Spațiile închise din restaurante se vor redeschide de la 1 septembrie, au anunțat reprezentanții HoReCa, potrivit cărora vor exista mai multe condiții de respectat, printre care distanțarea fizică dintre mese sau purtarea măștilor la intrarea în restaurant, informează Digi24
În urma discuțiilor purtate cu membrii Guvernului, reprezentanții HoReCa spun că restaurantele vor avea voie să redeschidă zona din interior, în această etapă a restricțiilor fiind impuse mai multe condiții.
„La nivel național, este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajați cu slujbele în pericol. Nu se pune problema să mai așteptăm. Evident, vor fi excepții punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este ținut sub control. Aceste puncte specifice vor putea evolua în cursul următoarelor luni, în funcție de statusul infectărilor. (…) Purtarea măștii, condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte. Am solicitat Ministerului Sănătății să avem impunerea legii în restaurante și activitatea HoReCa, cu respectarea normelor și cu penalizarea care să meargă până la suspendarea activității pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli”, a declarat Dragoş Petrescu, preşedintele patronatului HORA.
Acesta a afirmat că se va purta mască în condiții aplicate la nivel european.
„(…) La masă nu vei sta cu masca. Când te ridici de la masă și vrei să te duci spre exteriorul restaurantului – terasă, toalete sau în altă direcție, către altă mască – va trebui să porți mască”, a mai spus Petrescu.
Președintele HORA a precizat că reprezentanții industriei ospitalității au solicitat să fie 6 persoane la o masă, dar că s-a vehiculat și numărul de 4 persoane. Totodată, a precizat acesta, restaurantele vor funcționa fără aer condiționat.