In fiecare an, la 1 August, la ora 17:00, întreaga Polonie încremenește într-un moment de reculegere, în timp ce clopotele din toate bisericile din tara răsună a doliu. Polonia își amintește de marea Revolta din Varșovia din 1944. Atunci, Armata Poloneză de Rezistență (Armia Krajowa), formata în mare parte din voluntari civili, s-a ridicat la lupta împotriva ocupanților naziști, care stăpâneau orașul încă din 1939.
„Aceasta este cea mai dura bătălie a noastră, de la începutul războiului. Se compara doar cu luptele de strada din Stalingrad.” – Comandantul SS Heinrich Himmler către generalii germani, pe 21 septembrie 1944.
Au urmat 63 de zile crunte, în care polonezii (bărbați, femei si copii) au luptat cu un curaj nebunesc cu tot ce au putut pe străzile capitalei lor împotriva Armatei Germane călite în numeroase campanii și batalii. La începutul revoltei, doar 2500 dintre partizanii polonezi aveau arme, deci circa unul din 20. Restul, au pornit la lupta cu mâinile goale, sperând ca vor face rost de arme de la soldații germani învinși în lupte…
Naziștii au folosit tot ce aveau împotriva vitejilor polonezi: tancuri, artilerie, avioane de bombardament, lansatoare de flăcări. In disperarea lor de a înfrânge revolta, naziștii au adus și două divizii ale SS – cele mai crude și fără scrupule: una formata din foști pușcăriași de drept comun reabilitați (divizia Dirlewanger) și una formata din dezertori rusi și voluntari ucrainieni, renumiți pentru cruzimea lor(divizia Kaminski). Cruzimea trupelor SS a depășit orice „performanță” de pana atunci, șocându-i chiar și pe căliții generali germani din Wehrmacht.
Pentru a înfrânge voința de lupta a locuitorilor Varșoviei, unitățile SS au masacrat sistematic întreaga populație a unuia dintre cele mai dens populate cartiere – Wola. Aici, comandourile naziste au mers pe fiecare strada și au intrat in fiecare bloc, fiecare apartament, fiecare casa, împușcând absolut toți polonezii găsiți: bătrâni, bărbați, femei, copii, după care le-au dat foc la cadavre si la case. Numai în acest masacru au fost măcelăriți pe loc intre 50.000 si 100.000 de civili polonezi neînarmați. Totuși, voința de luptă a rezistentei poloneze nu a fost înfrântă. Trupele SS însetate de sânge au continuat să ucidă și să ardă totul în cale, inclusiv spitalele în care se aflau răniți și bolnavi, unde au masacrat sistematic toți medicii, asistentele, și răniții luați din paturi, după care au adunat toate cadavrele în mijlocul spitalului, într-o imensa piramida, și le-au dat foc. Totuși, polonezii nu au cedat, și au continuat sa lupte, în ruinele capitalei care ardea.
După o lupta inegală de peste 2 luni, în care germanii au bombardat, ars, demolat si scăldat efectiv în sânge întreaga Varșoviei, rămânând fără muniție, Armata de Rezistenta s-a predat. In tot acest timp, Armata Roșie sovietică care venise să „elibereze” Varșovia a așteptat cuminte la marginea orașului, lăsându-i pe naziști să masacreze rezistența poloneză, de teama ca aceștia ar putea sa lupte apoi împotriva lor. Stalin chiar a interzis forțelor aeriene ale Aliaților sa ajute cu provizii Armata de Rezistenta, sperând ca aceasta va fi distrusa complet de naziști.
După ce ultimii membrii ai Rezistentei, conduși de generalul Tadeusz Bor Komorowski s-au predat, au fost puși sa mărșăluiască prin centrul Varșoviei, în fata trupelor naziste aliniate. Desi Armata de Rezistenta era mai mult o armată de partizani, formata din civili, iar politica nazistă era sa execute pe loc orice partizan civil capturat, atât de impresionați au fost germanii de curajul si determinarea cu care au luptat polonezii, încât nu i-au executat pe prizonieri, ba chiar le-au dat onorul salutându-i când treceau prin fata lor. Din păcate, membrii rezistentei poloneze care au fost capturați de naziști au fost închiși în lagăre, de unde au fost preluați direct de Armata Roșie sovietica „eliberatoare” care a cucerit Varșovia după scurt timp. La ordinul lui Stalin, patriotii polonezi au fost transferați în alte lagăre de munca din Urali, în mine, și în Siberia, de unde majoritatea nu s-au mai întors…
Revolta din Varșovia a fost cea mai importanta acțiune armata a vreunei mișcări de Rezistenta antinaziste. Rezultatul luptelor crâncene, al bombardamentelor și al masacrelor: 20.000 de luptători din rezistenta au fost uciși, împreună cu aproape 200.000 de civili. Peste 85% din Varșovia a fost demolata, iar 700.000 de civili supraviețuitori au părăsit ruinele orașului.
Insă, datorita spiritul polonez de neînfrânt, Varșovia a renăscut după război ca pasarea Phoenix din propria cenușă: cu hotărâre, pricepere și o voință de neînvins, polonezii și-au reconstruit capitala distrusa, clădire cu clădire, strada cu strada, în mare parte după planurile originale, refuzând să își lase dușmanii să le șteargă istoria și trecutul glorios.
