Radu Baltasiu, profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București, scrie că primul pas spre crearea unei formațiuni cu discurs național este votul pentru partidul AUR.
Într-o scurtă intervenție, prof. Baltasiu abordează îndoielile cu privința la această formațiune, afirmând că oricine poate greși, dar până la a emite judecăți fundamentale este cale lungă.
„O clarificare. În România singura formațiune cu discurs național este Alianța Pentru Unirea Românilor. Am cunoscuți, amici și chiar prieteni care au unele îndoieli. Eu le-aș propune să-și transforme îndoiala în nădejde.
Sunt singura formațiune politică cu ax creștin și național – ceea ce Țuțea numea, fără ocolișuri, „românesc”. Celelalte partide au oameni care se mișcă așa, dar partidele lor prea puțin sau deloc. Tot ceea ce este în afara acestuia este pierdere de vreme, aici pe pământ, și cumplită eroare, la Judecată. Simmel numea orizontul celor care vor doar bani – realitate reificată, inumană. Dar pentru că mai înainte de a fi oameni suntem mărturisitori ai acestui loc, , dacă vrem să mai fim oameni, trebuie să ne descoperim românitatea. Iar etajul social care se află în cea mai gravă suferință în ceea ce privește umanitatea sa este cel politic. Nădăjduiesc ca Alianța să reușească, fie și din opoziție, să reumanizeze societatea, militând pentru identitate, maternitate, țăran, dreptate, apărarea Țării.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
În ceea ce privește bâlbele unora și altora dintre membri Alianței, le spun celor care își țin de prea multă vreme sprânceana încruntată: toată fapta omului stă pe marginea precarului, iar libertatea noastră mai înseamnă și libertatea de a greși (Noica, Vulcănescu). Și-apoi, nu pot să nu invit să ne amintim împreună: cine sunt eu să nu-mi văd păcatele dar să le văd pe ale aproapelui? (Matei 7).
Acum e rândul meu să fiu puțin alertat de subita denigrare a acestei formațiuni. Se pleacă de la unele lucruri „palpabile” și se ajunge la o veritabilă Judecată de Apoi! Nu vreau să fac analiza acestor mesaje, le spun cu amicalitate purtătorilor lor că mare parte din premisele lor sunt lipsite de conținut, iar elementele de veridicitate le plasează în zona mesajului rău intenționat, exact a celui pe care-l reproșează (se numește manipulare). Este aici, probabil, prea multă încrâncenare personală de care unii dintre acești amici nici nu își dau seama.
Desigur, înjurătura nu are argument, altfel n-ar mai fi ceea ce este, ar fi material științific. Dar să rămânem în limitele decenței. Lumea e mică și avem cu toții nevoie unii de alții.
Nu în ultimul rând, nu pot să nu văd uriașa muncă de a pune pe picioare o formațiune cu discurs național. Nu e de acum, e de aproape 10 ani. E un efort ce ține de logistica determinațiilor de care cei mai mulți dintre noi, să fim onești, nu suntem capabili! Nu suntem în stare să facem un ONG pentru învățarea mamelor să pună scutece, darămite o formațiune politică care să militeze pentru Dumnezeu, Patrie, Familie! Noica zicea că blestemul acestui neam e imposibilitatea de a-și da determinații, de a împlânta generalul în faptă, de a da formă credinței sale frumoase.
Și primul gest al nostru este să mergem să o votăm”, a scris Prof. Baltasiu.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
„Români, vă chem să pedepsiți prin vot partidele care sorosiste care au dus țara la dezastru economic, au destrămat unitatea familiei și tăria statului, alungând peste hotare peste 1/3 din forța noastră vitală. În loc să impună străinătății interesul național, au impus românilor interesul străinilor.Alegerile din 2020 sunt alegerile cheie ale vremurilor post-decembriste: ori murim, punându-ne singuri gâtul în jug, acceptând cârdășia criminală, anti-națională, USR-PNL-PSD-UDMR, ori renaționalizăm sistemul politic impunând prin vot acel sau acele partide majoritar românești.
Coaliția AUR îl are pe generalul cu patru stele Mircea Chelaru în rândurile sale, votăm masiv cu AUR”, a tunat el într-o înregistrare audio publicată pe internet.
De asemenea, cunoscuta organizație creștină „Frăția Ortodoxă – Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, a anunțat că membrii și simpatizanții săi vor vota cu AUR.
„Noi vom vota AUR!”, a scris organizația pe pagina sa de facebook, alături de o înregistrare cu unul dintre liderii formațiunii în cauză, George Simion.