înfrumuseţarea zonelor verzi din jurul blocurilor de locuit. În total au fost aprobate 94 de cereri de către Direcţia de Gospodărire a Domeniului Public [1]. Reamintim că orașul este locuit în proporție de 74% de etnici maghiari, ceea ce înseamnă că principalii beneficiari nu vor fi etnici români. NOTĂ: înfrumusețarea zonelor verzi din Sfântu Gheorghe are loc în timp ce clădiri de interes național sunt înstrăinate din cauza „lipsei de fonduri” (Casa de Cultură din centrul orașului Covasna [2], Casa Keresztes din centrul orașului Sfântu Gheorghe [3] sunt doar câteva exemple în acest sens). Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. În timp ce românii din Balcani marcau luni, 10 mai, Ziua românității balcanice, la împlinirea a 116 de la emiterea Iradelei de recunoaștere a drepturilor egale ale românilor (aromâni și meglenoromâni) din Imperiul Otoman, aducând în discuție tocmai nerespectarea drepturilor lor de către statele ai căror cetățeni fideli sunt în prezent, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, condus de un secretar de stat străin de această problematică, Oana Ursache, organizează dezbateri online despre subiecte care nu au nicio legătură cu românii din comunitățile istorice. Pe când în vecinătatea României și Balcani, românii nu mai au școli, biserici, nu au acces în administrație și sunt supuși asimilării în fiecare zi, DRP este transformat de secretarul de stat Oana Ursache în studio tv, în care discută chiar și de câteva ori pe zi, subiecte complet străine de misiunea acestei instituții. Sursa
  2. Aromânii, dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii. Cine sunt ei și care le sunt originile și răspândirea: prof. univ. dr. Radu Baltasiu și director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice: „Toți fac parte din ceea ce Academia Română numește, și trebuie să insistăm pe acest aspect, din poporul român, din românitatea balcanică. Românitatea balcanică sau poporul român este alcătuită din daco-români, adică noi cei de la nord de Dunăre, cu câteva excrescențe care pot ajunge și până dincolo de Bug, în Ucraina. Mă refer și la românii din Timoc, din Serbia și Bulgaria, care tot daco-romani sunt. Sigur, peste 95% dintre daco-români trăiesc la nord de Dunăre. Restul se mai numesc și macedo-români, în care intră aromânii care se găsesc în special în Grecia și în Albania. Sunt istroromânii cei care locuiesc în peninsula Istria din Croația la frontiera cu Italia lângă Trieste și meglenoromânii, cei care se mai găsesc în câteva sate la frontiera dintre Grecia și Bulgaria. Cu toții suntem același popor, dar vorbim dialecte diferite în acord cu titulatura pe care o avem și anume: daco-româna, istro-româna, aromâna și megleno-româna”. Sursa
  3. Zilele trecute, în orășelul Crasna din regiunea Cernăuți a fost oficiată o Liturghie arhierească în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Crasna, a cărei cinstire se face pe data de 7 mai. Sursa
  4. O româncă în clasamentul celor mai de succes femei din Bucovina. În regiunea Cernăuți a avut loc ceremonia de decernare a premiilor concursului „TOP 100 Doamne de Succes – Bucovina”. Printre laureatele acestui premiu, decernat de Clubul Național al Doamnelor de Succes (filiala Bucovina), se numără jurnalista și cântăreața româncă Carolina Jitaru. Sursa
  5. Tinerii Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Suceava, în parteneriat cu cei din Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Ungheni, au desfășurat proiectul educațional „Web Poetica. Îndrăgim textul poetic, dezvoltându-ne competențe digitale”, în perioada ianuarie-aprilie 2021, prin intermediul căruia au fost promovați poeți români de pe ambele maluri ale Prutului. Sursa
  6. Ostaşii români ucişi mişeleşte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost comemoraţi la Bălţi. Un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei a oficiat o slujbă de pomenire. S-a ţinut un moment de reculegere şi s-au depus flori la troiţa ridică în memoria eroilor români. Sursa

DIASPORA

  1. Cursuri gratuite în Italia pentru îngrijitoare, menajere și bone. Asociația Nuova Collaborazione – Associazione Nazionale Famiglie Datori di Lavoro Domestico, în colaborare cu Ebincolf, organizează în mai multe orașe din Italia cursuri gratuite dedicate personalului casnic (îngrijitoare, menajere, bone) [1]. Reamintim că în anul 2020, potrivit datelor din Al Doilea Raport Anual cu privire la Munca în Sectorul Domestic, prezentat de Osservatorio Nazionale Domina, peste 407.000 de îngrijitoare din Italia erau angajate cu contract de muncă. Totuși, același raport arată că 60% dintre persoanele care lucrează în acest sector nu au un contract de muncă [2]. Numărul badantelor românce care lucrează în Italia este imposibil de cuantificat, din cauza faptului că majoritatea lucrează „la negru” (fără contract de muncă), fapt care le transformă într-o țintă sigură a angajatorilor atunci când vine vorba despre exploatarea la locul de muncă [3]. Condițiile inumane de muncă au condus la apariția a ceea ce specialiștii numesc „Sindromul Italia”, o boală depresivă, care îi alarmează pe psihiatrii români [4], deoarece numai în 2017 [5], 5% dintre femeile internate la spitalele de psihiatrie din țară sufereau de acest sindrom [6]. Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3, Sursa 5, Sursa 6
  2. Germania: elevii cu vârste între 12 și 18 ani vor fi vaccinați după vacanța de vară [1]. Reamintim că la sfârșitul anului 2019 în Germania se aflau aproximativ 750.000 de români [2], aceștia fiind cea mai numeroasă comunitate de străini din această țară încă din anul 2018, când peste 70.000 de români se mutaseră în Germania [3]. Numărul copiilor români din această țară era estimat în 2021 la aproximativ 100.000 (românii fiind cea mai fertilă comunitate de străini din Germania) [4]. Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3, Sursa 4
  3. Spania se află la 100 de zile distanţă de obţinerea imunităţii colective împotriva COVID-19, când cel puţin 70% din populaţie va fi vaccinată, susține premierul spaniol, Pedro Sánchez [1]. Reamintim că numărul românilor din Spania la sfârșitul anului 2020 a depășit 1 milion de persoane, aceștia fiind cei mai numeroși rezidenți străini din această țară, potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației [2]. Sursa 1, Sursa 2
  4. Trei parlamentari ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) – senatorul Evdochia Aelenei şi deputaţii Ringo Dămureanu şi Dănuţ Aelenei – şi-au deschis un birou parlamentar în oraşul El Ejido, din Regiunea Almeria, Spania, unde trăiesc peste 30.000 de români. Sursa
  5. În Duminica a 2-a după Sfintele Paști, 9 mai 2021, Prea­sfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din Faro, Portugalia. În această zi, parohia și-a celebrat ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Toma. Hramul a fost sărbătorit prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Episcop. Sursa

INTERNAȚIONAL

  1. După Mozart, urmează Isaac Newton: Universitatea Sheffield dorește excluderea marelui om de știință din curiculă pe motiv că ar fi fost implicat în activități coloniale. Sursa
  2. Restricțiile impuse pentru a încetini răspândirea pandemiei de coronavirus au reprezentat ceea ce Consiliul Europei descrie într-un nou raport un „regres al democrației” pe întregul continent. Sursa
  3. Germania: mai multe parohii catolice din Bavaria au anunțat că vor ține slujbe de binecuvântare a cuplurilor de același sex. Decizia acestor parohii vine în contradicție totală cu învățătura oficială a Bisericii Catolice, care statuează că nu trebuie binecuvântate relațiile între persoane de același sex. Sursa
  4. Despre tratamentul aplicat opoziției în Rusia:
  • Rusia pregăteşte o lege pentru excluderea susţinătorilor lui Navalnîi de la alegerile legislative. Textul se va aplica retroactiv şi vizează orice persoană care a ocupat un post de conducere într-o organizaţie cu până la trei ani înainte să fie calificată drept „extremistă” [1]. Reamintim că Alexei Navalnîi este liderul opoziției ruse, considerat de The Wall Street Journal ca fiind „omul de care Vladimir Putin se teme cel mai tare” [2]. El a fost închis în februarie, pe motiv că a încălcat termenii eliberării condiționate cât a fost în comă și apoi la tratament în Germania, după ce a fost otrăvit cu Noviciok. Pe data de 31 martie a intrat în greva foamei din cauza faptului că i se refuza acordarea de asistență medicală specializată din exteriorul închisorii. După 3 săptămâni de grevă, autoritățile ruse au declarat că l-au transferat pe Alexei Navalnîi la o unitate medicală pentru o „terapie cu vitamine”, în timp ce medicii lui spun că viața sa „atârnă de un fir de păr” [3]. Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3
  • Olga Misik, o tânără de 19 ani din Rusia, a fost condamnată de sistemul judiciar din această țară la doi ani de „libertate limitată” pentru o acuzație de vandalism după ce le-a citit Constituția Rusiei jandarmilor trimiși să facă ordine în timpul protestelor împotriva regimului Putin, în iulie 2019. Sursa
  1. Noi confruntări violente la Ierusalim:
  • Grupuri islamiste palestiniene au lansat zeci de rachete spre teritoriul israelian, în contextul violenţelor israelo-palestiniene din Ierusalim, iar, în replică, armata israeliană a atacat poziţii militare din Fâşia Gaza. Sursa
  • O clădire cu zece etaje situată în centrul oraşului Gaza şi în care oficialii Hamas îşi aveau birourile, a fost complet distrusă marţi, 11 mai, în urma unui bombardament israelian. Sursa
  1. Câteva aspecte interesante despre China:
  • A ajuns cel mai mare finanțator al operațiunilor de influență străină și de lobby din Statele Unite. China și-a mărit cheltuielile pentru finanțarea operațiunilor de propagandă și de influență, în Statele Unite cu peste 500%. Potrivit Centrului pentru Politici Responsive din SUA, cheltuielile făcute cu agenții chinezi de influență au crescut de la aproximativ 10 milioane de dolari în 2016 la aproape 64 de milioane de dolari anul trecut. Sursa
  • A înregistrat cea mai lentă creştere a populaţiei din ultimele decenii, potrivit datelor recensământului publicate marţi. Sursa
  1. Sao Paulo și Rio suspendă vaccinarea cu AstraZeneca pentru femeile însărcinate. Decizia vine în contextul în care Ministerul Sănătății din Brazilia investighează moartea unei femei însărcinate din Rio de Janeiro după ce a primit vaccinul AstraZeneca. Sursa
  2. Castelul prinţului vânător din familia regală a Liechtensteinului este păzit de poliţia austriacă după cazul uciderii ursului Arthur. Sursa

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE