Comentând ultimele evenimente, mai precis declanșarea războiului în Ucraina, Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu, a spus că Rusia nu se va opri până nu va obţine garanţiile cerute şi că este foarte greu de întrezărit o soluţie diplomatică în termeni formali, informează Agerpres.
„Rusia nu se va opri până nu va obţine ceea ce pusese pe masă, adică garanţiile de care s-a făcut vorbire la începutul acestei crize. (…) În acest moment, cel puţin, nu este foarte limpede dacă va exista o perioadă de negociere, în care Rusia se va opri pentru a începe discuţia, sau se va trece la o fază ulterioară. Atacul acesta asupra Ucrainei, care a început să distrugă structura acesteia de apărare, e concentrat, cel puţin deocamdată, pe Donbas. Încă sunt în discuţie imaginile care circulă pe internet, dar cred că această intrare în Donbas şi semnalul pe care îl transmite Federaţia Rusă poate să însemne două lucruri: o oprire, când vorbesc de Donbas mă refer la frontierele din constituţiile celor două republici nerecunoscute – deci o oprire pe acest aliniament şi o începere a negocierilor şi rediscutarea la nivel politic, geostrategic a situaţiei Ucrainei sau, dacă lucrurile nu se opresc printr-o negociere, pot evolua mai departe. Pentru că, repet, Rusia nu se va opri până nu va primi garanţiile pe care le-a solicitat la început”, a afirmat Dan Dungaciu. El spune că urmează să vedem dacă aceste garanţii vor fi obţinute pe cale diplomatică. “Este foarte greu de întrezărit în acest moment o soluţie diplomatică în termeni formali, după prăbuşirea acordurilor de la Minsk. Este foarte greu să imaginezi un alt document prin care garanţii de securitate să fie convingătoare pentru Federaţia Rusă, după ce momentul Minsk a fost anulat de ambele părţi, ca să spun aşa”, a spus profesorul Dungaciu.
Dan Dungaciu rămâne la părerea că o invazie a Ucrainei ar fi greu de gestionat de către Federaţia Rusă, dar subliniază că „oprirea atacului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei trebuie să se facă plecând de la premisa că garanţii de securitate trebuie oferite, într-un fel sau altul”.
„Într-o invazie de genul acesta contează mai mult modul în care gestionezi victoria militară, decât victoria militară în sine. Poţi câştiga victorii militare, marile armate au câştigat victorii militare – a făcut şi NATO asta în Afganistan -, dar gestionarea ulterioară a acestui proces este mai complicată. Cred că invazia la scară largă a Ucrainei, deocamdată, este ‘un pic exagerată’, să vorbim în termenii aceştia, dar, cu siguranţă, oprirea confruntării militare sau oprirea atacului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei trebuie să se facă plecând de la premisa că garanţii de securitate trebuie oferite, într-un fel sau altul, în aşa fel încât să asigure ceea ce acordurile de la Minsk spuneau, dar să fie altceva decât acordurile de la Minsk. Aceasta va fi provocarea diplomatică pentru Vest în urma acestui atac militar al Federaţiei Ruse. Faptul că Federaţia Rusă a încălcat dreptul internaţional este evident, Federaţia Rusă încalcă dreptul internaţional în Ucraina din 2014, adică anexarea ilegală a Crimeii şi acţiunile separatiştilor din regiunea Donbas. Deci nu vorbim practic de încălcarea dreptului internaţional, ci de capacitatea Occidentului de a reacţiona atunci când dreptul internaţional este încălcat, iată inclusiv la o încălcare de drept internaţional pe care Federaţia Rusă o face astăzi”, a mai spus directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.
Are comentarii neobișnuit de „pro-Rusia” d-l Dungaciu, și nu doar acum.
Stânga Americană susține că Rusia NU este parte în acordul de la Minsk. Mint anericanii ? Spun că aproape 9000 au fost uciși în Donbass de bombardamentele antiteroriste guvernamentale, ale căror trupe de elite arborează steaguri din WWII. Mint americanii ? (Nu mai departe decât aseară, un anume Max ValeaFlorilor!)
„ Este foarte greu să imaginezi un alt document prin care garanţii de securitate să fie convingătoare pentru Federaţia Rusă, după ce momentul Minsk a fost anulat de ambele părţi, ca să spun aşa”, a spus profesorul Dungaciu.”
Stânga americană susține că guvernul actual de la Kiev nu avea deloc intenția să implementeze acordul … Când vă văd luând legătura cu ei ? Observați cât de departe este DD de pozițiile celor mai mulți: vă spune, transparent, „în ce acord vor mai crede rușii ?”. Ori … înțeleg eu greșit ?
Stânga americană susține că germanul OS i-ar fi spus lui Putin că e ridicol să numești nici 10 000 de morți „genocid” … Despre steagurile WWII nu i-a spus nimic ? … Poate mint americanii. Când îi lămuroți, în dialod direct ? Vreau să văd ce poate DD pe plan internațional. Vreau să văd cine minte.
Ha-Ha… Asta-i analiza ” geostrategica” a marelui academician DD made în Ștefan Gheorghiu…
Dar, hai să privim și prin prisma bunului simț, pt care nu e nevoie de vreo academie…
1) Drepturile internaționale actuale sunt niște făcătorii în interesul știm noi cui, și nu pot fi comparate cu DREPTURILE ȘI MOȘTENIRILE ISTORICE pe care le invocă Putin.
2) STATUL AGRESOR este SUA din momentul in care și-a băgat coada în Drepturile si Moștenirile Istorice ale Rusiei, care acum, temporal, poartă numele de Ucraina.
Nu sunt pro-rus, ci PRO-DREPTATE și ADEVĂR.
3) Dacă Dreaptatea și Adevărul ar fi prevalat în “Drepturile Internationale”, în acest context al unei Ucraine xenofobe și fasciste, România ar fi trebuit ca odată cu Rusia să-si bage forțele militare pt protejarea poporului român ce trăiește în teritoriile istorice românești aparținând acum politic de Ucraina. făcând uz de DREPTUL ISTORIC, care este superior tuturor găselnițelor și facaturilor strâmbe și pompos numite “drepturi internationale”, TOT AȘA CUM FACE RUSIA CA SA-SI PROTEJEZE POPORUL RUS DIN ESTUL UCRAINEI.
Păi nu același Dungaciu spunea “că Rusia nu va ataca Ucraina, pentru că ar însemna sfârșitul politic al lui Vladimir Putin”?
https://r3media.ro/prof-dan-dungaciu-despre-criza-din-ucraina-invazie-ar-fi-sfarsitul-lui-vladimir-putin-nimeni-nu-vrea-o-invazie-toata-lumea-joaca-un-joc-al-aparentelor-video/