Premierul Ludovic Orban visează la ani glorioși, de pace și prosperitate, ce vor începe în România imediat după alegerile din 6 decembrie, după ce competiția electorală o să fie lăsată în urmă.
O să devenim un fel de tigrii ai Europei Centrale şi de Est, promite premierul Orban, potrivit Agerpres.
„Mai avem puţin până în 6 decembrie, când vor fi alegeri pentru Parlament, după care vom urma patru ani de pace politică, vom avea patru ani fără alegeri. Nu numai că vom avea patru ani de pace politică în care vom putea conlucra, pentru că nu mai bate la uşă nicio competiţie electorală care să scoată din noi dorinţa de a lua faţa celorlalţi, dar va fi o perioadă în care România va avea oportunităţi cu care nu s-a mai întâlnit în istoria sa recentă şi chiar în istoria sa”, a explicat Orban.
Oportunitățile, a menționat premierul, țin atât de poziția geostrategică a României, de economiei mondiale, dar mai ales de fondurile europene.
„Cred că aceşti patru ani pot să reprezinte pentru România o evoluţie spectaculoasă care să ne plaseze în rândul celor mai dezvoltate ţări la nivel european, cel puţin să devenim un fel de tigrii ai Europei Centrale şi de Est”, a concluzionat premierul Orban, prezent, sâmbătă, la şedinţa festivă de constituire a Consiliului Judeţean Arad.