vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEPreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor: Trebuie ridicate restricțiile, că suntem în scenariul...

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor: Trebuie ridicate restricțiile, că suntem în scenariul verde / Majoritatea polițiștilor se OPUN vaccinării obligatorii

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), prin președintele Marius Ionescu, cere Guvernului ridicarea restricțiilor, deoarece situația este mult mai bună, toată țara fiind în scenariul verde.

Polițiștii arată că oamenii nu au încredere în autoritățile care se grăbesc să impună restricții, dar nu le retrag la fel de repede când nu se mai impun.

„Acest lucru a fost observat și de către noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, care a promis, și sper să nu rămână doar o promisiune, că se va crea un automatism, în sensul că, în funcție de incidența la mie pe 7 zile, aceste măsuri, inclusiv certificatul ăsta, se vor ridica. Aceste restricții ar trebui să se ridice automat, în opinia noastră, în funcție de această incidență a cazurilor. Eu tocmai de asta spun că sunt adeptul unor măsuri ferme, luate rapid, dar cu aceleași mecanisme rapide de ridicare a acestor restricții, pentru ca omul să înțeleagă că trebuie să respecte anumite reguli, că este spre binele lui, dar să vadă și că ele sunt pe o perioadă determinată de timp, nu așa, de doi ani de zile stăm în stare de alertă. Pentru că altfel nu mă pot duce cu gândul decât la alte lucruri care nu sunt în firescul lor”, a declarat Marius Ionescu, președintele SNPPC, pentru Național.

Acesta mai spune că starea de alertă trebuie să fie ridicată și, la fel, foarte rapid, să fie impusă, dacă este cazul. „Acum aproape toate județele sunt în scenariul verde și nu ar mai trebui să existe aceste restricții, e o prostie să le mai păstrezi în aceste condiții. Poți să iei alte măsuri, de genul portul măștii și așa mai departe. Oamenii își pierd încrederea și din acest motiv, pentru faptul că nu văd o reacție rapidă și în ridicarea acestor măsuri”, ne-a precizat președintele SNPPC, Marius Ionescu.

În ceea ce privește vaccinarea, liderul SNPPC susține că majoritatea polițiștilor se opun vaccinării obligatorii.

„Sunt multe lucruri contradictorii în ceea ce privește vaccinul. Slovenia interzice, iată, un vaccin aflat acum pe piață. Nu își asumă nimeni o situație clară cu privire la efectele adverse și cred că trebuie să lăsăm fiecare persoană să decidă dacă se va vaccina sau nu. Așa cum unii își asumă riscul să se vaccineze, așa au dreptul și ceilalți oameni să-și asume riscul să nu se vaccineze. Vedeți bine că poți să fii vaccinat și să ajungi în spital, să împrăștii virusul și să mori. Noi rămânem la părerea că cea mai importantă măsură este prevenția, prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin vaccinare, pentru cine dorește acest lucru”,a mai declarat președintele SNPPC, Marius Ionescu.

Această poziție a SNPPC se înscrie în linia curajoasă a altor sindicate din Poliție, adoptată în ultimul timp.

Astfel, membrii sindicatului Europol au anunțat că nu vor mai sancționa cetățenii începând cu 1 decembrie și „să manifeste indulgenţă maximă faţă de cetăţenii care săvârşesc contravenţii şi să sancţionaţi în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal”.

Ei sunt nemulțumiți că sunt „folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului”.

În același mod, polițiștii din Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (FSDP) au anunțat că se opun introducerii certificatului verde la locul de muncă.

Ei au afirmat că măsurile introduse de autorități împotriva persoanelor nevaccinate sunt abuzive și discriminatorii. FSDP a sesizat ÎCCJ și Avocatul Poporului.

Nu în ultimul rând, conducerea SNPPC Constanța și-a îndemnat membrii să nu participe la parada de Ziua Națională a României, dacă nu este permis accesul tuturor cetățenilor.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

  1. Dacă faceți puțin liniște, veți auzi fereastra Overton cum se mișcă.
    “Eu tocmai de asta spun că sunt adeptul unor măsuri ferme, luate rapid, dar cu aceleași mecanisme rapide de ridicare a acestor restricții, pentru ca omul să înțeleagă că trebuie să respecte anumite reguli, că este spre binele lui, dar să vadă și că ele sunt pe o perioadă determinată de timp, nu așa, de doi ani de zile stăm în stare de alertă.”
    Ei, ați auzit-o cum scârțâie? De unde până mai ieri eram convinși că măsurile luate sunt în cel mai bun caz inutile și în cel mai rău caz nocive, acum le vedem ca firești, ba chiar necesare. Dar măcar să mai fie și ridicate, ca să nu mai simțim chiar mereu jugul, nu? Pai nu tocmai ăsta e secretul schimbării, să fie lentă ca să nu se prindă omul? Nici vorbă de absurdul situației, că am ajuns să depindem de pixul și numărătorile lor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE