vineri, noiembrie 8, 2024
ACTUALITATEProtest spontan al fermierilor și transportatorilor români. Zeci de tractoare și camioane...

Protest spontan al fermierilor și transportatorilor români. Zeci de tractoare și camioane se îndreaptă către București și cer și altora să li se alăture pe traseu

Un protest spontan al fermierilor și transportatorilor a început astăzi în România, scrie Agrointel.

122 de camioane și 70 de tractoare se îndreaptă în aceste momente către Capitala țării.

Mesajul de mobilizare ar fi fost anunțat de către transportatori.

„Nu facem grevă, nu facem protest, nu blocăm circulația, nu blocăm drumuri. Noi circulăm cu viteză redusă. Noi facem un protest spontan și un protest spontan nu are nevoie de autorizații“, se precizează în acesta.

Din puținele informații, se pare că fermierii și transportatorii se vor reuni pe centura Bacău. Ulterior ăși vor continua drumul spre sud către București. Se pare că în Buzău, la podul de la Mărăcineni, aceștia vor fi așteptați și de alți transportatori și fermieri care li se vor alătura.

„Vă rog să informați șoferii să fie calmi, civilizați, să respecte indicațiile poliției/jandarmeriei și dacă îi vor devia de pe traseul de mai sus să respecte indicațiile și în cel mai scurt timp să se întoarcă la traseu în coloană. În cazul în care unii participanți la trafic vor fi deranjați de noi și îi vor agresa verbal să nu dea curs și ei, să stea calm în cabină și să își continuie activitatea. Vă rog să nu claxonați în localitate! Doar circulăm cu viteză redusă pentru că să evităm un eventual accident și nu ne-a organizat nimeni, doar s-a întâmplat să ieșim toți pentru că să ne spunem of-ul. Nu cerem bani, ne cerem doar drepturilei“, li s-a mai transmis protestatarilor.

Proteste în mai multe zone din țară

Transportatorii au anunțat că vor avea loc manifestări pe drumurile din apropierea orașelor București, Bacău, Suceava, Oradea, Sibiu, Alba, Arad și Timișoara. Aceștia vor circula cu viteză redusă de 5-10 km/h.

Creșterea necontrolată a tarifelor la RCA, proasta gestiune a ASF a sistemului de asigurări RCA, timpii extrem de lungi de așteptare în frontiere, care aduc zilnic pierderi de câteva sute de euro/camion transportatorilor români (și care nu sunt influențați doar de neaderarea la Schengen, ci și de controlul greoi al autorităților române în frontiere și mai ales al CNAIR), nereguli privind acuratețea cântăririlor din frontiere, scumpirea vinietei din următorii ani și valoarea mare a accizei la motorină, care nu se poate recupera, ca în alte țări, sunt doar câteva din nemulțumirile din lista lungă pe care transportatorii le au de reproșat Guvernului României.

Introducerea, de la 1 ianuarie, a obligației echipării camioanelor cu sisteme de geolocalizare conectate la sistemul Ministerului Finanțelor, pentru a controla traseul mărfurilor și a ușura, astfel, controlul ANAF asupra taxării mărfurilor care intră pe teritoriul României, au încins și mai tare spiritele, cu atât mai mult cu cât autoritățile fiscale nu au făcut nimic pentru a pregăti aplicarea acestei legi, ci au impus mai întâi obligația și apoi încep să se gândească dacă și cum s-ar putea aplica. Însă transportatorii onești, singurii care vor suporta, până la urmă, rigorile legii, au început deja să se frământe cum să facă să o respecte, mai scrie News Bucovina.

Protestul ar urma să înceapă oficial, miercuri, 10 ianuarie 2024, începând cu ora 10:00.

Reamintim că fermierii și camionagiii polonezi s-au solidarizat cu fermierii germani. Ei și-au exprimat dorința ca fermieri din alte țări UE, inclusiv România, să li se alăture în manifestația europeană care dorește să contracareze efectele Green Deal-ului.

Care sunt revendicările transportatorilor și fermierilor

  1. Echivalarea Categoriei B cu TR și a Categoriei B1 cu TR1. Transportatorii și agricultorii cer o reevaluare a reglementărilor care echivalează categoriile de permise auto cu cele pentru transport rutier. Ei susțin că această măsură este inechitabilă și afectează negativ activitățile lor.
  2. Înmatriculare vs. Înregistrare la Primărie. Protagoniștii protestului consideră că obligativitatea înmatriculării vehiculelor la primărie cu cartea de identitate este o măsură abuzivă. Ei susțin că înregistrarea cu factura de proveniență ar fi o alternativă mai eficientă și mai convenabilă.
  3. Inspecția Tehnică Periodică. Participanții la protest critică obligativitatea inspecției tehnice periodice, pe care o consideră o formă de „jaf național” în lipsa unor proceduri clare și faptice de verificare.
  4. Lipsa Subvențiilor și Ineficiența Sistemului Informatic. Protestatarii acuză guvernul de lipsa subvențiilor și de diverse tertipuri administrative, controlate fie de incompetență, fie de nefuncționalitatea sistemului informatic.
  5. Încasarea Imediată a Subvențiilor. Agricultorii solicită ca subvențiile să fie plătite imediat după depunerea cererii. Nu doresc amânare sau proceduri care să implice plăți de dobânzi.
  6. Legea Forței Majore neimplementată. Agricultorii afectați de condiții meteorologice extreme cer implementarea legii forței majore pentru a primi sprijin financiar în fața unor situații dificile.
  7. Protejarea Agricultorilor Români împotriva Investitorilor Străini. Revendicări sunt formulate și în ceea ce privește un cadru legislativ care să protejeze fermierii români împotriva investitorilor străini. Aceștia din urmă beneficiază de condiții avantajoase de creditare.
  8. Înțelegerile Băncilor cu BNR. Transportatorii și agricultorii denunță înțelegerile dintre bănci și Banca Națională pentru lipsa creditării și condițiile restrictive impuse.
  9. Modificarea Regulilor în Timpul Jocului: Protestatarii susțin că schimbările frecvente ale legislației creează incertitudine și afectează negativ planurile de afaceri.
  10. Lipsa Legii Agendei și a Legii Prevenției. Protestul include revendicări pentru o lege a agendei și o lege a prevenției. Să se ofere o claritate și responsabilitate în relațiile contractuale și pentru a preveni situațiile conflictuale.
  11. Lipsa Responsabilității Angajaților Instituțiilor Statului. Agricultorii denunță lipsa de responsabilitate a angajaților din instituțiile statului, aducând în discuție cazurile de corupție și incompetență în cadrul unor instituții cheie.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE