Mărturia despre despre credința în Hristos nu ar trebui să se axeze atât pe vorbe, pe declarații și polemică, cât pe modul nostru de viețuire, a spus PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
Oricât de mult ne-am strădui să dăm o mărturie despre credința noastră, prin cuvinte care nu sunt acoperite de viață, nu vom convinge pe nimeni, a subliniat, joi, PS Ignatie, care a săvârșit Sfânta Liturghie, în Parohia Șendreni, Protopopiatul Hârlău.
„Astăzi sunt mulți care se smintesc de cuvintele lui Hristos și Îl calomniază, Îl batjocoresc pe El și credința Bisericii. Nouă nu ne rămâne decât să fim martori ai lui Hristos Cel răstignit și înviat.
Să dăm mărturie despre credința noastră în Hristos. Această mărturie nu ar trebui să se axeze atât pe vorbe, pe declarații și polemică, cât pe modul nostru de viețuire. Când cineva ne vede cum ne comportăm, cum ne raportăm față de cei din jur, cum ne-am asumat cuvântul lui Hristos, să spună: uite cum trăiesc creștinii și cât sunt de buni”, a explicat PS Ignatie.
Sminteala vine, a precizat PS Ignatie, din neînțelegere, din imaturitate spirituală, din pripire, din „ne-croiala” sufletului. Avem tendința de a judeca, de a ne uita la aparențe și de a nu fi atenți la ceea ce se află cu adevărat în adâncul inimii omului.