Tinerii și copiii de azi sunt dezumanizați, într-un proces aproape fără oprire, scrie psihanalistul Ioana Scoruș în cel mai recent articol publicat pe Viața Românească.
Analistul spune că tot mai mulți părinți se simt excedați de realitate și ajung să nu se mai înțeleagă cu proprii copii, de la vârste fragede. Acest proces este încurajat de către stat, care parcă face tot posibilul să rupă copiii de familie, de la vârste tot mai fragede, notează Ioana Scoruș.
„Ne supărăm pe copiii noștri, ajungând să spunem despre ei că ne-au devenit de nerecunoscut, ca și cum nu noi, părinții, suntem promotorii acestui comportament și susținătorii lui tăcuți și, pe alocuri, fericiți că, atâta vreme cât copilul stă pe tabletă sau telefon, avem și noi parte de liniște? Și tot noi suntem cei care-i certăm și îi aducem cu forța la psihoterapeut, de parcă am crescut un animal sălbatic din care nu reușim să facem om. Mi se pare de-a dreptul inadmisibil și inacceptabil ca un părinte de copil de 7 ani să fie revoltat pe propria-i odraslă, enunțându-și în fața mea incapacitatea de a-i face față. Mă uit la copil și văd o bucățică de om, în timp ce părintele mi-l prezintă ca și cum ar fi un monstru ale cărui forțe îl depășesc. Cum poți crede despre tine tu, adult, că nu faci față unui omuleț? Păi, dacă la 7 ani nu-i mai faci față, ce se va întâmpla la 13, la 15, la 18 ani? De fapt, bieții oameni sunt excedați pentru că totul s-a sucit. Jobul nu mai începe la 7.00 – 7,30, ci la 9.00, deci nu se mai încheie la orele 16.00 – 16.30, ci la 19.00 – 19.30, așa că, de unde timp de supraveghere a copilului, timp de petrecut cu el, când seara nici nu mai știi pe unde mergi și deja e întuneric și, când ai intrat în casă, mai trebuie să și hrănești familia și să deretici pe ici, pe colo?
Și dacă tot s-a inventat – nu știu pe ce rațiuni, căci științifice în niciun caz – joburile zi-lumină, las’ că a venit statul și a oferit „alternative viabile” și pentru copil. Grădinița cu program complet nu-și mai închide porțile la 16.30, ci la 19.00, creșele așișderea, am inventat after-school-ul, așa că nu e nicio problemă, dăm copiii sistemului, căci cale mai bună de înstrăinare nu există. Și apoi facem noi, statul, ce vrem din el. Căci nu are legături prea profunde cu părinții, pentru simplul motiv că nu a avut când să le creeze. În multe țări europene, concediul postnatal este de 3 luni, în altele de 6. Psihologic vorbind, nu este crimă mai mare decât aceea de a lua mama de lângă copil în primii doi ani de viață. Dar statului generic nu-i pasă, dă recompense financiare mamei, ca să o momească să se întoarcă mai devreme la muncă. Și lasă, că de copil are statul grijă. Așadar, un astfel de copil este deja înstrăinat la vârsta la care începe să-și ocupe timpul cu telefonul mobil. Dar telefonul mobil cine i-l cumpără? Și iată cercul vicios, desfășurându-se la infinit. Din ce în ce mai tragic. Nu, toate astea nu sunt modernitate, progresism. Nu e nimic în regulă în toate astea. Doar că nu ai cum să te sustragi, altfel decât renunțând la job. Ceea ce, pe termen lung, nu este o soluție potrivită nici pentru mamă, nici pentru copil. Și-apoi, câtor mame le dă mâna să renunțe la sursa de venit? Și tot așa, și tot așa, și tot așa”, a notat psihanalistul.,
Ea se întreabă: „cui folosește nebunia asta? Strâmbătatea asta la care toată planeta s-a aliniat, ca și cum ar fi singura și cea mai potrivită variantă pentru a împăca pe toată lumea? Cine are nevoie de copii dezumanizați chiar înainte de-a fi umanizați? Cine are nevoie de părinți excedați, robotizați la joburi? Care sunt și ale cui sunt, în cele din urmă, beneficiile pe termen lung? Ce-i cu industria asta umană, în care omul nu mai deține un loc umanist?
Răspunsul nu putem decât să ni-l dăm fiecare dintre cei care avem timp și chef să ne batem capul cu așa ceva. Dar cine mai are timp, când viața dă năvală peste noi”.
