Aud uneori de pomenirea morților cum părintele se roagă pentru ,,prunci fără nume.” Ei sunt acele suflete pe care noi nu le-am lăsat să vadă o primă rază de soare. Cu voia sau fără voia noastră, acestor ,,prunci fără nume” li s-a curmat viața, în cel mai groaznic, mai dureros, mai brutal și mai barbar mod posibil. Mă refer în special la cei avortați de cei ce ar fi trebuit să le ofere dragostea lor necondiționată, ,,părinții” lor. Căci vina părinților celor lepădați fără voie e mult mai mică decât în cazul ,,taților și mamelor” ce și-au ucis cu premeditare copilul. Atenție, însă! Canon de pocăință se cere și în cazul pruncilor avortați spontan[1]. Dumnezeu singur știe de ce a îngăduit asta, iar părinților fără răspuns la întrebarea ,,De ce ni s-a întâmplat asta?” nu ne/le rămân decât lacrimile, rugăciunea, pocăința și totodată nădejdea întâlnirii pe lumea cealaltă cu pruncul drag, dar fără nume, adică nebotezat. Aici este și drama pruncilor acestora! Nefiind botezați, Biserica nu îi pomenește, ei nefiind fiii ei legitimi. Putem noi însă să ne rugăm pentru ei în cadrul rugăciunii particulare de acasă.
O altă durere a părinților este și aceia că cei lepădați fără voie nu au un mormânt al lor, unde ai putea merge să le duci flori, să le spui vorbe dragi, să plângi cu lacrimi amare, asemenea Rahelei, conform cuvântului Scripturii care spune: ,,Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt.” (Matei 2, 18 și Ieremia 31, 15) Pierduți adesea la câteva săptămâni din motive știute, însă de cele mai multe ori neștiute, acești prunci nu au rămășite care să poată fi puse în mormânt!
Revenind însă la cei lepădați cu voie, ne mai mirăm oare de ce astăzi toate merg din rău spre mai rău? Cum ar putea fi altfel, când celor mai mici dintre noi, celor din pântece, celor lipsiți de apărare, li se neagă dreptul fundamental la viață, la naștere? Mulți sunt cei ce spun că avortul poartă o vinovăție mai mare, din punct de vedere moral, decât crima! Căci a omorî un om înseamnă luptă, acela poate să se apere, să riposteze, să scape, eventual, mâinilor ucigașe. Dar ce șanse de apărare are micuțul sau micuța din pântecele maicii sale? NICIUNA. Vă întreb acum: Ați trecut printr-un avort? Sau ați văzut măcar ,,Strigătul mut[2]”, filmul ce înfățișează un avort filmat? Cunoașteți oare barbaria procedurii chirurgicale? Știți că, dacă copilul e mare, mai întâi i se zdrobește capul cu un instrument special? Nu vreau să intru în detalii, căci oricărui om cu o fărâmitură de umanitate, de omenie, de bunătate rămasă în el i s-ar rupe sufletul, auzind, văzând sau simțind aceasta. Și totuși…
Dacă ar fi așa, avorturi n-ar fi pe lumea asta, sau ar fi foarte puține. Situația actuală e cu totul alta. De parcă ne-am fi sălbăticit cu toții! De fapt, mai rău decât atât, căci orice fiară sălbatică își fată și își îngrijește puiul, nu îl avortează! Omul, cel (post)modern mai ales, om creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și nu un urmaș al maimuței, cum vor unii să creadă și se străduiesc din răsputeri să convingă și pe alții[3], a ajuns mai barbar, mai sălbatic decât orice sălbăticiune din natură. Coroană a creației, el nu își mai naște copiii, nu îi mai îngrijește/educă, oferindu-le dragoste și sprijin, ci îi ucide premeditat, invocând false motive, diverse pretexte puerile, toate referitoare la contextul respectiv din viața lui, că nu e pregătit să devină părinte[4], din punct de vedere fizic, emoțional, material, social, economic, profesional sau câte și mai câte alte puncte de vedere…
Toate însă au un singur scop: să justifice crima! Nimic însă pe lumea asta nu poate motiva curmarea unei vieți, orice nume ar purta aceasta: avort[5], crimă, sinucidere, pedeapsă capitală, sinucidere asistată, eutanasie, fertilizare in vitro, etc. Ca să nu mai vorbesc de instrumentele folosite pentru efectuarea unui avort! Ați văzut cum arată?[6] De parcă ar fi instrumente de tortură din Evul Mediu. De fapt, chiar asta sunt, se folosesc pentru tortura și omorârea cu sânge rece a celor nenăscuți.
Ei, nenăscuții, cei ce nu pot striga, au nevoie de strigătul nostru, dar să nu fie unul mut ca cel al lor. Ci ca al unor oameni ce nu pot tăcea în timp ce sângele pruncilor fără nume curge nestingherit, iar România, vorba Părintelui Nicolae Tănase de la Valea Plopului, ,,înoată în sânge până la brâu”! Pe drept cuvânt au fost condamnate comunismul, nazismul și altele asemenea pentru milioanele de crime comise, dar Holocaustul pruncilor nenăscuți și avortați cine îl condamnă? Cine poartă vina acestor crime premeditate și cine răspunde în fața justiției umane? Căci în fața lui Dumnezeu, știm cine: tatăl, mama, nașii, preotul din parohie, toate rudele sau prietenii ce au îndemnat la avort, medicul, asistentele, preotul de spital și toți ceilalți complici cu gândul, cu cuvântul și cu fapta, cu voie sau fără voie, la această oribilă crimă, ,,frumos” deghizată sub numele de ,,întrerupere de sarcină”. De parcă, odată întreruptă, s-ar mai putea continua vreodată! Știm, fără să fie o noutate, că ,,manipularea verbală, a limbajului, precede manipularea socială”[7]!
Departe de mine gândul de a acuza pe cineva, de a arăta cu degetul pe cei vinovați, de a-i pune la stâlpul infamiei! Nu îmi doresc asta, nu ajută pe nimeni și nici nu schimbă nimic spre mai bine. Vreau însă să trezesc conștiințe adormite, să îndemn la acțiuni concrete, la fapte, să nu mai stăm cu mâinile în sân, în timp ce neamul nostru românesc piere văzând cu ochii, piere căci nu-și mai naște urmașii! Deci e problema noastră, a Bisericii, iar avortul ne privește pe toți, ca fii ai Bisericii străbune. Nu (mai) putem sta deoparte! E locul, timpul, vremea potrivită să acționăm! Iar noi avem datoria morală să fim ,,omul potrivit la locul potrivit”, asemenea Mântuitorului la scăldătoarea Vitezda[8].
De asemenea, cele câteva cuvinte ale mele de mai sus nu se vor a fi pricină de deznădejde pentru cei/cele ce au făcut avort, ci dimpotrivă: Acestora, în primul rând, vreau să le (re)amintesc că niciun păcat nu este fără de iertare din partea lui Dumnezeu celui Atotbun. Ei au ajutorul preoților Bisericii, au la îndemână Sfintele Taine (mai ales Spovedania) spre vindecarea sufletului lor, au tot concursul asociațiilor (ortodoxe) ProVita, ca să enumăr doar câteva dintre ajutoare. Acestora, și nouă tuturor, vreau să le pun la suflet și faptul că pocăința după avort trebuie să fie pe măsura gravității păcatului, iar iertarea și vindecarea sunt cu putință. Dar să nu mai facă iar păcatul și ,,să pună copil în loc”, vorba unui părinte, adică să nască. Pot să pună copil în loc și altfel: să adopte sau să sfătuiască o femeie, care vrea să avorteze, să păstreze copilul. Mare izbândă a vieții asupra morții ar fi, dacă, astfel, ar salva o viață nevinovată în locul celei pe care ei au curmat-o. Sunt câteva exemple acestea, deoarece canoane standard pentru avort nu există. Totul se face după Spovedanie, la îndrumarea duhovnicului. Să facem și canonul rânduit, căci acesta nu-i pedeapsă pentru păcat, ci pansament și tratament pentru boala sufletească și trupească de care suferim în urma avortului. De gânduri de sinucidere[9] (foarte frecvente după un avort) să fugim ,,ca diavolul de tămâie”, căci după ce ne-a îndemnat la avort, vrăjmașul vrea să ne piardă pentru veșnicie prin luarea propriei vieți. Pe acestea să le alungăm cu chemarea numelui lui Iisus[10] și, foarte important, să le mărturisim la spovedanie.
Multe ar mai fi de spus, odată deschis subiectul avortului, cu toate cele complementare lui, dar, poate, cu altă ocazie. În încheiere, vreau să priviți avortul astfel:
AVORTUL – CRIMA PERFECTĂ. Un mort (pruncul – uneori doi, dacă moare și mama[11]), cel puțin doi răniți grav (părinții), mai mulți complici la crimă (adesea, rudele, prin îndemnul lor spre asta, dar și toți cei ce îl ajută pe doctor să facă avortul), cel puțin un făptaș (doctorul ginecolog avorționist, sau mai mulți doctori, uneori), mobilul crimei – banii[12] primiți de doctor(i), arma crimei – ,,instrumentele de tortură” amintite anterior, așadar, multipli vinovați, ÎNSĂ, niciun proces, nicio condamnare, ci toți scapă nepedepsiți în fața Justiției!
Din moment ce am aflat/ne-am amintit toate acestea, e vremea să acționăm[13]!
[1] Sf. Ioan Postitorul, canonul 22.
[2] http://strigatulmut.ro/
[3] Deși teoria evoluționistă a fost respinsă definitiv din punct de vedere științific!
[4] Pentru consiliere și sprijin există asociaţii provita în diverse localităţi din ţară.
[5] Atenție la avortul cauzat de ,,anticoncepționale”, când mama nici nu știe că a avortat sau câți prunci a avortat de-a lungul timpului! Cum să facă pocăință pentru o crimă de care nu știe nimic?! Detalii pe provitatargujiu.wordpress.com sau în cartea ,,Îndrumarul … Federației … ProVita …” aici:
http://www.pentruviatacluj.ro/carti/9-indrumarul-medical-si-crestin-despre-viata-al-federatiei-organizatiilor-ortodoxe-pro-vita-din-romania-editura-renasterea-2008
[6] http://www.abortioninstruments.com/
[7] https://provitatargujiu.wordpress.com/2011/04/30/manipularea-prin-limbaj-precede-manipularea-sociala/
[8] Vezi Ioan 5, 1-23.
[9] Fac parte din manifestările Sindromului post-avort, care afectează atât pe bărbat, cât și pe femeie. Mai multe detalii aici: https://rupetacerea.ro/suferinta-post-avort/
[10] Prin rugăciunea: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul/păcătoasa!”
[11] Încadrată în aceeași categorie cu sinucigașii, mama ce moare în timp ce avortează nu se înmormântează cu preot în cimitir, după rânduiala ortodoxă obișnuită a slujbei de înmormântare a mirenilor. A se vedea Pravila Bisericească de la Govora, pag. 115. E de folos să citiți aici:
http://www.orthodoxphotos.com/readings/avortul/serafim.shtml
[12] Apropo, cât costă un avort? O VIAȚĂ DE OM!
[13] https://provitatargujiu.wordpress.com/proiecte/
