ACTUALITATEPreliminarii CM 2022: Armenia - România 3-2

Preliminarii CM 2022: Armenia – România 3-2

ACTUALIZARE 31.03.2021/ 22:00: Echipa națională a României suferă o nouă înfrângere în Calificările pentru Campionatul Mondial din 2022 din Qatar. Armenia ne învinge cu scorul de 3-2, după ce la pauză scorul era 0-0. La Erevan meciul s-a desfășurat cu suporterii pe stadion, în limita a 30% din capacitatea stadionului.

Gazdele au deschis scorul în minutul 56 prin Spertsyan (asistat de Bayramyan). Românii au reacționat în ofensivă, iar în minutele 62, respectiv 72, din centrările lui Bancu, Cicâldău face dubla, marcând primele sale goluri pentru echipa națională.

George Pușcaș faultează dur și vede cartonașul roșu direct, deși avea unul galben din prima repriză. Astfel va rata cel puțin următoarele două meciuri.

Finalul partidei ne-a luat prin surprindere, întrucât Haroyan (din pasa lui Barseghyan) egalează în minutul 87, ca în minutul 89, din lovitură de la 11 metri, Barseghyan să înscrie golul victoriei pentru armeni. Portarul nostru, Florin Niță, a făcut un meci bun, dar în zadar, întrucât inclusiv din punct de vedere mental, armenii au fost superiori.

România se află acum pe locul 4, cu trei puncte, iar Armenia a urcat pentru moment pe prima poziție, cu maximum de puncte din trei meciuri (9).

Echipele ambelor selecționate:

România (4-2-3-1): Niță – Mogoș, Chiricheș, Toșca, Bancu – Stanciu (Tănase, ’74), Marin – Man (Mihăilă, ’81), Cicâldău (Crețu, ’81), Maxim (Keseru, ’74) – Pușcaș (cartonaș roșu, ’78).

Armenia (4-4-2): Yurchenko – Hambartsmuyan, Calisir, Haroyan, Hovhannisyan – Barseghyan (Udo, ’90+2), Grigoryan, Muradyan (Spertsyan, ’46), Bayramyan – Karapetyan (Shaghoyan, ’46), Briasco (Adamyan, ’46).

Selecționerul României, Mirel Rădoi, a declarat imediat după meci faptul că „jucătorii nu au făcut ce le-a spus”, neputând să găsească nimic bun din acest meci. Pentru România, campania fotbalistică ia o pauză, după ce marți, 30 martie, naționala U21 a făcut egal 0-0 cu Germania U21 și a ratat la limită, fără să fie înfrântă, calificarea în fazele eliminatorii ale Campionatului European U21.

Echipa națională va mai juca următoarele meciuri în această grupă abia între 2 și 8 septembrie, pe rând, cu Islanda, Liechtenstein și returul cu Macedonia de Nord. Românii vor mai juca un amical cu selecționata Angliei în 6 iunie.

28.03.2021: Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă, scor 0-1, pe teren propriu, într-o partidă contând pentru etapa a II-a a Grupei de calificare J.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Gnabry în minutul 17. Echipa României a avut în portarul Florin Niță cel mai bun om de pe teren și a ratat două mari ocazii de a egala în minutul 90.

ROMÂNIA: 1. Niță – 4. Popescu, 6. Chiricheș-cpt., 3. Toșca, 22. Camora (15. Burcă, 46) – 7. Stanciu, 18. Marin – 14. Hagi (10. Maxim, 83), 19. Tănase (8. Cicâldău, 83), 21. Mihăilă (20. Man, 66) – 13. Keșeru (9. Pușcaș, 66). Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Lazar, 16. Radu – 2. Mogoș, 5. Nedelcearu, 11. Bancu, 17. Bicfalvi, 23. Crețu

GERMANIA: 1. Neuer – 13. Klostermann, 16. Rudiger, 23. Emre Can, 4. Ginter – 21. Gundogan, 6. Kimmich, 18. Goretzka – 19. Sane (11. Younes, 90+3), 20. Gnabry (14. Neuhaus, 90+2), 10. Havertz (9. Werner, 77). Selecționer: Joachim Low
Rezerve: 12. Leno, 22. ter Stegen – 2. Max, 5. Tah, 8. Musiala, 17. Wirtz

În primul meci, România a învins Macedonia de Nord cu 3-2. Atunci, pentru tricolori au marcat F. Tănase 28′, Mihăilă 50′, Hagi 86′, iar pentru oaspeți Ademi 82′ și Trajkovski 83.

România, programul meciurilor

25 martie 2021
ora 21:45 – ROMÂNIA – Macedonia de Nord, Germania – Islanda, Liechtenstein – Armenia

28 martie 2021
ora 19:00 – Armenia – Islanda

ora 21:45 – ROMÂNIA – Germania, Macedonia de Nord – Liechtenstein

31 martie 2021
ora 19:00 – Armenia – ROMÂNIA

ora 21:45 – Germania – Macedonia de Nord, Liechtenstein – Islanda

2 septembrie 2021
ora 21:45 – Islanda – ROMÂNIA, Liechtenstein – Germania, Macedonia de Nord – Armenia

5 septembrie 2021
ora 19:00 – Islanda – Macedonia de Nord

ora 21:45 – ROMÂNIA – Liechtenstein, Germania – Armenia

8 septembrie 2021
ora 19:00 – Armenia – Liechtenstein

ora 21:45 – Macedonia de Nord – ROMÂNIA, Islanda – Germania

8 octombrie 2021
ora 21:45 – Germania – ROMÂNIA, Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord

11 octombrie 2021
ora 21:45 – ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania

11 noiembrie 2021
ora 19:00 – Armenia – Macedonia de Nord

ora 21:45 – ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein

14 noiembrie 2021
ora 19:00 – Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT