ACTUALITATERevista presei pentru o agendă națională: 12 iulie

Revista presei pentru o agendă națională: 12 iulie

NAȚIONAL

  1. România este țara din UE cu cea mai mare discrepanță în dezvoltare între București și restul țării, arată o analiză a companiei de cercetare de piață GfK. Mai exact, puterea de cumpărare a locuitorilor din București este cu 81% mai mare decât media națională. Aceasta este cea mai mare disparitate din UE. Sursa

  2. Din seria preocupărilor USR: deputatul PSD Oana Bulai atrage atenția asupra faptului că noile acțiuni întreprinse de USR-PLUS reprezintă un atac la siguranța națională deoarece Claudiu Năsui intenționează să înstrăineze zăcămintele Salrom (Societății Sării din România). Sursa

  3. Numărul firmelor radiate a crescut cu aproape 50% în primele cinci luni din 2021 comparativ cu perioada similară a anului trecut (până la 27.126 radieri), conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Sursa

  4. Șase din zece români din mediul urban spun că, în urma pandemiei, și-ar putea imagina să se mute la țară în 1-2 ani. Sursa

  5. Avocatul Gheorghe Piperea cere anularea documentului european care reglementează folosirea noului certificat digital pe teritoriul statelor din Uniunea Europeană. În opinia sa, votul dat pentru reglementarea certificatului verde digital ar încălca mai multe dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene, motiv pentru care solicită Tribunalului Uniunii Europene să anuleze urgent acest regulament. Sursa

  6. Românii cheltuiesc anual peste 2 miliarde de lei pe fast-food. Acest segment „mănâncă” aproximativ 20-25% din toată piața restaurantelor. Pe această piață lupta se dă între giganții străini precum McDonald’s și KFC, conceptele locale Spartan sau Mesopotamia și shaormeriile de cartier. Sursa

  7. În condițiile în care România este pe primul loc în Europa la capitolul obezitate infantilă, deputatul AUR Dorel Acatrinei a inițiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale în vederea introducerii în școli a disciplinei „alimentație sănătoasă”. Propunerea a fost avizată favorabil de Consiliul Legislativ. Proiectul de lege prevede ca această disciplină să fie una obligatorie pentru elevii din clasele I-IV. Sursa

  8. Oficialii CEZ (companie care administrează și rețeaua de distribuție din zona Oltenia, una dintre cele opt din România) au afirmat că furtul de energie electrică este una dintre problemele serioase cu care se confruntă având în vedere că în Oltenia s-a furat într-un an energie cât pentru consumul de electricitate al unui oraș, pierderea fiind de peste 10 milioane de euro. Sursa

  9. Prețul energiei pe bursă a crescut cu 158%, în iunie 2021 față de aceeași perioada a anului trecut, de la 146 lei pe MWh, la 378 lei pe MWh. Sursa

  10. Unitatea a 2-a centralei de la Cernavodă, oprită cinci săptămâni pentru lucrări periodice de mentenanță, s-a oprit sâmbătă seară, accidental, la mai puțin de o lună după ce fusese repornită. Scăderea bruscă a puterii a fost suplinită de centralele hidroelectrice și de importul de energie din rețelele vecine. Sursa

ROMÂNI MINORITARI ÎN ROMÂNIA

  1. Eveniment deosebit la Castelul Carei trecut sub tăcere de către Primăria Carei, unul dintre organizatori: joi, 8 iulie 2021, la Castelul din Carei a avut loc un eveniment deosebit la care Primăria Carei a făcut parte din comitetul organizator alături de Primăria Satu Mare și alte instituții, după cum reiese chiar de pe afișul de promovare. În timp ce Primăria Satu Mare a anunțat înainte cu 2 zile despre programul evenimentului, la Primăria Carei nimeni dintre cei plătiți din banul public să se ocupe de mediatizare nu a catadicsit să se achite de atribuții. Sursa

  2. Cumpărătorul din Ungaria renovează fosta clădire a Primăriei Carei. Imobilul a fost cumpărat cu peste 700 de mii de euro de către MANEVI Zártkörű Részvénytársaság, cu sediul în Budapesta controlată de Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt. În timp ce firma maghiară se preocupă constant de reabilitarea clădirii cumpărate, Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Carei lasă în paragină clădiri cu arhitectură deosebită. Sursa

  3. Vor banii românilor dar nu respectă limba oficială. Într-unul dintre cele mai mari supermarketuri din județul Satu Mare eticheta produselor aflate pe rafturi este în limba maghiară. Punctăm faptul că una dintre principalele cerințe pe care trebuie să le întrunească informațiile de pe etichetele produselor este ca acestea să fie înscrise în limba română, indiferent de țara producătoare, fără a se exclude totodată prezentarea lor și în alte limbi. De altfel, la Carei foarte multe produse alimentare de pe rafturile magazinelor nu au etichete inscripționate și în limba română. Sursa

  4. Când oamenii devin instituție și fac treaba statului român: bursele „Români pentru Români” continuă. Primii zece copii înscriși în programul burselor „Români pentru Români” au primit vineri bănuții în cont, 500 de lei fiecare, Adelina, Cristina, Elena, Andrei (Valea Mare, Covasna), Petrică (Tulgheș Harghita), Bianca, Crina (Gheorgheni, Harghita), Valentin (Carei), Maria și Ionuț (Mărtănuș, Covasna). Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Rata finală de promovare la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat în județul Harghita este de 54.07% (după soluționarea contestațiilor). Din totalul de 1.052 de lucrări contestate de absolvenții studiilor liceale din județ care au susținut examenul de Bacalaureat, cele mai multe au fost înregistrate la proba de Limba și literatura Română: 583. Cele mai puține lucrări au fost contestate de elevi la proba de Limba și literatura maghiară: 85. Sursa

  2. Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, se declară nemulțumit de rezultatele obținute de elevii maghiari la probele de limba română ale examenelor naționale și afirmă că „Ministerul Educației trebuie să ia mult mai în serios învățarea limbii române (de către elevii maghiari – n.a.)”. Sursa

  3. Preotul István Kovács din Sfântu Gheorghe a fost ales, sâmbătă, la conducerea Bisericii Unitariene Maghiare (MUE), acesta urmând să ocupe funcția timp de șase ani. Votul sinodului care l-a ales s-a desfășurat în două locații simultan: la Cluj-Napoca, în Biserica Unitariană din centrul orașului și la Budapesta, în Biserica Parohiei Unitariene „Bartók Béla”. Sursa

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a afișat rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare desfășurate duminică, 11 iulie 2021. După procesarea a peste 99% din procesele verbale ale scrutinului de duminică, trei formațiuni politice acced în Parlamentul de la Chișinău. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate, care a obținut 52,44%, Blocul Comuniștilor și al Socialiștilor – 27,42 și Partidul fugarului Ilan Șor- 5,79%. Sursa

  2. Donald Tusk, președinte al Partidului Popular European, a transmis un mesaj în limba română pe pagina de Facebook a formațiunii, cu ocazia alegerilor parlamentare din Republica Moldova în care a afirmat că „are încredere în echipa Maiei Sandu”. Sursa

  3. Trupele ruse se declară pregătite în eventualitatea unor provocări în urma prezenței masive la urne în Transnistria. Sursa

  4. Departamentul Românilor de Pretutindeni, instituție care ar trebui să finanțeze proiecte media și culturale pentru comunitățile de români din afara granițelor, susține cu „succes” mai multe proiecte antiromânești din Republica Moldova, drept dovadă mai multe portaluri online antiromânești au primit în acest an finanțări generoase. Sursa

DIASPORA

  1. Femeile care lucrează, ca lucrători sezonieri, pe plantațiile de căpșuni din Spania sunt victimele hărțuirilor și abuzurilor sexuale ale șefilor de fermă. Umilite și amenințate, acestea lucrează în condiții de sclavie ca să culeagă căpșunile ce ajung pe rafturile tuturor supermarketurilor din Europa și nu numai. Sursa

  2. 2. Curtea de Casație din Italia a recunoscut drept probe în instanță înregistrările video pe care menajerele și îngrijitoarele le pot face cu angajatorii care refuză să le plătească drepturile bănești sau cu cei care nu le-au înregistrat la INPS un contract de muncă așa cum prevede Contractul Național Colectiv de Muncă în sectorul muncii casnice. Sursa

  3. 13 români au fost arestați, în urma unei acțiuni comune a polițiștilor din România și Spania, într-un dosar de exploatare a unor adolescente în Spania. Anchetatorii au stabilit că românii ademeneau, prin metoda lover-boy, adolescente provenite din familii dezorganizate, le promiteau vieți mai bune în străinătate și, în cele din urmă, le obligau să se prostitueze în cluburi de noapte din Spania. Sursa

INTERNAȚIONAL

  1. Statele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate și emergente) au anunțat sâmbătă un acord „istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaționale mai stabile și mai echitabile”, care stabilește la nivel mondial un impozit „de cel puțin 15%” pe profitul multinaționalelor. Sursa

  2. Angajatorii britanicii se confruntă cu cel mai mare deficit de forță de muncă de la începutul anilor ’90, în contextul redeschiderii economiei după lockdown-ul anti-Covid și a scăderii masive a numărului de muncitori din afara țării din cauza Brexit. Sursa

  3. Malta a decis să-și închidă frontierele pentru călătorii nevaccinați împotriva Covid-19. Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, a afirmat că această măsură „contravine regulilor europene” și a făcut apel la autoritățile malteze să accepte pașaportul sanitar comunitar. Sursa

  4. Academiile de medicină și de farmacie din Franța susțin obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 începând de la vârsta de 12 ani. Sursa

  5. Agenția europeană de reglementare a medicamentelor a găsit o posibilă legătură între cazurile de inflamare ale inimii și vaccinurile care se bazează pe tehnologia ARNm – Pfizer/ BioNTech și Moderna, dar menționează că beneficiile serurilor depășesc riscurile. Sursa

  6. Ford Motor și-a modificat statutul, pentru a adopta un limbaj de gen neutru, cu intenția de a crea un mediu de lucru mai incluziv. Sursa

  7. Jesus Luiz Barron Loppez, profesor de biologie la o școală din orășelul Alcala de Henares (lângă Madrid) a fost suspendat din post, după ce le-a predat elevilor la ore că nu există decât două genuri: masculin și feminin. Sursa

  8. Rusia avertizează că Statele Unite și aliații din Vest nu vor avea succes, în cazul în care urmăresc să testeze dorința Moscovei de a-și apăra granițele, în contextul tensiunilor generate de exercițiile militare susținute de NATO și forțele partenere în Marea Neagră. Sursa

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...