joi, aprilie 25, 2024
ACTUALITATERaed Arafat, despre noi restricții: Deciziile trebuie discutate în noiembrie. E vorba...

Raed Arafat, despre noi restricții: Deciziile trebuie discutate în noiembrie. E vorba despre bisericile de Crăciun și de restaurantele ce organizează Revelionul

Șeful DSU, Raed Arafat, a transmis, vineri, un mesaj tranșant referitor la introducerea unor noi restricții în această iarnă, enumerând factorii ce vor amplifica pandemia, anume gripa sezonieră, Crăciunul și Revelionul.

Situația epidemiei de coronavirus va fi „din ce în ce mai complexă” în România, a spus Raed Arafat, la Digi24, referindu-se la venirea iernii, cu temperaturi scăzute, gripă sezonieră și sărbătorile de Crăciun și Revelion.

„Depinde de situația epidemiologică, e greu să spunem acum cum va fi în decembrie, care va fi situația. Cred că decizii trebuie discutate în noiembrie – care sunt măsurile. Nu uitați, e aspectul bisericilor în Crăciun și apoi mai avem și restaurantele care organizează revelion”, a subliniat Arafat.

Potrivit acestuia, petrecerile de revelion nu pot fi ca în anii precedenți.

„Regulile trebuie discutate pe baza situației epidemiologice. Orice decizie este în interesul sănătății publice, gândirea autorităților este pe interesul public general, chiar dacă se supără unii sau alții, interesul public al majorității, nu la interesul individual”, a adăugat Arafat.

Arafat a amintit și de restricțiile impuse de anumite țări, în ciuda protestelor existente.

Reamintim că deși președintele Iohannis a declarat, în urmă cu câteva zile, că nu vede motive pentru „un așa-numit lockdown”, totuși există din ce în ce mai multe voci că Guvernul se pregătește să reintroducă starea de urgență.

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE