În ultimii 30 de ani am avut parte de un libertinaj și o dezrădăcinare, crede părintele profesor Gheorghe Holbea, conferențiar al Facultății de Teologie a Universității București.
În dialogul purtat pe pagina Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, părintele Holbea a spus că satul românesc, cel care a supraviețuit comunismului, a murit după 1989.
„În cei 30 de ani în care nu putem vorbi despre o libertate spirituală propriu-zisă, ci despre un libertinaj și care cred eu, a pregătit vremurile pe care noi le trăim astăzi.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Să ne întrebăm ce s-a întâmplat în acești 30 de ani: satul românesc, cu echipele de bătaie, cu CAP-urile și vremurile acelea constrângătoare, a supraviețuit. Familia tradițională și satul tradițional a supraviețuit, în ciuda tuturor acestor agresiuni. După 1989, am constatat vremuri de bejenie. Adică dacă cineva i-ar striga pe colegii mei, pe cei mai tineri, ar răspunde: suntem în Spania, în Italia, în alte țări ale Europei.
Acești 30 de ani au fost ani de dezrădăcinare. Ce este pozitiv în această perioadă – pentru că la țară, la mine sau peste tot în țară, satele sunt în goale. 2/3 sunt goale – lucrul pozitiv pe care l-am constatat e că acești copii de la țară au dus biserica cu ei în spate. O parte, dar nu toți.
Faptul că avem 300 de parohii în Italia și sute de parohii în Spania, că totuși ei au dus cu ei, singurul lucru care ne definește pe noi, spiritualitatea ortodoxă. Însă, ceea ce s-a întâmplat în spațiul nostru românesc este o pustiire. Repet, eu ca țăran, pot să spun că am asistat la moartea satului. A murit.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Dacă în comunism am avut bunici cu care eram în aceeași curte, familia această patriarhală, de data aceasta satul a murit. Când mai vorbeam cu tatăl meu, pe când trăia, îl întrebam: cine a mai murit?”, s-a întrebat părintele.
El a adăugat că trăim o perioadă de „resetare paradigmatică a societății”, care i-a luat pe mulți prin surprindere.
„Ce fel de libertate a fost în acești 30 de ani? Așa zisa libertatea a fost o dezrădăcinare permanentă și ne-a adus în pragul în care suntem astăzi. Mulți dintre noi suntem în diaspora, există o dezbinare între cei din țară și cei plecați. Mi-aduc aminte că atunci când au fost niște manifestări ale libertății progresiste, la noi, de fapt cei din diaspora au venit și-au umplut rândurile.
A fost o propagandă deșănțată, dar s-a produs o oarecare scindare între cei sunt în acest spațiu și cei plecați.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Ne înregimentăm într-o resetare paradigmatică a societății, care pe majoritatea dintre noi ne-a luat prin surprindere. Asistăm la aceeași dorință de stăpânire a trufașilor, a celor care au puterea militară, economică. Nu-mi fac iluzii: asistăm la un fel de dorință de putere a maniacilor. Există o manie a puterii, care creează o lume de coșmar.
Răul se petrece în continuu și în chip nevăzut. Și spunea cineva, ceea ce înseamnă că este mult mai satanic. Și cu cât răul devine mai nevăzut, cu atât se amplifică, devine din ce în ce mai satanic, până la maximum.
Este vorba despre o slujire a unor stăpâni, dar o slujire care pervertește. O slujire inversată”, a continuat părintele Holbea.
În final, pr. Gheorghe Holbea a îndemnat părinții să-și educe copiii și să nu-i lase pe mâna instituțiilor, oricare ar fi acelea.
„Părinții trebuie să înțeleagă că dacă ei își încredințează copiii instituțiilor, atunci vorbim de un eșec total. Ceea ce nu mai pot face să asigure, pentru că la noi instituțiile au fost salvate de personalități, care acum nu prea mai sunt, părinții trebuie să salveze acest ethos al copiilor lor și să nu cumva să creadă că instituțiile, chiar școala, vor putea să suplinească ceea ce de fapt părinții trebuie să împărtășească: adică acea emoție, acea criteriu al valorilor, acel ethos care ne caracterizează pe noi ca creștini”, a concluzionat părintele.
