„Panarama“ pe care Dan Nicuşor a scris-o într-un moment de enervare nu e atît o gafă electorală, cît o greşeală etică.
A-l pune la stîlpul infamiei pentru că i-a scăpat păsărica pe gură ar fi injust. Tuturor ni se întîmplă să depăşim măsura. Drama este că o asemenea neglijenţă e precum piatra de moară atîrnîndu-ţi de gît. Te duci cu ea la fund fără şovăire. În plus, ea defineşte un tip de psihologie masculină: genul de ins politicos care se stăpîneşte un an, pentru ca apoi, într-o secundă, să calce în străchini.
M-am întrebat ce Dumnezeu mă intrigă la acest ins, şi cu timpul am găsit un răspuns: Dan Nicuşor e o fiinţă cumsecade a cărei lacună stă în neputinţa de a fi matur. Îi lipseşte ceva, precum o păstaie necoaptă căreia nu i-au crescut boabele. Are o cruditate intimă amintind de candoarea adolescenţei. E necopt psihologic, ca un băieţaş silit a păşi printre hienele adulte. Mai nimic din înzestrarea pe care o are nu-l ajută: timbrul vocal, cu ascuţimea nevirilă a vocii necizelate, îl dezavantajează, fizionomia, mată ca un dovleac în creştere, îl trădează, lexicul, sărac pînă la uzanţa pe sponci a unei sintaxe moarte, îl pune într-o lumină proastă, iar coerenţa gîndurilor, frîntă ca o spinare ruptă, e inexistentă.
Dan Nicuşor nu are prestanţă, îi lipseşte coeficientul viril de semeţie luptătoare. E amorf, tern, fără zvîcnet belicos. Dîra pe care o lasă în aer e de stînjeneală continuă. E drept, nu are umoarea de bădărănie spontană cu care Băsescu îşi parfurmează fiecare cuvînt pe care îl scoate din gură, dimpotrivă, e un inhibat chinuit de propriile piedici lăuntrice. Decît să înjure ar fi în stare să-şi muşte limba, tocmai de aceea „panarama“ pe care a scris-o îi cade ca o pleaşcă malefică. Dacă ar fi rostit-o Petrov, nimeni nu ar fi crîcnit: mitocanului îi stă bine cu borhotul ieşit din cloaca gurii. Dar nu matematicianului, ceea ce înseamnă că stridenţa unui singur cuvînt îţi poate fi fatală.
De ce unui obişnuit cu ecuaţii şi grafice i-a căzut pe limbă un „zbenghi“ de argou („panarama“ e un indiciu verbal de apartenenţă la plebea acelei periferii pe care el însuşi o înfierează, cu toate că ar fi trebuit să păstreze aparenţele unui egalitarist democrat) ţine de soarta cea maşteră. Verba volant, scripta manent. Mizeria acestui cuvînt (panarama e totuna cu femeia rea de muscă, curviştina bătînd trotuarul la miez de noapte) i se va lipi de frunte ca un stigmat de care nu va mai scăpa. Dacă va cîştiga alegerile, va fi primarul Panaramă.
Mă întreb cu ce stare de spirit îl vor vota sufragetele USR-ului. Feministe, cu ţîfnă egalitaristă şi cu poftă de revanşă matriarhală, cum le va da inima ghes să pună ştampila pe cel pentru care o contracandidată merită calificativul de curviştină? Aici nu e vorba de ipocrizie retorică, ci de a acea minimă eleganţă care, cînd e vorba de curtoazie verbală faţă de femei, deosebeşte un bărbat de un fătălău.
Nu-mi pasă de candidata Gabriela Firea nici cît negru sub unghie, oricum nu o voi vota. Îmi pasă de blazonul femeii cînd e terfelită în numele competiţiei electorale. Nu pentru că m-aş topi de dragul femeilor, nu sunt nici pe departe un admirator al lor, ci pentru că mi-e milă de un matematician care încurcă cuvintele în clipele de nervi. Tocmai de aceea gafa lui Nicuşor merită o meditaţie sociologică: dacă sufragetele marxiste, cărora nu le scapă nici un prilej ca să lupte pentru înlăturarea asupririi masculine, vor vota un ins care dă femeii un hram înjositor, atunci o sincopă le sapă logica minţii: ori sunt coerente cu convingerile lor, şi atunci îl ocolesc, ori îşi încalcă principiile, şi atunci îl urcă pe piedestal.
Ceasul rău şi piaza rea l-au îmboldit pe Dan Nicuşor să dea cu capul în zid. Aici nu e vorba de o scăpare, ci de o lipsă de maturitate în momentele de mare încordare. Un iz de necoacere îi dospeşte sub piele, detaliu care i se simte în glas, în postură şi în fizionomie. În rest, le doresc candidaţilor (domnului Dan Nicuşor şi doamnei Gabriela Firea) mult succes. Nu îi voi vota pe niciunul din ei.
