Lumea creștină ortodoxă este adesea confuză pentru cei din afară. Creștinii occidentali ar putea fi atrași de liturghia, icoanele și tradițiile sale spirituale. Dar ei sunt foarte adesea perplecși în fața rețelei sale de jurisdicții și a varietății larg de contexte culturale și politice în care există. Dacă cunoașteți doar expresiile americane ale creștinismului ortodox, nu veți putea înțelege întreaga variație a experienței trăite a unui creștin ortodox care locuiește în Africa, sau în Balcani sau în Orientul Mijlociu sau în Rusia.
Din cauza acestei diversități extraordinare, sunt foarte puține evenimente care aduc un răspuns universal din partea liderilor instituționali ai Bisericii. În timp ce monstruoasa invazie a Ucrainei de către Vladimir Putin pare să-i unească pe laicii creștini ortodocși (inclusiv pe cei din Rusia) într-un sentiment de groază și îngrijorare împărtășită, criza nu a condus încă la niciun fel de răspuns consecvent din partea episcopilor ortodocși, în afară de o chemare generală la rugăciune și pace.
De la invadarea Ucrainei din 24 februarie, liderii a cel puțin unsprezece din cele șaisprezece biserici autocefale au emis declarații oficiale cu privire la război. Analizând aceste afirmații, găsim variații considerabile: ridicolul, genericul, stridentul și surprinzătorul.
Să începem cu ridicolul. În seara zilei de 24 februarie, Patriarhul Chiril al Moscovei a trimis o adresă prin care pur și simplu reia propaganda de stat rusă, care interzice descrierea conflictului ca fiind un război, o invazie sau un atac. Chiril s-a referit la criză cu sintagma „evenimente curente” înainte de a implora ambele părți să evite victimele civile. După cum a observat Serghei Chaplin, un fost din interiorul Bisericii Ruse , Chiril și-a abandonat efectiv responsabilitatea pastorală, refuzând să-l provoace pe Putin.
Pot aprecia, desigur, că ar fi destul de periculos pentru Chiril să-l contrazică pe Putin în acest moment. Ar fi mult mai puțin periculos pentru liderul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (care locuiește în New York) să facă acest lucru. Într-o scrisoare pastorală emisă pe 24 februarie, Mitropolitul Ilarion a abordat evenimentele din „țara ucraineană” (o formulare deliberată care neagă suveranitatea Ucrainei) și a cerut ca turma sa „să se abțină de la privitul în exces la televizor, să urmărească ziarele sau internetul”, astfel încât să se „închidă” inimile lor la pasiunile aprinse de mass-media.” Ca să fie clar, Ilarion nu este conducătorul unei biserici ortodoxe autocefale; el prezidează o jurisdicție subordonată Moscovei. Dar eșecul total al scrisorii sale de a recunoaște chiar războiul indică măsura în care mulți dintre liderii Bisericii Ruse (fie din interiorul sau din afara Rusiei) au fost infectați de propaganda naționalistă a lui Putin.
În ceea ce privește declarațiile din bisericile autocefale, cele mai calde au venit de la Biserica Bulgariei, Biserica Serbiei și Biserica Ierusalimului, care nu dădeau niciun semn că ar exista un agresor în criza actuală. Refuzând să ia parte, ei se roagă pentru o rezolvare rapidă și pentru restabilirea păcii „între frați”. O scrisoare a Patriarhului Georgiei, emisă la începutul zilei de 24 februarie, notează că biserica sa a suferit ea însăși agresiune împotriva integrității sale teritoriale și se roagă ca să mai existe o șansă pentru pace.
Alte biserici au fost mai explicite în criticile lor la adresa lui Putin și/sau a Rusiei. Biserica României a declarat clar că Rusia a declanșat un război împotriva unei națiuni independente, suverane și le cere liderilor europeni să se angajeze direct în criză, pentru ca o rezolvare pașnică să aibă loc rapid. Mitropolitul Tihon, primatul Bisericii Ortodoxe a Americii (o ramură americană a Bisericii Ruse din anii 1970), l- a criticat direct pe Putin pentru rolul său în conflict și i-a cerut să pună capăt violențelor.
Pe 26 februarie, Biserica Finlandei nu numai că a criticat guvernul rus, dar a încurajat și Biserica Rusiei: „Biserica Ortodoxă a Finlandei condamnă cu fermitate acțiunile militare ale Federației Ruse în Ucraina. Nu există nicio justificare pentru război… Facem, de asemenea, apel la episcopii și preoții Patriarhiei Moscovei să promoveze pacea.”
Nu este surprinzător că Biserica Greciei și Patriarhul Ecumenic au fost printre cei mai directe în condamnarea războiului lui Putin împotriva Ucrainei. Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a remarcat că a fost „șocat ca persoană și ca duhovnic” de ceea ce s-a întâmplat în familiile din Ucraina. Patriarhul Ecumenic a fost cel care a eliberat Tomosul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei în curs de dezvoltare în 2019 (de secole a fost sub conducerea administrativă a Patriarhului Moscovei). Potrivit tradiției canonice, numai Patriarhul Ecumenic poate acorda autocefalia. Dar fiecare exemplu de autocefalie din lumea modernă a fost contestat la momentul acordării sale – așa cum este cazul acum cu OCU.
Majoritatea creștinilor ortodocși din Ucraina rămân sub conducerea spirituală a Mitropolitului Onufrie, care este întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care aparține de Patriarhia Moscovei, din 2014. Mitropolitul Onufrie este o figură interesantă. La momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, el se număra printre o serie de episcopi ucraineni care au solicitat Patriarhiei Moscovei autocefalie ucraineană. Această cerere a fost respinsă în mod sumar. Dar având în vedere această poziție anterioară, este de remarcat faptul că a fost selectat să conducă biserica din Ucraina în 2014. În perioada premergătoare războiului, Onufrie a rămas circumspect. Ca mulți dintre noi, probabil a crezut că Putin nu va invada Ucraina în forță. Și apoi a făcut-o.
Pe 24 februarie, mitropolitul Onufrie a emis o apărare surprinzător de îndrăzneață a suveranității ucrainene, cuplată cu o condamnare usturătoare a agresiunii ruse. „Apărând suveranitatea și integritatea Ucrainei, facem apel la președintele Rusiei și îi cerem să oprească imediat războiul fratricid”, a scris el. „Poporul ucrainean și cel rus au ieșit din Cristelnița Niprului, iar războiul dintre aceste popoare este o repetare a păcatului lui Cain, care și-a ucis propriul frate din invidie. Un astfel de război nu are nicio justificare nici de la Dumnezeu, nici de la oameni.”
Este plauzibil că numărul bisericilor care condamnă agresiunea rusă va crește, mai ales dacă violența continuă pentru o perioadă prelungită. De asemenea, este posibil ca un război prelungit să grăbească mutarea ortodocșilor din Ucraina departe de Patriarhia Moscovei și în noua Biserică Ortodoxă autocefală a Ucrainei. Suntem la doar câteva zile în acest război, iar situația evoluează.
Traducere după articolul scris de George E. Demacopoulos, apărut aici.
Totuși ar trebui precizat că, în privința Mitropolitului Onufrie, lucrurile sunt tocmai invers în ce privește atitudinea sa față de autocefalie. El s-a poziționat împotrivă încă de la început, de când Mitr. de atunci Filaret a început demersurile în această direcție, adică din 1992. El a fost cel care a strâns laolaltă pe ceilalți episcopi și au convocat Sinodul și s-a ajuns la caterisirea lui Filaret. Deci nicidecum nu a fost ales Mitropolit primat pe considerentul că ar fi adeptul autocefaliei ucrainene. Mai degrabă pentru calitățile sale duhovnicești, pentru blândețea și caracterul pașnic și rugător.