ACTUALITATEPS Iustin al Maramureșului le-a transmis preoților și episcopilor că globalismul e...

PS Iustin al Maramureșului le-a transmis preoților și episcopilor că globalismul e precum comunismul și nazismul: Frica, îngrozirea, spaima, lașitatea, trădarea, fuga sunt sentimente străine creștinilor adevărați

PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a făcut un apel către preoți și episcopi în pastorala de Paști din acest an, amintindu-le că toate ideologiile sunt îngăduite de Dumnezeu, asemuind globalismul cu nazismul și comunismul, scrie siteul oficial al instituției.

El i-a îndemnat pe aceștia să nu fie fricoși și lași.

„Iubiți păstori de suflete

și frați întru slujirea lui Hristos,

Să fim lumină pentru păstoriții noștri, putere și curaj de a învinge toate potrivniciile. Dacă anul trecut am dat uneori semne de slăbiciune și ne-am retras ca ucenicii Domnului în foișor, rugându-ne cu teamă și îndoială, iată, Hristos a Înviat, Stăpânul nostru și-a împlinit făgăduința că este Viu, a venit la noi, ne-a mustrat pentru îndoiala noastră, dar ne-a întărit și ne-a îmbrăcat cu har dumnezeiesc, acela de a „lega și dezlega în cer și pe pământ”; căci așa ne-a zis: „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer; și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18).

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Iar lui Petru, cel care s-a lepădat de El de trei ori, după Înviere, pe țărmul Mării Tiberiadei, când le-a pregătit prânzul și i-a adunat din nou împreună, i-a zis: „Și tu, oarecând întorcându-te, întărește pe frații tăi” (Luca 22, 32), reprimindu-l, astfel, în rândul Apostolilor și îndemnându-l să nu uite de propriile slăbiciuni când va sta în fața poporului lui Dumnezeu, pe care să-l înțeleagă, să-l ierte și să-l întărească în credință.

Să nu ne temem, în primul rând, noi, care am făgăduit fidelitate lui Hristos și Bisericii Sale până la sfârșit.

Toate ideologiile și toate izvorârile omenești au un început și un sfârșit. Este adevărat, uneori, cu îngăduința lui Dumnezeu, fac victime omenești și distrug culturi și civilizații, așa cum s-a întâmplat cu nazismul și comunismul în secolul XX și cum încearcă să repete la scară planetară, în secolul XXI, globalismul progresist și comunist.

Toate ideologiile trecute au fost condamnate în istoria recentă, dar și cele prezente vor fi condamnate în istoria viitoare, pentru că lumea nu își poate pierde rațiunea de a trăi în normalitatea creației divine, în libertatea ca dar ceresc și demnitatea regală dăruită de Dumnezeu la creație primei perechi de oameni, lui Adam și Evei.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Frica, îngrozirea, spaima, lașitatea, trădarea, fuga sunt sentimente străine creștinilor adevărați. Mântuitorul le-a sancționat cu blândețe, când Apostolii au dat dovadă de acestea: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” (Matei 8, 26). Dar răsplătește cu asupra de măsură pe martiri, pe eroi, pe curajoși și pe cei ce ies la luptă dreaptă cu dârzenie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32).

Toate ideologiile sunt utopice (fantezii, imposibil de realizat), toate dictaturile încep cu promisiuni deșarte, până reușesc să cucerească masele, după care elimină elitele indezirabile și personalitățile incomode, iar poporul rămâne o simplă masă de manevră, care, fără lideri luminați, este aruncat în cea mai neagră robie.

Preotul de astăzi este „făclia care arde și luminează” (Ioan 5, 35), așa cum a spus Mântuitorul despre Sfântul Ioan Botezătorul, iar bisericile și mănăstirile sunt locurile în care se păstrează lumina credinței străbune, a culturii creștine, a istoriei adevărate a martirilor și sfinților mărturisitori, care nu poate fi nici ștearsă, nici falsificată, pentru că face parte din patrimoniul sacru al acestui popor. Țara, Biserica, Neamul, Familia și Școala sunt valori veșnice, pe care trebuie să le apărăm și pentru care trebuie să luptăm cu toată ființa și credința noastră. Acestea vor asigura dăinuirea și nemurirea neamului românesc și a întreg neamului omenesc”, a afirmat ierarhul.

PS Iustin a făcut un apel și către tinerii frumoși, liberi și credincioși, pe care i-a rugat să schimbe istoria, dar împreună cu Dumnezeu.

„Dragi tineri frumoși, credincioși și liberi,

Știți Cine este Cel ce ne-a dăruit libertatea adevărată? Este Hristos, pe Care voi Îl cunoașteți, Îl iubiți, Îl aveți prieten, Îl urmați și-L mărturisiți în noaptea de Paști cu toată convingerea, răspunzând la salutul preotului „Hristos a Înviat!” cu putere „Adevărat a Înviat!”. El a zis: „veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Acesta este adevărul care vă eliberează și vă garantează libertatea – Învierea lui Hristos.

Rămâneți în dragostea Lui și nu vă temeți de nimic, viitorul este al vostru, istoria vă aparține – faceți-o mai bună, dar împreună cu Dumnezeu. Credeți în lumină, în Lumina Învierii lui Hristos, ca să umblați în Lumină și să fiți fii ai Luminii. În acest fel, veți onora jertfa eroilor, a tinerilor din Decembrie 1989, care au dărâmat comunismul, și veți face posibilă realizarea idealurilor lor pentru care au murit.

Cu aceste învățături, sfaturi și îndemnuri părintești, haideți să trăim cu toată bucuria Sfintele Sărbători de Paști ale anului 2021, care sunt darul lui Dumnezeu pentru creștini, și să nu-i uităm nici pe cei peste 5 milioane de români care sărbătoresc Paștele Ortodox nu în țară, ci în toată Europa și în toată lumea, care, deși sunt despărțiți de noi, sunt în același duh de sărbătoare sfântă cu noi, cântând din milioanele de inimi, împreună și deodată cu noi, „Hristos a Înviat!”. Anul 2021 este închinat lor. Este „Anul Omagial al românilor din afara granițelor, în Patriarhia Română”.

Să îndreptăm un gând de recunoștință către ostenitorii din sănătate – medici, asistente și întreg personalul din acest domeniu – care, în această vreme, au fost eroii din linia întâi, luptându-se pentru fiecare viață spre a o salva și a-i reda pe cei dragi în pace familiilor lor, și cu care Biserica noastră a făcut front comun spre a aduce sănătatea celor bolnavi și mângâierea celor întristați.

Pentru victimele acestei necruțătoare molime planetare, care nu a ocolit nici țara noastră, să ne rugăm lui Hristos și Maicii Domnului să le dăruiască sănătate, iar pentru cei răpiți fără milă dintre noi de acest virus ucigaș să-L rugăm pe Hristos să-i așeze în lumina Raiului, căci ei sunt cei căzuți într-o luptă inegală, au căzut la datorie, sunt eroi, iar pe familiile îndurerate să le mângâie și să le întărească, spre a trece peste încercare și durere.

Dorindu-vă sărbători binecuvântate, sfinte și luminate, vă îndemn să le petrecem în multă purtare de grijă și prudență înțeleaptă și creștină, spre a nu ne pune viața noastră și pe a celorlalți în pericol, și, chiar dacă vom fi în zile de sărbătoare și bucurie, să nu uităm a ne ruga fierbinte, așa cum o făceam de la începutul pandemiei, ca Dumnezeu să ridice această mare încercare prin care trece umanitatea, să ne ierte și să ne dăruiască timp de pocăință, de îndreptare și mântuire, nouă și întregii lumi.

Maica Domnului să acopere cu Sfântul său Acoperământ România creștină, „Grădina” ei, și poporul român cel iubitor de Hristos și să ne învețe să rostim cu tărie și credință salutul creștin „Hristos a Înviat!”, la care să răspundem „Adevărat a Înviat!”, purtând în mâini lumina lui Hristos, iar în inimi credința sfântă a moșilor și strămoșilor noștri, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire! Amin!”, a încheiat Episcopul.

1 COMENTARIU

  1. Așteptăm de la preoți ortodocși români să ne apere de politicienii ticăloșiți in rău,vrem sa vă faceți meseria de păstori de suflete și sa nu ne lăsați singuri cu lupii.implicati-va acum in lupta contra necredinței, aveți cu ce,aveți cum;vrem rezultate concrete nu lălăieli, dovediți că îl slujiți pe Hristos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 22.233 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Alătură-te R3media și pe Telegram

Pentru că știm cât de important este să primești cât mai ușor știrile și informațiile de care ai nevoie, te invităm să accesezi canalul...

Articole relaționate

Cele mai citite