sâmbătă, decembrie 9, 2023
ACTUALITATEProiectul „România Educată” avansează. Sorin Cîmpeanu: Peste 280.000 de teste au fost...

Proiectul „România Educată” avansează. Sorin Cîmpeanu: Peste 280.000 de teste au fost susținute în Programul pilot național de testare standardizată

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că peste 280.000 de teste au fost susținute la Limba română, Matematică și Istorie în cadrul Programului pilot național de testare standardizată a elevilor, conform Agerpres.

Potrivit ministrului, pilotarea evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021-2022, derulată de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene și în parteneriat cu Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale, s-a încheiat cu succes.

Prima etapă a acestui Program-Pilot Național de Testare Standardizată s-a desfășurat în intervalul 30 mai — 10 iunie (elevii claselor I-VII), respectiv 30 mai — 8 iunie (elevii claselor IX-XI), în câte 7 unități de învățământ, inclusiv unități de învățământ cu profil pedagogic, din fiecare județ/sector al municipiului București.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul O istorie a lumii pentru copii de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Obiectivul urmărit a fost testarea unei modalități digitale de evaluare pentru determinarea nivelului de competențe atins de elevi la finalul unui an școlar, la disciplinele Limba română, Matematică și Istorie. (…) În total, au fost susținute 280.237 de teste (85% din totalul testelor programate pentru elevii claselor I-VII și IX-XI), la câte două materii școlare – Limba română, respectiv Matematică sau Istorie.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Optzeci la sută dintre elevii participanți au apreciat această metodă de evaluare, iar 71% au exprimat o preferință clară pentru testarea în mediu digital. În privința nivelului de dificultate, 75% au considerat că subiectele de la Limba română au fost simple și medii, 59% susținând același lucru pentru testele de Matematică și Istorie.

Testarea oferă atât un scor personalizat (de tip centilă), cât și un raport descriptiv – evaluare ce arată nivelul la care se află elevul. Rezultatele acestor teste vor putea fi utilizate deopotrivă pentru definirea unor parcursuri de învățare personalizate și pentru evaluarea nivelului educațional la nivel colectiv, ca instrument de fundamentare a deciziilor”, a declarat ministrul, potrivit unui comunicat trimis presei.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Ministerul Educației va analiza rezultatele procesului de pilotare și le va folosi pentru a realiza, în termen de doi ani, propria platformă de evaluare standardizată, ca parte a PNRR. Evaluarea standardizată va avea la bază standarde curriculare și standarde de evaluare care vor fi dezvoltate până în anul 2024, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.

Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național al AUR, a criticat vehement schimbările propuse de Ministerul Educației pentru sistemul de învățământ românesc. Claudiu Târziu afirmă că aceste modificări radicale au ca scop „deformarea caracterelor” copiilor, iar nu formarea de cetățeni ai României.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar  Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.

„Sorin Cîmpeanu continuă opera de demolare totală a învățământului românesc. Ultimele propuneri de „reformă” vizează schimbarea profundă a misiunii profesorului. Se dorește ca acesta să devină un facilitator al învățării de tip copy/paste.

Cu fiecare propunere de reforma a învățământului se coboară din ce în ce mai jos. Standardele sunt tot mai scăzute, materiile diluate, irelevantul devine prioritar. Nu se mai dorește formarea de cetățeni ai României, adulți cu caracter și cultură generală.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Școala tinde să devină nu un loc al formării, ci al deformării caracterelor; nu al înălțării spirituale și culturale, ci al debusolării cu program; nu al pregătirii pentru viață, ci al îndoctrinării ideologice”, a spus senatorul AUR.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

  1. Și nimeni nu-i amintește autorului că nu Româmia (educată ori altminteri!) a inventat tot ce citiți mai sus!

    Nu România a inventat „industria testelor și testărilor”, nici „experții în educație”!

    NIMENI!

    Parcă aici citeam o declarație că fiecare ministru găsește la minister că România a semnat DEMULT că se va supune „reformării educației”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE