vineri, octombrie 11, 2024
EDUCAȚIEProfesor de franceză despre colegii săi care-i obligă pe elevi să poarte...

Profesor de franceză despre colegii săi care-i obligă pe elevi să poarte măști: Ei, care ar trebui să fie modele de discernământ, de rectitudine morală, au devenit fuliile unei dictaturi sanitare stupide

Un profesor de limba franceză din Turda, Radu Iliescu, a scris pe internet că purtarea măștii de către elevi în timpul orelor de scurs nu este obligatorie.

Acesta a mai precizat că elevii nu pot fi obligați să poarte măști pentru simplul motiv că nu pot fi sancționați dacă o fac.

El i-a criticat dur pe colegii săi care i-au obligat pe elevi să poarte măști cu orice preț.

„Fireşte, o masă imensă de profesori şi-au dat acum arama pe faţă. Inculţi juridic ca nişte iobagi supuşi (dar, spre deosebire de aceştia, incapabili de răscoală), despotici şi abuzatori ca nişte căprari hârşiţi în spălatul creierelor recruţilor, au scos bau-baul cu “obligativitatea măştilor”, s-au repezit să-i manipuleze pe copii fără să-şi pună întrebarea cu ce preţ vor purta aceştia echipamente medicale pentru chirurgi, fără să se intereseze de efectele secundare nocive ale acestei schimbări. Ei, care ar trebui să fie modele de discernământ, de rectitudine morală, au devenit fuliile unei dictaturi sanitare stupide. Elementul uman, care este cel mai important după dimensiunea intelectuală a şcolii, s-a dovedit, vai, viciat şi profund dăunător”, a scris Radu Iliescu.

Iată întregul text al profesorului:

„Haideţi să ne înţelegem, masca la ore pentru copii NU ESTE OBLIGATORIE, este doar o recomandare. Şi e foarte simplu de verificat: nu exista nicio posibilitate de a-i sancţiona. Trecem peste ieşirea lui Arafat care spunea să-i dăm pe copii afară de la ore. Aşa ceva este o imposibilitate rapid sancţionabilă, NU AVEM VOIE SĂ SCOATEM COPIII DIN ORE. Nici pentru întârziere, nici măcar pentru indisciplină. Nu putem să le scădem notele la purtare. N-are rost să adaug: nu putem să le dăm castane, să-i punem pe coji de nucă, să-i batem cu linia la palmă. Adică nu pot fi pedepsiţi deloc, deloc, deloc. Pentru că este vorba doar de nişte recomandări. Pot fi însă abuzaţi de o profesoară isterică, pot fi spălaţi pe creier că „aşa sunt responsabili” sau „e o chestiune de respect”.

Fireşte, o masă imensă de profesori şi-au dat acum arama pe faţă. Inculţi juridic ca nişte iobagi supuşi (dar, spre deosebire de aceştia, incapabili de răscoală), despotici şi abuzatori ca nişte căprari hârşiţi în spălatul creierelor recruţilor, au scos bau-baul cu „obligativitatea măştilor”, s-au repezit să-i manipuleze pe copii fără să-şi pună întrebarea cu ce preţ vor purta aceştia echipamente medicale pentru chirurgi, fără să se intereseze de efectele secundare nocive ale acestei schimbări. Ei, care ar trebui să fie modele de discernământ, de rectitudine morală, au devenit fuliile unei dictaturi sanitare stupide. Elementul uman, care este cel mai important după dimensiunea intelectuală a şcolii, s-a dovedit, vai, viciat şi profund dăunător.

Textul ordinului comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educaţiei, cel care formulează recomandarea purtării măştilor de către elevi, suferă de foarte multe vicii de legalitate. Este anticonstituţional şi ilegal. Un prieten jurist l-a atacat la Curtea de Apel Bucuresti. Săptămâna viitoare îl voi ataca şi eu la Curtea de Apel Cluj. Un alt prieten îl va ataca la Curtea de Apel Timişoara. Dacă cel puţin într-un singur loc va fi suspendat, pseudo-obligativitatea purtării măştilor de către elevi pică în toată ţara. Inima sus, avem nevoie de un complet de judecată care să aplice legea! Din păcate, pentru incultura juridică a profesorilor nu există alt leac decât să pună mâna pe carte şi să mai închidă televizorul”, a notat profesorul.

Miercuri, profesorul Nelu Pop din Oradea a făcut furori pe internet după ce a protestat video împotriva obligativității purtării măștilor în școli.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE