Într-un discurs citit de pe prompter și însoțit de ample gesturi făcute cu mâinile, președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că de succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde construirea României post-pandemice.
Până când nu vom fi imunizați într-un procent semnificativ, pandemia nu se poate încheia, a subliniat Iohannis, la sfârșitul unei ședințe de lucru cu membri ai Guvernului pentru a discuta accelerarea campaniei de vaccinare.
„Primarii și alte autorități locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acționăm mai intens și în zona rurală pentru că acolo accesul la un centru de vaccinare este, de multe ori, mai dificil.
Oamenii trebuie să fie informați, în localitățile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile, care sunt esențiale pentru a crește ritmul de imunizare și în mediul rural.
Este important să mergem noi către oameni, iar autoritățile locale, cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, să le faciliteze vaccinarea. Să creăm posibilități de vaccinare atât la locul de muncă, cât și în spațiile recreative”, a spus președintele Iohannis.
Acesta nu a ezitat să atragă atenția că există „riscul” ca pe măsură ce pandemia scade, oamenii să creadă că nu mai are rost să se vaccineze.
„Atrag atenția asupra unui potențial pericol, poate nu îndeajuns de bine conștientizat sau explicat. Pe măsură ce epidemia scade în intensitate, există posibilitatea ca unele persoane să considere că ce a fost mai rău a trecut și că nu mai are rost să se vaccineze.
Este însă o falsă senzație de securitate! Până când nu vom fi imunizați într-un procent semnificativ, pandemia nu se poate încheia, iar riscul pentru cei nevaccinați de a face o formă severă a bolii rămâne unul ridicat.
“dragi români” – vai, domnu’ preşedinte, da’ ce m-am emoţionat !!
Crezi că am uitat ameninţările de anul trecut ?
“După sărbători o să avem înmormântări”
Şi am avut şi arşi în spitale – în România TA, cu Guwernul TĂU, cu Parlamentul TĂU.
Când ne vaccinăm suficient cu 5 doze, dă Iohannis un decret că e gata pandemia :)))