NAȚIONAL
- Dosarul agriculturii românești:
- Un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că:
- Doar 1,6 % din veniturile lunare ale unei gospodării provin din agricultură.
- În mediul rural numai 4,2% dintre țărani mai trăiesc din agricultură.
- Numai 6,2% din populație își mai produce singură hrană astfel încât să poate pune pe masă produse agroalimentare din resurse proprii. Sursa.
- Asociația Forța Fermierilor a transmis Comisarului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, și conducerii Direcției pentru Agricultură – DG AGRI, o adresă în care a făcut apel la Bruxelles să susțină aplicarea la nivel național a tuturor reglementărilor europene care au în vedere protejarea și susținerea fermelor de familie. Sursa.
- Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „Moldoovis” a deschis sâmbătă, 10 aprilie, prima piață mobilă cu produse locale în Botoșani. Sursa.
- Din seria „vaccinarea nu este obligatorie, dar este obligatorie”:
- Nelu Tătaru, fostul Ministru al Sănătății, actual Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, afirmă că în parlament se discută despre posibilitatea ca părinții care refuză să-și vaccineze copiii să fie decăzuți din drepturi. Sursa.
- Președintele Senatului, Anca Dragu, consideră că decizia CEDO potrivit căreia vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică” este un pas important. NOTĂ: democrația se termină acolo unde începe obligativitatea vaccinului. Sursa.
- Premierul Florin Cîţu anunță revenirea la „normalitate”: de la sfârșitulx lunii iulie am putea reveni la normal, fără mască, fără restricții, numai dacă românii se vor vaccina. Sursa.
- O altă acțiune de subminare a economiei naționale: Salrom, societatea națională a sării deținută de statul român în proporție de 51%, și de Fondul Proprietatea în proporție de 49%, este singura societate din România care exploatează sarea și grafitul, două bogății uriașe care ne fac unici în Europa. Claudiu Năsui, ministrul Economiei împreună cu Florin Cîțu, având acordul președintelui Klaus Iohannis, orchestrează însă o înstrăinare mascată a acestei companii încă de stat. Aceștia au trimis-o pe Simona Carmen Fătu, secretar de stat în Ministerul Economiei și reprezentant, atenție, al Fondului Proprietatea, timp de 12 ani, în Consiliul de Administrație Salrom. Aceasta are rolul de a face presiuni asupra consiliului pentru ca, în final, acesta să aprobe vânzarea „sării prin atragerea de investitori străini”. În momentul în care aduci un investitor străin, căruia îi cedezi toate cantitățile de sare și grafit în formă neprelucrată, ai înstrăinat de facto Salrom și, în esență, bogăția de sare și grafit a României; acțiunea denotând totodată nivelul trădării naționale. Sursa.
- Despre dictatura medicală, incompetență și/sau nepăsare și drepturile omului în România: gravitatea situației de la Spitalul „Foișor” (specializat pe ortopedie), când peste o sută de pacienți au fost evacuați în stradă (în ciuda faptului că unii erau recent operați), pentru că autoritățile au decis transformarea spitalului într-unul de covid în doar câteva ore, este minimizată atât de inițiatorul ordinului, șeful DSU, Raed Arafat, cât și de cei care l-au avizat, respectiv cei de la conducerea Ministerului Sănătății. Sursa. Câteva reacții semnificative pe marginea acestui subiect:
- Vicepremierul Dan Barna, despre costul unei vieți și incompetența recunoscută: evacuarea spitalului Foișor a adus „un disconfort semnificativ pacienților”, dar este „un cost acceptabil” [1]. „Guvernanții nu au avut până acuma de unde învăța buna practică a evacuării de spitale” [2]. Sursa 1, Sursa 2.
- Șeful DSU, Raed Arafat: „recunosc că am produs un disconfort pacienţilor de la „Foişor””. NOTĂ: reamintim că pacienții au fost evacuați chiar dacă erau proaspăt operați, fapt care le punea la propriu sănătatea în pericol, nu le crea doar „un disconfort”. Sursa.
- AUR cere comisie de ancheta parlamentară, după situația de la Spitalul Foișor și demisia lui Vlad Voiculescu și a șefului DSU Raed Arafat. Sursa.
- Despre „libertate” în timpul pandemiei de coronavirus:
- În contextul în care Europol (Sindicatul Polițiștilor Europeni) reclama faptul că poliția este folosită în scopuri politice (pentru a da amenzi pentru nepurtarea măștii sau pentru a afla informații despre protestele anti restricții) [1], apar primele demisii pe fondul acestor presiuni. Polițist: „Azi mi-am dat demisia din Poliția Română! (..) Am fost printre puținii polițiști din România care nu au dat amenzi pentru mască știind că este ceva nelegitim care încalcă drepturile cetățenești! Pentru acest fapt nu mi-am primit salariul întreg ci doar 50% timp de 5 luni de zile!” [2]. Sursa 1, Sursa 2.
- Cenzură: sociologului Mirel Palada, după evenimentele de vineri (referitor la ceea ce s-a întâmplat la spitalul „Foișor”), a scris și publicat pe Facebook un articol în care a explicat neîncrederea justificată a românilor în sistemul medical, însă textul a fost șters la scurt timp deoarece a „încălcat standardele comunității”. Sursa.
- Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a verificat acţiunea Prefecturii Timiş şi a jandarmilor din Timișoara în scandalul legat funcționarea unui restaurant din oraş în timpul carantinei, iar în urma controlului, s-au dispus măsuri care vizează patru jandarmi şi o consilieră a prefectului. Mai mulți membri USR sunt acuzați că au provocat incidentul, în dorința de a demonstra că nu sunt respectate regulile. Sursa.
- Din seria „selecția elitelor în România”: un profesor universitar și doctor în istorie, director al Muzeului Național de Artă Timișoara a fost evaluat pentru activitatea profesională depusă, anul trecut (obținând o notă puțin peste 6), de o comisie condusă de un fost șofer al SRI. În calitate de consilier al președintelui CJ (consiliu județean) Timiș, șoferul a fost ales să-l „mazilească” pe director, pentru ca postul să fie ocupat de cine trebuie. Prin „concurs”, evident. Sursa.
- Dosarul educației din România:
- Ministerul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, în condițiile în care predarea online „a generat pierderi, pentru care este nevoie de timp de recuperare” [1]. De altfel, acesta ia în calcul revenirea la trimestre în loc de semestre [2]. Sursa 1, Sursa 2.
- Mai multe asociații de elevi din ţară au protestat, vineri, faţă de situația actuală a educaţiei din România şi solicită guvernanților începerea noului an școlar la 1 septembrie şi garantarea unui număr minim de zile de școală [1]. Solicitările vin ca urmare a faptului că potrivit ultimului ordin de ministru cursurile din anul școlar 2021-2022 vor începe pe 13 septembrie, iar vacanța de iarnă va fi vacanță inter semestrială în unul dintre cei mai scurți ani școlari [2]. Sursa 1, Sursa 2.
- Eurostat: România a înregistrat în trimestrul patru din 2020 cel mai mare deficit de cont curent (este un indicator de măsurare a comerțului unei țări, care arată că valoarea bunurilor și serviciilor importate este mai mare decât valoarea bunurilor și serviciilor exportate) dintre statele UE. Sursa.
- Rata şomajului a crescut la 5,7% în februarie, după ce rata şomajului la femei s-a majorat până la 5,8%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii aproape şase ani (numărul de șomeri estimat pentru a doua lună a anului a fost de 478.000 de persoane), potrivit INS. Sursa.
ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA
- Despre „colaborarea fructuoasă” dintre PSD și UDMR la Carei: Ionuț Oneț a rămas în continuare interimar la PSD Satu Mare. Câteva „realizări” de-a lungul timpului:
- Condiționarea construirii unei capele mortuare în funcție de numărul de voturi: la ședința publică a CL (consiliu local) din decembrie 2014 primarul și președintele UDMR Carei afirma „Capelă mortuară fac dacă cer consilierii PSD!”.
- Fostul consilier careian s-a abținut de la votul pentru amplasarea catargului cu drapel românesc pe domeniul public la solicitarea Asociațiunii ASTRA Carei în cadrul ședinței din 27 aprilie 2018.
- Asfaltarea din Ianculești în perioada în care Oneț era delegat sătesc a păgubit localitatea cu 40% din valoarea lucrărilor.
- Demolarea școlii din satul Ianculești și nepunerea în practică a unui proiect de hotărâre ce viza construirea unei săli de evenimente în termen de 1,5 ani.
- În perioada interimatului său de la organizația județeană PSD Satu Mare, au fost puși la colț intelectualii sătmăreni și a fost adus un candidat pentru alegerile parlamentare din afara județului.
- Interimarul reales la PSD Satu Mare nu a fost prezent la dezvelire bust Mihai Eminescu la Carei, la nicio comemorare a eroului național Avram Iancu, sau alte activități românești organizate de asociații culturale care nu sunt agreate de primarul Kovacs, nu a luat atitudine pentru lipsa steagurilor naționale pe arterele principale din Satu Mare în 1 decembrie 2020 sau pentru alte abuzuri ale reprezentanților UDMR. Sursa.
- Umilință totală pentru social democrații sătmăreni: conducerea PSD din România a desconsiderat total social democrații sătmăreni și a impus la cârma organizației sătmărene un bistrițean. Aceste aspecte ne reamintesc de perioada imperiului austro-ungar, când românilor nu li se permitea să dețină funcții administrative în propriile teritorii. Sursa.
- Agresivitate simbolică și nu numai: la împlinirea a 96 de ani de la trecerea la cele veșnice a uriașei personalități Romulus Marchiș (senator în Parlamentul României Mari, președinte al Consiliului Național Român cercual Carei și membru în Marele Sfat Național din 1918), mormântul său nu a fost identificat (după ce a fost distrus). Conducerea orașului nu este preocupată de istoria locală atunci când este vorba de români fapt pentru care nu s-a implicat deloc în cercetarea arhivelor pentru a determina locul clar al mormântului familiei Marchiș așa cum se implică atunci când e vorba de alte personalități dar care nu sunt de naționalitate română. Sursa.
- Primăria Carei ascunde de ochii plătitorilor de taxe și impozite nu doar CV-urile lor ci și achizițiile publice și câștigurile dobândite de unii angajați. Prefectura, Guvernul și alte autorități nu au nimic împotrivă. Sursa.
MINORITĂȚI ETNICE
- Din seria politicilor de încurajare a demografiei adoptate de etnicii maghiari: autorităţile locale din Sfântu Gheorghe doresc să extindă rețeaua de creșe şi să mai construiască una sau două clădiri de acest gen prin Planul National de Redresare şi Reziliență (PNRR). Sursa.
- Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat joi, bugetul municipiului și planul de cheltuieli pentru anul în curs. Suma totală inițială de care dispune orașul este de peste 195 de milioane de lei, cu 31% mai mare decât cea adoptată la începutul anului trecut. Anul acesta, învățământul va primi cei mai mulți bani, peste 42,2 de milioane de lei, în creștere cu 36% față de 2020. Și la sănătate s-au alocat cu 47% mai mulți bani decât anul trecut, suma prevăzută fiind de peste 4,3 milioane de lei. Sursa.
- Peste 40% (aproximativ 11.000 de cereri) dintre fermierii harghiteni au depus deja la APIA cererile pentru subvenția de la UE. Sursa.
- Unitățile hoteliere şi de alimentație publică din municipiul Târgu Secuiesc, care doresc să-şi construiască terase pentru servirea clienților, vor beneficia de sprijin din partea autorităților locale, acestea urmând să primească, timp de un an, o reducere de 50% din impozitul datorat bugetului local. Sursa.
DIASPORA
- Din seria români cu care ne mândrim: Maria Loredana Voicu, o româncă de 24 de ani stabilită de aproape 10 ani în Italia, a fost distinsă cu premiul „scriitoarea anului LFA Publisher”. Sursa.
- Ministrul de interne Lucian Bode referitor la românii din diaspora care vor să vină în ţară de Paști: dacă nu ai un test PCR negativ, trebuie să știi că intri în carantină 14 zile. Dacă ai un test negativ în ultimele 72 de ore, vei intra în carantină la domiciliu sau la adresa pe care tu o indici. Dacă ești vaccinat cu ambele doze, nu vei avea nicio restricție. Sursa.
COMUNITĂȚI ISTORICE
- În regiunea Cernăuți, 6 milioane de grivne vor fi alocate pentru proiectele culturale. Cunoscând politica de faultare sistematică a comunității românești, nu ne punem nădejdea că din aceste fonduri vor fi finanțate și ideile românilor din zonă. Sursa.
- Transcarpatia elimină inspecțiile „de tip sovietic” ale școlilor și introduce un audit instituțional independent. Sursa.
- Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a semnat legea „Referendumului Pan-ucrainean”, care a fost adoptată de deputații poporului în luna ianuarie. Biroul Președintelui menționează că legea „va oferi poporului dreptul de a decide problemele statului în mod independent și direct, fără participarea politicienilor”. Adevăratul test va fi aplicabilitatea acestei legi în comunitățile românești, constant amăgite de politicieni. Sursa.
- Între Universitatea Umanistă din Ismail și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au loc discuții despre programe de studii comune cu diplomă dublă cât și identificarea celor mai bune modalități de intensificare a acestei cooperări pe viitor în ceea ce privește mobilitatea studenților, activitatea de cercetare științifică și activitatea didactică. Sursa.
- „Poșta Moldovei” a devenit prima întreprindere de stat care obține statutul de Agent Economic Autorizat. Obținerea statutului din partea Serviciului Vamal al Republicii Moldova a fost posibilă cu susținerea Programului de finanțare american USAID: Reforme Structurale în Moldova. Sursa.
INTERNAȚIONAL
- Actualități pe marginea dinamicilor din Ucraina:
- În contextul masivelor deplasări de trupe ale Rusiei la granița cu Ucraina, la sud de Voronej au fost amplasate sisteme de comunicații cu rază lungă de acțiune P-260T și Redut-2US, dar și un spital de campanie. Ridicarea unui spital de campanie atât de aproape de frontiera cu Ucraina denotă faptul că Moscova nu exclude o intervenție militară în Ucraina. Sursa.
- Kremlinul declară că exclude posibilitatea unui război în Ucraina, dar anunță că Rusia nu va rămâne indiferentă față de soarta vorbitorilor de limba rusă din sud-estul Ucrainei. Sursa.
- Președinte Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se implică în conflictul din estul Ucrainei. Pe lângă faptul că a făcut apel la soluționarea pașnică a acestui conflict, a reiterat faptul că Turcia nu recunoaște Crimeea drept bucată din Rusia. Mai mult, a precizat că Turcia va oferi „orice sprijin necesar” în soluționarea conflictului din Ucraina. Sursa.
- Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii „se opun ferm” campaniei Rusiei de destabilizare a Ucrainei şi au cerut Moscovei să detensioneze situaţia, a declarat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab. Sursa.
- Facebook permite Chinei să publice reclame prin care neagă abuzarea uigurilor din regiunea Xinjiang [1]. Reamintim că în urmă cu câteva săptămâni a fost publicat din greșeală de o universitate chineză, un studiu care arată strategia Beijingului de epurare etnică a minorității uigure [2]. Sursa 1, Sursa 2.
- Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat China („tot mai agresivă”) că orice încercare de a schimba statu-quo-ul Taiwanului ar fi o „gravă eroare”. Sursa.
- În Statele Unite ale Americii a apărut o carte de rugăciuni progresiste. Cartea, intitulată „A Rhythm Of Prayer: A Collection of Meditations for Renewal” (Un ritm al rugăciunii: o colecție de meditații pentru reînoire), este o compilație de texte selecționate de Sarah Bessey, o autoare progresistă care se intitulează creștină. Una dintre rugăciuni a stârnit stupoare în Statele Unite, după ce în text, autoarea cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i urî pe albi. Sursa.
- Un atac cibernetic al serviciului de informații israelian Mosad ar fi provocat întreruperea cu energie electrică care a avut loc duminică la instalația nucleară iraniană din Natanz. Sursa.
- Președintele Statelor Unite Joe Biden cere tuturor americanilor să se vaccineze, în cadrul unui briefing de presă, insistând pe faptul că Papa Francisc a numit vaccinarea o „obligație morală”. Deși Papa Francisc nu a folosit niciodată expresia „obligație morală”, acesta susține cu vehemență campania mondială de vaccinare. Sursa.
- Peste 80 de persoane care participau la un protest au fost ucise, vineri, după ce forțele de securitate din Myanmar au tras cu aruncătoare de grenade în mulțimea de oameni, într-un oraș aflat în apropiere de Yangon. Sursa.
- Ungaria se pregătește să ridice problema minorității maghiare din Transcarpatia la summit-ul NATO programat pentru iunie. Budapesta este nemulțumită de politica Ucrainei față de minoritatea națională maghiară, în special în ceea ce privește limba și educația. Sursa.
- Prințul Marii Britanii și soțul Reginei Elisabeta a II-a, Philip, a murit vineri, la 99 de ani împliniți. Sursa.
Punctul 6 cu soferul miroase puternic a comunism…
Sa fie oare pentru ca SRI miroase a vechea Securitate (aceleasi metode, aceiasi stapani)?