Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române a preluat un dialog realizat de Ziarul Lumina cu pr. Boian Aleksandrović, vicar administrativ al Timocului și protopop al Daciei Ripensis, despre problemele celor peste 300.000 de români din Serbia de Răsărit.
Cu ce probleme se confruntă românii de aici?
Vreau să vă spun că ne aflăm într-o situație mai aparte decât orice altă minoritate din Serbia pentru că noi nu avem drepturi. Mulți ne consideră a fi o parte din poporul sârb, pentru că aproape 200 de ani nu am avut nici școlile noastre, nici biserici; nimic din ceea ce ne definea ca nație în afară de limba învățată acasă, de jocurile și cântecele populare transmise de la o generație la alta. Altceva nimic. Iar situația nu s-a schimbat în ciuda faptului că Serbia vrea să adere la UE.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Nu avem dreptul de a construi biserică, nu avem școală cu predare în limba română, nu avem nici măcar o disciplină care să se numească limba maternă, nici măcar două/trei ore de limba română pe săptămână nu există…
Să vă dau un exemplu de cât este de greu să obținem ceva. S-a derulat cu câțiva ani în urmă un proiect-pilot, unul de încercare, pentru ca limba română să fie studiată ca opțional în școală. Dar s-a făcut în așa fel, încât să nu fie acceptat de către părinți. Cum s-a putut acest lucru? Simplu.
La fiecare început de an școlar, părinții trebuiau să semneze că doresc să studieze limba română sau, atenție, informatica. La această întrebare:
„Ce obiect alegeți între informatică și limba română?”, unii învățători chiar le spuneau: „Se vrea românizare, ce le trebuie limba română când, uite, informatica e de viitor”.
Și alte asemenea. Și chiar dacă unii copii și părinți mai curajoși alegeau limba română, ăștia micuții stăteau apoi pe holuri pentru că direcțiunea zicea că nu au profesori de limba română. Făceau în așa fel, încât să se simtă jigniți, să fie batjocura altora care se lăudau că ei merg la informatică și ai noștri românași pierd vremea pe hol.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Un astfel de proiect, în care 50 de persoane dintr-o populație de 300.000 fac limba română, nu este decât praf în ochi, pentru ca statul sârb să spună că se face. Dar de fapt nu se face, e o înșelăciune.
Timocenii fac sacrificii ca să țină de Biserica neamului. Câte biserici românești sunt în Serbia de Răsărit?
Biserici românești sunt foarte multe în Serbia de Răsărit, dar majoritatea sunt ocupate de Biserica sârbă. Văzând că nu este nici o șansă să schimbăm situația și probabil că niciodată nu se vor mai întoarce, pentru că a trecut foarte multă vreme, am început să construim noi biserici. Mici, așa cum se poate, dar care să existe și să fie vii, să se slujească în ele și să se păstreze legătura cu Biserica-mamă din țară.
Avem 12 biserici și paraclise deocamdată, însă acolo unde nu avem biserică slujim și la troițe. Avem și structura Vicariatului Timocului, care are trei protopopiate și în jur de 26 de parohii. Spun cu aproximație pentru că mai avem câteva în curs de înființare, iar când va fi oficial, vom vorbi și despre ele.
Dar aceste parohii nu sunt unele normale, cum suntem obișnuiți în țara-mamă. De exemplu, dintr-un sat de 1.500 de români, avem doar 100 de români care țin de noi, sunt mai curajoși și vor să țină de Biserica neamului; țin la identitatea lor.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Problema e că atunci când cineva moare într-un sat românesc, Biserica sârbă nu dă voie să intrăm în biserică pentru că spun că sunt ale lor, nu trag clopotul pentru mort etc. Și atunci oamenii aceștia sunt extraconștienți, extracurajoși pentru că, iată, fac niște sacrificii ca să țină de Biserica neamului.
Pe de altă parte, dacă ne uităm la numărul de parohii, 26, unii ar putea spune că da, uite, o duc bine. Eu zic că este foarte bine că sunt și acestea, însă sunt parohii care nu se pot întreține singure, au nevoie de ajutor.
Sper ca pe viitor tot mai mulți să vadă că este pentru binele lor și să treacă la noi. O clădire, dacă nu e finalizată, nu poate fi funcțională. Așa și biserica. Dacă e gata, credincioșii se înmulțesc după ce văd că preotul slujește și nu se duce la pușcărie, după ce văd că se luptă ca să le fie bine, după ce văd că mortul e îngropat după datina străbună, aud graiul românesc în biserică, capătă curaj și unul câte unul trec încoace.
Totuși, cum reușiți să ridicați biserici având în vedere că nu aveți acest drept?
Într-adevăr, nici acum nu este permisă construcția de biserici, dar am găsit o modalitate, o „poartă deschisă” în legea cultelor care zice așa: „Comunitățile religioase din Serbia pot desfășura toate activitățile lor, de la slujbe până la administrație, în spațiile asupra cărora sunt proprietari sau sunt închiriate”.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Cum ridicăm aceste „spații”? Cu ajutorul credincioșilor, al președinților și membrilor consiliilor parohiale, oameni care doresc să doneze terenul Bisericii și cer aprobare pe numele lor pentru construcția unui depozit, a unui garaj ș.a.m.d.
De multe ori glumeam și le spuneam că e garaj pentru mașina lui Dumnezeu, care e invizibilă și de aia nu o vedeți când vine aici și când pleacă.
Ulterior, acești oameni de bine ne donează construcția, iar noi, primind un garaj, un depozit etc., nu facem decât să aplicăm Legea cultelor, care zice că bisericile pot folosi spațiile, fără a specifica ce fel de spații.
Noi târnosim spațiul, îl sfințim și devine biserică.
Există publicații sau mass-media în limba română?
În Serbia de Răsărit, nu, doar în Voivodina.
În aceste condiții vitrege, cum reușiți să mențineți vie flacăra românismului?
Avem opt preoți la o comunitate de 300.000 de români și facem și noi ce putem, astfel încât să ținem vie flacăra românismului. Unde avem biserici, unde avem troițe, slujim, iar cei care vin și doresc acest lucru, îi învățăm să scrie, să citească. Le vorbim despre credință, despre identitatea națională, cultură, promovăm tradițiile și obiceiurile care sunt atât de iubite de către românii de aici.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Avem 148 de localități românești plus câteva mixte, iar în acestea sunt biserici ortodoxe românești, dar ocupate de Biserica Ortodoxă Sârbă. Vreau să vă spun că acolo se face cea mai mare asimilare forțată, dură, chiar războinică aș putea spune. De ce? Pentru că li se spune oamenilor în felul următor:
Dacă vreți limba voastră în biserică, veți face un alt război ca în Bosnia ori Kosovo. Sunt prostii, minciuni, înșelăciuni, ca să bage frica în ei și să-i sperie. Iar oamenii, după 200 de ani de probleme, de abandon, pentru că au fost lăsați să se descurce singuri, renunță…
„Vrem reciprocitate. Să avem și noi drepturile pe care le au sârbii în România”
Ați amintit de abandon. Așteptați mai mult sprijin de la autoritățile române? Cum vedeți acest ajutor?
De aproape 200 de ani așteptăm sprijinul mamei, așteptăm să-i simțim brațele protectoare, dar din păcate autoritățile ne-au lăsat să ne descurcăm cum știm. Mulțumesc lui Dumnezeu că în ultimii ani, unele, foarte puține instituții din țara-mamă, au înțeles că avem nevoie de ajutor. Iar Patriarhia Română a fost prima care ne-a și ajutat și ne ajută în continuare, și Secretariatul de Stat pentru Culte ne ajută și ne sprijină, foarte puțin Institutul Cultural Român. Și cam atât.
