News ȘTIRI Ludovic Orban respinge propunerea ca masca să nu mai fie obligatorie în...

Ludovic Orban respinge propunerea ca masca să nu mai fie obligatorie în clasele primare din județele aflate în scenariu verde

ACTUALIZARE 17:13 Premierul Ludovic Orban a declarat că nu este de acord cu propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita ca în judeţele cu scenariul verde elevii de la ciclul primar şi copiii de la grădiniţă să nu fie obligaţi să poarte masca de protecţie sanitară, informează Agerpres.

Potrivit prim-ministrului, o astfel de propunere nu are niciun fundament.

„Am văzut, copiii sunt ascultători, copiii respectă această regulă la şcoală şi nu văd de ce trebuie să existe unii care să instige la nerespectarea acestei reguli. O să îşi asume ei răspunderea pentru îmbolnăvirea copiilor, pentru faptul că odată îmbolnăviţi copiii pot să ducă boala acasă? Îşi asumă ei răspunderea pentru un asemenea risc major? În ceea ce ne priveşte pe noi, nu putem fi de acord cu o astfel de propunere”, a afirmat Ludovic Orban

Știrea inițială

Președintele Consiliului Județean Harghita, Csaba Borboly (UDMR), a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că a propus convocarea Comitetului Județean pentru Coordonare și Conducere al Intervenției (CJCCI) Harghita, astfel încât să existe o decizie comună pentru solicitarea modificării ordinului care impune obligativitatea purtării măștii în școli.

Potrivit acestuia, propunerea vizează ca purtarea măștii în grădinițe și în clasele I-IV să fie facultativă în județele cu scenariu verde.

Totodată, Csaba Borboly, a inițiat și un chestionar adresat părinților în legătură cu obligativitatea de a purta masca în școli.

„Dorim să consultăm populația județului Harghita privind regulile care trebuie aplicate în instituțiile de învățământ, în noul an școlar.

De ani de zile, am învățat copiii să fie deschiși, să se împrietenească și să împarte jocurile lor cu alții. Facem exact opusul acum? Nu îi încurcăm? Ce se întâmplă dacă epidemia se termină? Cum vor râde iar copii împreună?

Oare abilitățile lor sociale vor fi afectate? Oare purtarea măștii timp de ore întregi nu are consecințe negative?

Vă rugăm să ne împărtășiți experiențele dvs. și ale copilului dvs. privind începerea școlii sau grădiniței și să răspundeți la întrebarea: Ce părere aveți despre legile care reglementează mersul la școală în noul an școlar?”, se arată în chestionar.

Până acum, ce mai mulți dintre cei care au răspuns chestionarului consideră că “purtarea măștii nu este sănătoasă” și că aceste prevederi privind obligativitatea măștii trebuie anulate.

Totodată, într-o înregistrare postată pe Facebook, Csaba Borboly, explică că a primit multe semnale de la medici și de la profesori în legătură cu problemele de cu care se confruntă cei mici care poartă mască. Mai mult, amintește Csaba Borboly, chiar OMS a recomandat ca masca să fie obligatorie la copiii de peste 12 ani.

Reamintim că sâmbătă, în București și în mai multe orașe din țară oamenii au protestat față de normele sanitare impuse elevilor și profesorilor.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 3.440 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate