Medicul Răzvan Constantinescu a fost acuzat că ar fi prejudiciat imaginea Universității de Medicină și Farmaceutică „Grigore T. Popa” Iași când a denunțat că studenții sunt obligați să se vaccineze, într-o postare pe Facebook.
Liga Studenților din Iași a depus un denunț pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și șantaj de către cadrele didactice.
Alianța Părinților a criticat decizia UMF Iași, publicând un comunicat în care scrie că decizia „îngrădește dreptul la educație al studenților” și are menirea „să impună obligativitatea vaccinării unei categorii sociale, deși un atare act ar încălca flagrant libertatea și dreptul persoanei de a dispune de ea însăși”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Conf. univ. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor din Iași, a făcut parte din comisia de etică care l-a audiat pe domnul doctor, audiere a cărui text integral este următorul (RC fiind dr. Constantinescu, iar P – președintele comisiei):
„RC: – Comisia de etică se poate și autosesiza sau este nevoie de o reclamație?
P: – Se poate și autosesiza, dar, în cazul dumneavoastră, e vorba de o reclamație.
RC: – Studiind Codul de etică și deontologie, am văzut că reclamantul va rămâne neștiut. Eu (râzând) știu despre cine este vorba, textul reclamației poartă patina magiei domnului profesor Mircea Onofriescu, mă rog, știu că nu puteți confirma sau infirma; dumnealui susține că eu aș fi denigrat universitatea, dar nu precizează fraza sau cuvintele denigratoare, ci dă, așa, un text mai amplu de-ale mele și vă lasă pe dumneavoastră să deslușiți singuri unde ar putea fi eventuala „denigrare”.
Pentru mine, convocarea în fața Comisiei de etică este o umbră, o pată și – sigur, așa prevede Codul – dar eu nu cred că este în regulă ca oricine să poată reclama pe oricine… Dacă vine cineva și spune că eu am fluierat acum trei luni în biserică, comisia ia în seamă, este obligată să dea curs reclamației?
P: – Nu, dar aici e vorba de o declarație care implică totuși imaginea UMF-ului și am decis s-o luăm în considerare deoarece are legătură cu valorile Codului de etică.
RC: – Bun, deci această comisie își asumă, practic, reclamația. Am primit și eu textul, dar nu am înțeles unde-i „denigrarea”. Ca să vă pot răspunde aplicat la întrebări, v-aș ruga să-mi spuneți la ce articol/paragraf/literă din Codul de etică s-ar încadra prezumtiva mea faptă.
(panică generală, 20 de secunde de tăcere, apoi intervine doamna jurist al instituției indicând articolul și litera; eu știam unde mă va trimite, eram cu degetul la pagina respectivă, astfel încât am luat la interpretat formulările vizate din Cod)
RC: – L-am găsit. Art. 21 punctul (4): „constituie încălcări ale obligației de loialitate…” ș.a.m.d., litera d) „desfășurarea de acțiuni menite să discrediteze Universitatea sau să afecteze în mod grav imaginea și prestigiul acesteia” și litera e) „să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea Universității”.
Eu nu am „desfășurat acțiuni”, eu am exprimat o opinie, nici vorbă să afectez „în mod grav” (auzi!) prestigiul Universității. Din contră, eu îmi respect obligația de a apăra imaginea Universității, tocmai arătând că, în mediul nostru universitar, există o diversitate de opinii, există medici care, pe de-o parte, își exprimă liber părerile, pe de altă parte nu sunt de acord cu măsurile discriminatorii care nu sunt, conform Art.13 paragraful (3), prevăzute de vreo lege; în felul ăsta, lumea zice „uite, la UMF este democrație, sunt oameni care se opun unor decizii discutabile”… așa înțeleg eu să apăr imaginea Universității.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Eu am criticat o decizie; dacă aș critica o decizie a premierului Cîțu, asta ar însemna că denigrez România?! La punctul e) scrie „să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea”… Dar cine stabilește dacă sunt neconforme sau conforme cu realitatea?
Uite, de exemplu, ieri, Curtea de Apel Cluj a desființat o Hotărâre de Guvern care tocmai asemenea discriminări conținea: test sau vaccinare pentru a participa la nunți, competiții sportive, manifestări artistice ș.a.m.d.; până alaltăieri, criticile ar fi fost neconforme cu realitatea, astăzi ele sunt, invers, conforme cu realitatea (!)
Dacă ne uităm la definiția din DEX a termenului „denigrare”, vedem că este echivalent cu „ponegrire”, „defăimare”, „calomniere”; păi, „calomniere” nu înseamnă să spui că cineva e prost (asta e injurie), ci să spui că cineva a săvârșit ceva ilegal, ceva rău – aia e calomnie! Cum ar veni, eu n-am calomniat, dar sunt acum calomniat prin această reclamație, că am denigrat Universitatea.
Dacă, de exemplu, aș fi zis așa: UMF-ul a vândut diplome false unor cetățeni italieni, în timpul mandatului rectorului Vasile Burlui, sau că acum zece ani mă rugam prin telefon de doamna profesor Carmen Dorobăț să înceteze circul din curtea spitalului de Infecțioase, cu studenți stând la coadă cu carnetele cu 100 de euro în ele (că veneau plângând la mine), sau că membri ai comunității academice din care și eu fac parte s-au dus la DNA și au depus denunțuri mincinoase la adresa rectorului în funcție, Vasile Astărăstoae, astea – da – ar fi constituit lucruri grave, denigratorii, dacă ele nu erau adevărate. Dar, ce să vezi, ele s-au dovedit ulterior a fi adevărate, deci „denigrarea” inițială nu mai era acum deloc denigrare.
Eu am protestat împotriva unei decizii care chiar încalcă etica universitară, conform acestui Cod (fluturându-l)! Iată, la Art.13 paragraful (3), precum și la Art. 42 litera c) – că mi-am notat conștiincios – scrie așa:
„În UMF Gr. T. Popa nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepția măsurilor afirmative prevăzute de lege” (iar la paragraful 5 se precizează că se referă și la evaluarea academică a studenților), or testarea și vaccinarea nu sunt deocamdată măsuri afirmative prevăzute de lege.
La Art. 42 litera d) se spune așa: „abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii, concepte sau rezultate asupra persoanelor din subordine” – adică teoriile astea care încep să cadă, și-n Statele Unite, și-n Europa, rând pe rând, cu măștile, cu virusul de la lilieci etc.
Deci mie, în calitate de cadru didactic care are examen pe 17 iunie, mi se impune de către superiorii ierarhic o teorie și sunt discriminat prin măsuri care nu sunt prevăzute în vreo lege. De asta am protestat eu! Și cred că în felul acesta am apărat acest Cod de etică pe care-l folosiți: el interzice discriminarea, eu am atras atenția că este încălcat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Iată, acum apar într-o lumină favorabilă. Mai ales că scrie aici, la Art.7, că printre valorile și principiile promovate în mediul academic din UMF Iași figurează, chiar la punctul 1), libertatea academică; și este descrisă mai jos, la Art.9 paragraful (2): „presupune dreptul oricărui membru al comunității academice de a-și exprima deschis opiniile…”
Iar la punctul următor scrie: „este garantat tuturor membrilor comunității academice a UMF Gr. T. Popa dreptul de a critica public, întemeiat și argumentat, încălcările standardelor profesionale…” Am adus argumente, deci am respectat acest punct. Și am argumentat că Universitatea – n-am formulat chiar așa, ca să nu fie prea… „defăimător” – vrea să se înscrie în cohorta asta de, cum să le spun eu, „colaboraționiști”, că și Timișoara s-a înscris în campanie, la fel și Bucureștiul, acum, iată, și Iașul vrea să se remarce.
Eu am numeroase grupe, mi-am notat, în care erau 4 studenți vaccinați din 9 și, imediat după această decizie, s-au vaccinat încă 4; adică a fost o relație directă între această Decizie, atacată de mine, cu caracter de constrângere și amenințare (că pierd anul dacă pierd sesiunea), și „maratonul de vaccinare”. Ca ulterior să raportăm și noi, uite, am mai vaccinat 6000 de tineri… Și al 9-lea student mă suna plângând: „Eu ce fac?” La fel cum mă sunau prin 2010 studenții doamnei profesor Dorobăț. Ce puteam să le răspund?
Nu înseamnă că avem o conducere proastă, oricine poate greși. Și aceasta este o decizie, după părerea mea, greșită și eu nu ezit să afirm asta. Și-am mai scris acolo ceva, cu character negativ, din păcate: că am fost de multe ori mândru – și voi mai fi, probabil – de apartenența mea la această instituție, dar de data asta îmi este rușine, că suntem universitate unica în țară cu asemenea decizie; adică am vrut să avem exces de zel ca să fim acolo, în frunte…
P: – Are cineva din comisie întrebări?
(pauză compensatorie)
P: – Domnule doctor, nu este obiectul acestei ședințe dacă Decizia Consiliului de Administrație al UMF a fost bună sau nu. Însă ar fi fost preferabil ca aceste argumente să le aduceți mai întâi în fața comunității științifice, înainte de a le face publice. Diferențele de opinie le discutăm în cadrul instituției și după aceea ne exprimăm în afara cadrului academic. Nu este locul acum să discutăm argumentele pro și contra vaccinării. Dumneavoastră ați afirmat, cu durere, sunt convinsă, că vă este rușine că sunteți membru al UMF-ului, ceea ce evident creează un curent de opinie nefavorabil UMF…
Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.
RC: – Nu, că este un sentiment de moment, trecător, nu-l poți reprima, nu-l poți reține.
P: – Dumneavoastră ați abordat direct calea publică, fără a discuta aceste opinii înainte cu cineva, un responsabil din UMF, trebuiau mai întâi discutate aceste probleme în comunitatea științifică.
RC: – Doamnă doctor, nu aveam altă cale, mai erau câteva zile. Eu nu am avut intenția de a iniția o dezbatere de opinie, un seminar, un simpozion în care să ne sfătuim unii cu alții, eu am inițiat un protest public, singurul care putea avea eficiență sau putea alina mâhnirea celor care se simțeau discriminați. În această privință, nu există alternativă, decât cea publică.
Eu sunt surprins: nu am făcut Etică în facultate (sunt bătrân și disciplina a fost introdusă în program mai târziu), dar îmi place domeniul și am citit după aceea; din cărțile și cursurile profesorului Astărăstoae și ale dumneavoastră am aflat și mi s-a întipărit în minte următorul lucru extrem de important pentru profesia de medic: că orice act medical necesită consimțământ – până aici, nimic nou – și anume un consimțământ LIBER. ”Liber” înseamnă fără constrângeri sau amenințări. Cum mai poate fi un consimțământ „liber” când apare constrângerea „nu intri la examen!”?
E ca și cum eu aș avea un pacient cu suspiciune de cancer gastric și, după ce i-aș explica în ce constă, cum se face și la ce folosește, i-aș rezuma: „domnule Ionescu, pentru a pune diagnosticul și a alege cea mai bună cale de tratament, este absolut necesară această endoscopie digestivă superioară; vă rog să fiți de acord și să semnați consimțământul informat”, iar el mi-ar răspunde că are încredere în mine, a înțeles că riscurile sunt infime și disconfortul minim, dar îi este frică totuși și refuză explorarea, mă roagă să nu mă supăr… și atunci eu i-aș spune „bine, atunci să știți că eu nu mai vin la vizită, va veni doar rezidentul meu”. În cazul în care, în consecință, pacientul ar semna acum foaia de consimțământ, ar mai fi acel consimțământ „liber”?
Eu cred că acestea sunt lucrurile care ar putea preocupa Comisia de etică, nu pârele unui reclamagiu cunoscut! N-am văzut Comisia de etică să ia vreo atitudine față de acea Decizie a Consiliului de Administrație care este un abuz. Și aș mai avea un subiect important în atenția Comisiei, tot așa, poate vă autosesizați: că Decizia asta, pe care-am atacat-o eu și în instanță, îndeamnă studenții noștri să participe la un experiment medical care folosește terapie genică (însuși producătorul spune că e în fază de testare până la finalul lui 2023), ceea ce cred eu că este cea mai gravă abatere de la etica medicală!
P: – Mai doriți să adăugați ceva?
RC: – Nu, nu, eu speram că membrii comisiei mă vor întreba lucruri… Aș vrea să sintetizez, la final, răspunsul meu la această audiere: 1. Nu am denigrat nimic, din contra. 2. Nu aveam altă cale. Asta cu „comisia”, să așteptăm…
P: – De ce?
RC: – Pentru că mai erau doar câteva zile până la sesiune. Și eu am acum examen, pe 17, și-mi grăbesc avocatul să finalizeze cererea de suspendare a Deciziei. Studenții au pierdut procesul, dar acuma am eu! Vreau și eu la examen! Și eu nu doresc să fac niciun test! Nu-i prevăzut în lege, nici în contractual meu de angajare, că trebuie să fac teste înainte de examene. Să văd și eu dacă îndrăznește cineva să mă dea afară din examen!
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.
P: – Ar trebui să anunțați conducerea UMF.
RC: – Da, eu am fost convocat de domnul Rector, eram extrem de bolnav în acele zile, l-am sunat, dar nu mi-a răspuns… Altădată colaboram, vorbeam în unele zile de două-trei ori… Acum sunt un dușman al politicii partidului. Eu am văzut lucrurile astea și în liceu, de asta nu mă tem și voi rămâne de neclintit. Oameni care-l încurajau, în particular, pe tatăl meu, că-l susțin și admiră, dar în public, când se uita în jurul lui, vedea gol. Îl lăsau singur. Ca urmare, a devenit transfug și proscris și eu nu l-am putut vedea cinci ani. Deci nu e o noutate pentru mine. Așa se instalează dictatura. Cât o să pot, o să lupt din toate puterile. Cu politețe față de comisiile de anchetă și de toate celelalte. Urmează Colegiul Medicilor. Să mă iertați că v-am ocupat timpul aiurea.”
Documentul emis de UMF Iași criticat pe bună dreptate de domnul Răzvan Constantinescu introduce condiționări masive studenților pentru a participa la examene: aceștia sunt obligați să prezinte unul din următoarele documente:
- certificat de vaccinare anti-Covid, inclusiv prima doză;
- test RT-PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore;
- rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
- adeverință care să ateste că [studenții] se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi de la infectarea cu SARS-CoV-2.
„Decizia este menită doar să crească numărul de studenți injectați în următoarele zile, pentru a putea raporta și noi la minister depășirea planului la hectar (acest fapt este sugerat și de sintagma ”inclusiv cu prima doză” – cu alte cuvinte, îi admitem pe cei încă ”neprotejați”, dar care au dovedit supușenie și bunăvoință!).”, scrie Răzvan Constantinescu, în urmă cu aproape o lună, când a publicat documentul de mai jos:
Membrii Comisiei de Etică a UMF Iași sunt manelisti sau interlopi?
Bune argumente ale domnului doctor. Imi iau notite :-))
Medii șpăgari, mahării din universități care sunt și patroni de clinici și-au dat mâinile să sprijine guvernul care le-a dat cadou bani grămadă să profite bine de pandemie in schimbul lobby-ului pentru corporația vaccinală. O parte din comisionul politrucilor ajunge și la medicii șpăgari care n-au Dumnezeu, nu respectă jurământul și luptă cu disperare pentru o felie din halca de bani care ies din industria vaccinală.
O clică de trădători.
auzi, cică de ce a critica Universitatea! Asta-i logică de mafioți, vor omerta !