luni, octombrie 7, 2024
ACTUALITATESe urmărește rescrierea istoriei și formarea unei „identități europene”. O rezoluție a...

Se urmărește rescrierea istoriei și formarea unei „identități europene”. O rezoluție a Parlamentului European „invită” statele membre să schimbe programa școlară: de la istoria națională la istoria europeană

În Parlamentul European a apărut o propunere de rezoluție „referitoare la conștiința istorică europeană”, care stârnește temerile privind inventarea unei așa-zise „identități europene”, în locul identităților naționale.

Printre altele, rezoluția recunoaște că preocuparea Uniunii Europene privind relatarea ororilor trecutului, în special „național-socialismul” și a stalinismul, reprezintă un „mit fondator negativ”, dar reduce „stimulentele pentru combaterea stereotipurilor și a „vacilor sacre” din istoria națională” a țărilor membre.

Rezoluția își propune să recunoască necesitatea „a unei înțelegeri mai ample și mai cuprinzătoare a istoriei europene pentru a crea o conștiință istorică europeană (auto)critică”.

Mai mult, această rezoluție susține „importanța crucială a abordării trecutului Europei pe baza valorilor fundamentale europene precum umanismul, toleranța, democrația și statul de drept”.

Cu alte cuvinte, este rezoluția propune analizarea trecutului pe baza unor elemente care nu existau în trecut, ceea ce, evident, va conduce la o rescriere a istoriilor națiunilor din UE.

Mai grav, rezoluția „invită” – deocamdată – statele membre să schimbe materia „istorie” din școli: țările ar trebui să „revizuiască actualele programe de învățământ” pentru „a reorienta atenția de la istoria națională către cea europeană și mondială”.

În acest sens, statele membre sunt „invitate” să „asigure o instruire personalizată a profesorilor (de istorie), care să permită acestora să înțeleagă aspectele transnaționale ale istoriei, să transmită acestora o didactică adecvată și principiile unei predări moderne”.

Europenii nu se pot îndrăgosti de piața unică

În expunerea de motive, se vorbește despre „modificarea trecutului”, pentru „a forma o memorie colectivă”.

După cum a reamintit în mod corect Jacques Delors în mai multe rânduri, cetățenii europeni „nu se pot îndrăgosti de piața unică” (1989). Pentru a dezvolta un sentiment de apartenență comună, activitățile legate de memoria colectivă sunt indispensabile, deoarece memoria colectivă este un aspect central al formării și întăririi identității de grup. Cu toate acestea, nu există o singură memorie colectivă europeană.

Amintirile națiunilor și popoarelor care alcătuiesc UE sunt pline de războaie, conflicte și litigii. Prin urmare, pentru a forma o memorie colectivă, trebuie să ne implicăm într-un proces de Vergangenheitsbewältigung („confruntare cu trecutul/prelucrare a trecutului”), în special pentru a redresa trecutul într-un mod critic și semnificativ atât la nivelul statelor membre, cât și la nivelul UE”, se precizează.

Autorul consideră că „Uniunea Europeană este o comunitate de destin (Schicksalsgemeinschaft) și ar trebui înțeleasă ca atare, și nu ca o comunitate a unei singure memorii colective comune”, ceea ce duce cu gândul la un stat supranațional, mai degrabă decât la o uniune de state suverane.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Inainte ziceau: mvai, de ce să zici mândru că ești român, ce, ai vreun merit?

    Acum insă incearcă să te facă mândru că ești european, ca și cum ai avea vreun merit.

    distrugerea istoriei naționale este spălarea de creier necesară pentru ca să fim conduși de Ursula, adică de oligarhia europeană

  2. Conștiința istorică europeană nu poate fi colectiva niciodata pentru ca statele din est au fos exploatate iar cele din vest au cucerit alte tari carora le-au furat bogatiile iar pe locuitori lor i-au transformat in sclavi. Cu alte cuvinte noi trebuie sa uitam genocidul produs de tarile vestice ca Anglia, Franta,Olanda. Belgia,Portugalia,Spania, Germania sau Italia. Oricum cei din Africa ai caror stramosi au fost facuti sclavi de tarile occidentale nu vor uita.

  3. O asemenea mizerie este de o gravitate excepționala, si istoricii, alaturi de Academia Romana ar trebui sa o demaste si sa traga un semnal de alarma. Si nu numai la noi in tara. Am citit rezolutia cap-coada pe siteul EU, si m-am crucit. Practic, se vrea spalarea pe creier a tinerelor generatii si mistificaea Istoriei ( cica va trebui predata doar Istoria avizată – de cine?). Ceea ce scrie acolo este reteta pentru stergerea memoriei nationale si a inaintasilor, concomitent cu lupta contra iubirii de neam si patrie, declarate ca incompatibile cu “apartenenta europeana”. E de noaptea minții! Din pacate, la noi, cu institutul in șase colțuri + cozile de topor aferente, are toate sansele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE