joi, aprilie 18, 2024
ACTUALITATERadu Oprea: Partidul Social Democrat va depune moțiune de cenzură dacă cea...

Radu Oprea: Partidul Social Democrat va depune moțiune de cenzură dacă cea inițiată de USR-PLUS și AUR este declarată neconstituțională

Partidul Social Democrat va depune propria moțiune de cenzură în cazul în care CCR va da dreptate Guvernului în privința moțiunii depuse de USR PLUS și AUR și o va declara neconstituțională, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea, conform Agerpres.

„Imediat ce Curtea Constituțională se va pronunța cu privire la moțiunea de cenzură, există două posibilități:

CCR o poate declara neconstituțională și atunci vom depune noi, cei de la PSD, imediat, în Parlament, moțiunea de cenzură, vom invita celelalte formațiuni politice să o semneze și să vină să o voteze alături de noi.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

A doua variantă – să fie declarată constituțională și atunci când va ajunge la vot în Parlament, PSD va vota această moțiune.”, a precizat Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, într-o conferință de presă.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE