Mai flegmate ca acum, cu aroganța șefului de colonie, nu cred să fi fost vreodată obrazul Timișoarei, inteligența și onoarea locuitorilor săi. Poate în perioada imperială, când Viena punea gaj pentru împrumuturile sale pe veniturile Timișoarei cu anii și îi lăsa „la ceas” în cetate, pentru muncă și de-ale gurii, pe românii băștinași, să nu le cadă colonizaților prea greu la suflet realitatea bănățeană din teren.
Uite că a venit și a doua amendă la Colterm. Întâmplare, habarnism, nechibzuință? Nu: pur și simplu, vrere, după cum am aflat chiar din gura primarului Dominic Fritz. Daună directă: 35 de milioane de euro și perspectiva falimentului intrată în linie dreaptă, fără vreo alternativă cunoscută până acum pentru încălzirea școlilor, spitalelor și a unei jumătăți din suflarea orașului peste mai puțin de șase luni.
Aparatnicilor care-și pregătesc flegmele și injuriile după primele rânduri ale acestui articol le-aș recomanda să se „ogoaie”, cum zice bănățeanul. Sunt atât de săraci cu duhul, încât nici acum nu-și dau seama că-i țin trena unui traseist politic importat dintr-un partid german de stânga și asezonat sub nasul proștilor ca fiind salvator de dreapta. Ca într-o răzbunare a comunismului strivit la Timișoara în `89, aveam să ne luăm „acces interzis” în Piața Revoluției la doar câteva luni după ce Dominic Fritz ajungea primar, sub pretextul pandemiei. N-o să uit niciodată cordonul de jandarmi care interzicea orice pas între Operă și Catedrală, după ce câteva sute de timișoreni avuseseră curajul să-i strige niște reproșuri lui Dominic Fritz pe sub geamul Primăriei din același perimetru.
Celor care încă se alintă că ar fi deștepți, că au votat în cunoștință de cauză și din dragoste pentru ecologie un „trans” din rândurile Verzilor germani, le reamintesc de textele ca pentru idioți cu care gâdila mândria locală domnul Fritz când inaugura, în plin oraș, fabrica de baterii pentru mașini electrice, una dintre cele mai poluante industrii ale lumii actuale. Iar celor care au crezut în promisa „deparazitare” a administrației locale, le recomand să ia la buchisit prea-numeroasele scandaluri legate de ungerea armadei de „salvatori” în jilțurile plătite de statul român.
Cât tupeu să ai, ca să ieși la scenă cu acuze despre terasele de pe Bega, în timp ce Poliția te caută prin birouri pentru diverse trânteli? Numai un naiv n-ar sesiza legătura asta sau pe cea care pune pe gânduri că ai vrea să-i scoți în décor pe investitorii locali, pentru a face loc în zona aia vreunora mai cu „ștaif”, de pe la tine de-acasă. Cât tupeu să ai să recomanzi statului român să-și schimbe legislația, fiindcă tu vrei să arborezi ce steaguri și cum vrei tu în fața Primăriei, în pofida legislației actuale a României? Mult. Mult prea mult!
Revenind la amenda istorică, dezonorantă și fatală pe care orașul o cumulează din nemernicia unora, mai spun doar atât: există două precedente. Cel islandez, în care o țară cu populația cât a Timișoarei a pus de o mică revoluție acum câțiva ani, refuzând datoriile cu care cetățenii se treziseră pe cap din cauza decidenților. Și un precedent local, în care un om de afaceri timișorean a atacat decizia administrației ce îi afectase activitatea și a câștigat în primă instanță, îndreptând obligația despăgubirii spre actualul primar. Organele statului român par timorate, dar încă există. Sper ca amenda de peste 35 de milioane de euro să fie plătită de vinovați din propriile buzunare în cele din urmă, la fel ca orice alte prejudicii aduse nouă și urbei noastre!
Articol apărut inițial pe Demnitatea și preluat cu acordul autorului
