vineri, martie 29, 2024
OPINIIResurse

Resurse

De mai multe ori în ultima vreme, cum se știe, Biserica noastră, reprezentată de Părintele Patriarh, a fost invitată să se transforme în toboșar aulic, să contribuie, să ridice vocea în favoarea imunizării, să îndemne, să poruncească, la o adică.

Ei bine, spre cinstea Întâistătătorului ei, Biserica nu a acceptat acest rol.

Nu pentru că ar fi împotriva combaterii pandemiei și nici pentru că ar nega existența pericolului, ci pur și simplu din fundamentalul motiv că nu poate fi altfel decât până acum în istorie: a tuturor, a celor care se imunizează și a celor care nu o fac, a celor care se sperie și a celor care nu se tem, a celor care înțeleg și a celor care au încă dubii, a entuziaștilor și a scepticilor.

În plus, pe termen mediu și lung, consecință a acestei atitudini materne, Biserica va ajunge, dacă nu este deja – cu o formulă biblică -, ultima și cea mai credibilă avocată a libertății individuale și colective.

Când politicienii, indiferent de culoare ideologică, forțează datele medicale, le manipulează, le împachetează cum doresc și iau măsuri încrucișate, este nevoie de un cap limpede.
Cum vedem, în Franța avem un impas social-juridic. La fel, în Grecia se prefigurează o adevărată epurare a sistemului educațional.

Până și în Germania, dotată cu instrumente constituționale de maxim calibru, ecou al experienței totalitare naziste, se aud opinii care îndeamnă la obligativitate, la conformare cu forța, la restrângerea libertății profesionale sau la șicanarea materială (de ex. prin plata testelor).

Așadar, în acest context, ce să facă Biserica?

Să accepte în lăcașurile de închinare doar pe cei imunizați? să reînființeze leprozeriile? să practice, din frica de boală, frica de cer? să nege minunile și lucrarea lui Dumnezeu de dragul de a da “bine”? Nu are cum. Punctum.

Cât îi privește pe dregătorii noștri lumești, trecători, nu au decât să își adune resursele.
Cele folosite, concret, împotriva referendumului pentru familie. Oameni, bani, media, agenții de publicitate – se cunoaște rețeta.

La rigoare, se poate merge la paroxism, la punerea în aplicare a “metodei autobuzul” sau la chemarea minerilor.

De peste trei decenii, nimeni, dar absolut nimeni nu a dat atenție culturii dialogului, dezbaterii calme, limpezimii de gândire și de exprimare.

De la tabloidizarea fără rest a media la discursul public încâlcit – deciziile sunt comunicate alegătorilor, nu puse real în discuție.

Să ne mai mirăm că, în momente de criză, autoritatea statului nu face nici suma în bani a steagurilor, stemelor, a pixurilor de protocol sau a mașinilor demnitarilor?

Acuzată de compromisuri cu statul, mai ales în comunism, Biserica a ajuns la performanța de a fi acum judecată că nu ia locul acestuia.

Imposibil nu ar fi, dar nu ar sluji nici vocației ecleziale, grevată de o povară improprie, și nici nu ar întări menirea corpului conducător, scutit de o responsabilitate fondatoare.
Sus să avem inimile!

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE