ACTUALITATEPoate cea mai echilibrată analiză a războiului din Ucraina, la trei luni...

Poate cea mai echilibrată analiză a războiului din Ucraina, la trei luni de la declanșarea ostilităților. George Damian: Marea Neagră lac rusesc și de restul haos (2)

Vă oferim poate cea mai echilibrată analiză a războiului din Ucraina, la trei luni de la declanșarea ostilităților. Autorul este istoricul și ziaristul George Damian. Alte comentarii, sunt de prisos (Redacția).

Marea Neagră lac rusesc și de restul haos (2)

Când a început războiul din Ucraina am concentrat obiectivele Rusiei în cuvintele de mai sus: cucerirea litoralului nordic al Mării Negre și distrugerea coerenței sistemului politic din Ucraina, crearea unor noi republici autonome/ populare/ suverane în zonele cucerite (aici). Obiectivele erau transparente din acțiunile precedente ale Rusiei, modul de operare geopolitic al Moscovei fiind destul de limitat din punctul de vedere al imaginației. La trei luni de la începerea războiului, dacă reușește încercuirea/ alungarea trupelor ucrainene din Donbas, Rusia își atinge parțial aceste obiective și vom asista la apariția unor noi provocări.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul  „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Prima parte a campaniei ruse a fost un eșec, încercarea de cucerire a Kievului și orașelor mari din estul Ucrainei a fost respinsă. Forțele ucrainene s-au dovedit a fi foarte bine pregătite și echipate pentru un război defensiv, iar împrăștierea trupelor ruse pe mai multe direcții de atac a favorizat abordarea defensivă a ucrainenilor. Renunțarea Moscovei la atacul asupra Kievului și orașelor mari din est a permis concentrarea forțelor în Donbas. În paralel succesele majore ale forțelor ruse s-au produs în sud, cucerirea relativ rapidă a orașelor Herson, Melitopol, Berdiansk – impunerea controlului militar asupra regiunii Herson și parțial a regiunii Zaporojie a permis crearea unui culoar terestru către Crimeea și a creat capacitatea unei ofensive ulterioare în direcția Nikolaiev – Odessa. Cucerirea definitivă a orașului Mariupol a durat aproape trei luni, însă s-a produs până la urmă cu un preț extrem de ridicat pentru ambele părți. O achiziție importantă pentru ruși a fost cucerirea Insulei Șerpilor, deși deocamdată ucrainenii au respins încercările ruse de instalare a unor radare și a armamentului greu pe insulă. Un succes major al ucrainenilor a fost scufundarea crucișătorului rusesc Moscova, ceea ce a redus semnificativ capacitățile ofensive ale Rusiei în Marea Neagră, însă nu a eliminat amenințările pornite de aici (există în continuare un număr important de nave ruse capabile să lanseze rachete de croazieră). În regiunile Herson și Zaporojie rușii au demarat deja un proces de instalare a unor noi autorități publice locale și de introducere a rublei rusești – semnale clare cu privire la viitorul regiunilor cucerite, se discută inclusiv despre anexarea lor la Federația Rusă. Indiferent de forma pe care o vor lua în viitor aceste teritorii ideea este că Moscova nu intenționează să-și retragă trupele de aici. Cam așa arată tabloul general după trei luni de război în Ucraina.

Hrănește bine(le) ! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteuluiR3media

Zilele acestea trupele ucrainene din Donbas sunt în pericol de a fi încercuite. Trupele ruse ar fi cucerit orașul Liman și au ajuns la 10-12 km de orașul Bahmut – ceea ce semnalează că dacă ritmul ofensivei ruse continuă, în cel mult câteva zile vor fi tăiate toate căile de aprovizionare ale trupelor ucrainene care luptă pentru apărarea orașelor Severodonețk și Lisiceansk. Înainte de declanșarea ofensivei ruse în Donbas a circulat cifra de circa 60.000 de militari ucraineni prezenți aici – anihilarea acestei părți a armatei ucrainene ar fi un dezastru de proporții majore, mult peste cucerirea Hersonului, Insulei Șerpilor sau Mariupolului. Armata ucraineană este lipsită de capacități ofensive semnificative. În Donbas ucrainenii au luptat admirabil, cel mai bun exemplu este anihilarea tentativei ruse de traversare a râului Doneț pe la Bilgorovka, unde artileria ucraineană a distrus un batalion rusesc și trei poduri de pontoane. Însă victoriile punctuale ale ucrainenilor nu au schimbat fundamental avansul rușilor, care au tocat cu artileria fiecare localitate înainte de a-și trimite blindatele și infanteria. În Donbas rușii au abandonat ofensiva rapidă pe distanțe lungi în favoarea înaintării prudente, din localitate în localitate, tăind treptat posibilitățile de manevră ale trupelor ucrainene și anihilând tactica acestora de tipul „lovește și dispari”.

Încercuirea și eliminarea trupelor ucrainene din Donbas i-ar putea permite lui Putin să anunțe încheierea „operațiunii militare speciale” din Ucraina, de vreme ce au fost „eliberate” republicile separatiste Donețk și Lugansk în limitele lor administrative, motivul anunțat al declanșării războiului. Înclin să cred că ofensiva rusă se va opri după această așa zisă „eliberare”. Achizițiile teritoriale ale Rusiei ar fi semnificative – regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și sudul regiunii Zaporojie, impunerea regimului rus aici va fi o sarcină dificilă și de durată (mai ales dacă Kievul va alege să organizeze și să mențină aici o rezistență de partizani).

Cum spuneam, în acest moment Ucraina nu are capacități militare ofensive semnificative – nu deține o cantitate suficientă de tehnică militară, rezervele de muniții și numărul necesar de militari pregătiți pentru a organiza eliberarea teritoriilor ocupate de ruși. Parțial Kievul poate încerca un atac în zonele ocupate de ruși, însă cel mai probabil vor fi respinși cu mari pierderi. Chestiunea eventualei contra-ofensive ucrainene se va transforma la Kiev dintr-un subiect militar într-unul politic, supus dezbaterii publice și controverselor între oameni politici.

Situația Ucrainei în acest moment este una extrem de dificilă. Din punct de vedere economic deficitul bugetar lunar depășește 5 miliarde de dolari și nu există surse externe de finanțare a lui în ciuda apelurilor disperate ale Kievului (cifrele vehiculate drept ajutoare externe sunt de fapt cuantificări ale echipamentelor militare trimise sau ajutoare de tipuri diverse, însă finanțarea deficitului bugetar al Ucrainei este o chestiune diferită). De mai multe săptămâni trenează și se acutizează problema alimentării cu carburanți a populației, sarea alimentară este pe cale de dispariție și prețurile sunt ținute sub control doar prin limitarea lor de către guvern. Altfel spus: încep să se facă simțite distrugerile provocate de război. Industria carboniferă și siderurgia ucraineană au dispărut, fie au fost distruse de război, fie sunt sub controlul rușilor, la fel și rafinăriile (v. criza carburanților). Exporturile de cereale sunt gâtuite și nu vor fi reluate prea curând la scara de dinainte de război. Centrala nucleară Zaporojie a fost capturată de forțele ruse și este operată de Rosatom. Restul economiei ucrainene a fost demantelat de distrugerea căilor de comunicații, reducerea masivă a capacităților de export (a dispărut cea mai mare piață tradițională a Ucrainei – respectiv Rusia), perturbarea pieței muncii în urma refugierii și dispersării populației. Cum ziceam: efectele războiului asupra economiei ucrainene abia încep să se simtă și în aceste condiții este greu de imaginat cine și cum va finanța bugetul Kievului.

Tensiunile sociale vor fi acutizate de problemele economice. Au apărut deja probleme cu achitarea salariilor pentru bugetari, au fost reduse salariile profesorilor (prin eliminarea sporurilor care ajungeau până la 30% din salarii). Legislația muncii a fost modificată astfel încât pe perioada stării de urgență angajatorii pot amâna pe termen nedefinit plata salariilor. Problemele de aprovizionare și de pe piața muncii amintite dacă scapă de sub control nu vor face altceva decât să acutizeze tensiunile sociale. Ucrainenii sunt uniți în acest moment și înfruntă cu stoicism greutățile războiului – însă există undeva o linie care o dată depășită aruncă lucrurile în vrie. O adevărată bombă cu ceas este reprezentată de comunicarea excesiv de triumfalistă adoptată de guvernul de la Kiev. Între necesitatea păstrării secretului militar și nevoia de menținere a moralului ridicat strategia de PR a Kievului a căpătat accente de marketing – ucrainenii practic au fost îndoctrinați că trupele ruse sunt slab dotate și pregătite, că forțele ucrainene sunt victorioase etc. Capturarea militarilor ucraineni de la Mariupol a fost un duș rece, însă un dezastru major precum anihilarea/ capturarea trupelor ucrainene din Donbas poate avea efecte sociale nebănuite.

Nici din punctul de vedere al politicii interne lucrurile nu stau foarte bine la Kiev. Până în acest moment au fost menținute coeziunea și coerența sistemului politic și a guvernării, însă rămâne de văzut dacă asta va trece testul timpului și a unor eșecuri majore și anume cu ce costuri. În acest moment Ucraina este guvernată conform stării de urgență, există o limitare a drepturilor cetățenești. Partidul președintelui Zelensky „Slujitorul Poporului” controlează destul de bine situația. Opoziția este cvasi-inexistentă, partidele pro-ruse au fost eliminate de pe scena politică, iar fostul președinte Poroșenko este atras în ancheta pro-rusului Medveciuk care este acuzat de colaboraționism cu Rusia. Zelensky și partidul său pierd din vedere faptul că asumându-și responsabilitatea totală vor trebui să răspundă și pentru eventualele dezastre. Scenariul în care Rusia cucerește Donbasul și începe integrarea regiunilor cucerite îi va pune pe Zelensky și partidul său într-o situație imposibilă: vor trebui să facă ceva, dar nu vor putea face nimic. Atacurile publice la adresa lui Zelensky sunt rare în acest moment, însă combinația de probleme economice, sociale și lipsa de capacitate ofensivă pe front vor lansa cel mai probabil un pol dacă nu anti-Zelensky cel puțin critic la adresa oamenilor lui Zelensky.

Din punct de vedere diplomatic Kievul se îndreaptă cu pași mari spre o reducere majoră a opțiunilor, nu că ar fi avut foarte multe. Nimeni nu se grăbește să trimită în Ucraina armament greu ofensiv și muniții în cantități cu adevărat importante – cel mai puțin se grăbește Germania. Cei care au armament greu ofensiv nu se grăbesc niciodată să-l transmită cu ușurință (asta dintotdeauna, nu e vorba doar de cazul Ucrainei), dincolo de problema costurilor există și problema cum va folosi recipientul respectivele arme. Obuzierele americane nu sunt suficiente pentru declanșarea unei contra-ofensive ucrainene de recuperare a teritoriilor pierdute, este nevoie de mult mai mult. Negocierile Kiev-Moscova sunt înghețate de săptămâni bune, nu mai amintește nimeni de bizarul plan al Kievului de creare a unui sistem de garanții de tip NATO. Nu mai este clar dacă Kievul mai vrea să adere la NATO și care ar mai fi liniile de negociere cu Rusia – tot procesul de care se discuta în martie – aprilie a fost abandonat. Din spațiul occidental au apărut sugestii ca Ucraina să cedeze teritoriile ocupate de Rusia și să accepte pacea cu Rusia. Dincolo de nedreptatea evidentă și de acceptarea agresiunii armate și a anexării de teritorii prin violență la nivel internațional, o astfel de linie pur și simplu aruncă în aer Ucraina – după toate suferințele și problemele expuse mai sus Zelensky și partidul său pur și simplu sunt în imposibilitatea de a accepta așa ceva, orice pas în direcția asta duce la declanșarea haosului în Ucraina.

Kievul trebuie să se aștepte la încă o dezamăgire în iunie: cel mai probabil nu va primi statutul de țară candidată la aderarea la UE. Semnalele transmise dinspre principalele capitale europene converg către o altă ofertă: participarea la un fel de comunitate europeană extinsă, o reluare a Parteneriatului Estic anterior, dar cu alt nume și posibil cu câteva avantaje suplimentare ipotetice. Va fi o dezbatere aprinsă, dar nu cred că în iunie Consiliul European va decide să acorde Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la UE, există și varianta să se anunțe o amânare a deciziei pentru la toamnă. Virulența de limbaj a reprezentanților Kievului este de înțeles, însă nu contribuie la cauza ucraineană foarte mult.

Una peste alta, după 3 luni de război Zelensky și guvernul de la Kiev stau pe o bombă cu ceas, din punct de vedere militar, economic, social, politic și diplomatic – merg pe o sârmă foarte subțire care e în pericol să se rupă.

Din punctul de vedere al Rusiei se pare că încă pot continua războiul. Planul inițial se pare că a fost o reiterare a invaziei din 2014, rușii se așteptau la o victorie rapidă și o cădere a Kievului. Capacitățile defensive ale Ucrainei și-au spus cuvântul, iar Rusia și-a redus obiectivele și și-a concentrat forțele acolo unde a putut obține rezultate. Moscova pare pregătită să suporte costurile solicitate de acest război, pierderi umane, de echipamente, de imagine, economice etc. „Suntem prea mari ca să cădem”, asta pare să fie filosofia care coordonează politica Kremlinului.

Linia pe care merge acum Kievul este una pierzătoare, toate variantele de scenarii posibile converg către instalarea unui regim de administrație pro-rus în regiunile Donețk, Lugansk, Herson și parțial Zaporojie (cu o eventuală posibilitate de anexiune la Federația Rusă? Nu cred, Moscova va prefera o transnistrizare a conflictului care lasă mai multe oportunități deschise, o eventuală reluare a luptelor după refacerea capacităților ofensive). În acest moment Kievul se confruntă cu perspectiva unei crize majore din punct de vedere economic, social, politic și diplomatic – o criză care are toate șansele să arunce în haos țara. Principalul coagulant al coerenței și coeziunii Ucrainei este rezistența în fața invaziei ruse, orice cedare în această direcție se poate transforma într-un declanșator al unor evenimente care să spargă coerența și coeziunea sistemului politic/ administrativ/ militar de la Kiev. Dacă rușii opresc ofensiva în limitele administrative ale Donbasului, Kievul va fi obligat să organizeze o contra-ofensivă care în acest moment nu va fi decât fie un succes limitat, fie un eșec major. Incapacitatea de recuperare a teritoriilor ocupate de ruși va fi un alt semnal pentru declanșarea problemelor interne. Să nu uităm că Moscova va face tot ce poate pentru instalarea haosului în restul Ucrainei.

O soluție alternativă pentru Ucraina (care să evite transnistrizarea regiunilor ocupate de forțele ruse) ar fi calea adoptată pentru rezistență în Afganistan/ Vietnam. Nu vrem să știm ce ar însemna soluția Afganistan/ Vietnam într-o țară de dimensiunile Ucrainei la granița României, nivelul costurilor și distrugerilor (de fapt avem în istorie experimentul acesta, războiul civil din Rusia sovietică, când în Ucraina existau concomitent 3-4 armate care se luptau între ele).

Văd din când în când prin presa românească expresia „efectele regionale ale războiului din Ucraina” însă nimeni nu îndrăznește să formuleze cu subiect și predicat care sunt aceste efecte. Să vedem în primul rând Republica Moldova: aici au dispărut toate căile de acces către piața rusească, economia Chișinăului se va reorienta din ce în ce mai mult către România (știu, celor de la Chișinău le place să spună că au relații cu UE, în realitate relațiile lor economice majoritare sunt cu România). Există un plan, o abordare la București pentru a face față acestor modificări care se petrec chiar acum? Nici Republica Moldova nu va primi statutul de țară candidată la UE în luna iunie, va primi o ofertă de participare în „comunitatea europeană extinsă” sau cum îi va zice noului Parteneriat Estic – asta în ciuda susținerii oricât de efervescentă din partea României. Dincolo de discursul „neutralitate, Elveția Estului, noi nu facem geopolitică, națiune civică moldovenească” Republica Moldova va deveni din ce în ce mai dependentă de România, iar la cum arată în acest moment gândirea politică românească asta nu va însemna decât o creștere a facturilor pe care Bucureștiul va trebui să le achite în favoarea Chișinăului, direct sau indirect.

În cazul opririi ofensivei ruse pe limitele administrative ale Donbasului se pare că Republica Moldova va avea o ultimă șansă să „își sorteze lucrurile afară” cum ar zice americanul. Nu cred că actuala guvernare de la Chișinău va avea resursele și voința să facă asta, filosofia „mielului blând care suge de la două oi” este prea adânc înrădăcinată în mentalul colectiv al clasei politice din Republica Moldova, indeciși și incoerenți pe termen lung și foarte lung. Este adevărat că nici nu au foarte multe căi de ales. Acesta e doar un exemplu, dar ne putem gândi că un nou succes al Rusiei în anexarea (fie și mascată sub forma republicilor separatiste) de teritorii pe calea războiului este de natură să-i convingă pe cei din regiune cu revendicări teritoriale că există o soluție pentru revendicările lor. Moscova e Moscova, nu ar imita calea rusească, însă putem constata o revigorare și intensificare a revizionismului.

Ar mai fi multe de scris: despre motivele pentru care balanța înclină spre respingerea candidaturii Ucrainei la UE; despre virulența anti-rusismului din Ucraina (de înțeles până la un punct, însă efectele pe care le generează pot duce la rezultate nedorite); despre efectele posibile asupra României în diverse scenarii; despre faptul că războiul din Ucraina poate rupe unele cusături de pe la încheieturile UE; o critică serioasă a izvoarelor și surselor folosite, așa cum se face la Facultatea de Istorie; un răspuns pentru Sergiu Aga despre cum trebuie să judecăm războiul din Ucraina din perspectivă românească – și multe altele, dar le lăsăm pentru altădată.

P.S.

Și acum o notă personală, poate nu își are locul aici, poate nu ar fi trebuit să existe. De trei luni de când urmăresc și scriu despre războiul din Ucraina am fost constant acuzat în egală măsură că aș fi filo-rus sau filo-ucrainean. Asta îmi confirmă că am reușit să-mi păstrez independența de gândire. Mă întristează violența de limbaj din unele comentarii publice sau mesaje private și cum nu am vreme de pierdut am șters comentariile și blocat autorii lor care săreau prea mult calul. De principiu textele acestea le scriu pentru prietenii din listă și le-aș putea scoate din circuitul public pe FB, ceea ce ar elimina problema.
Ideea este că nu sunt nici rusofil, nici ucrainofil – sunt românofil. Încerc să înțeleg războiul din Ucraina privind faptele certificate în măsura în care pot fi decelate din propaganda de război, al cărei rol îl înțeleg foarte bine, doar că încerc să o ignor.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate

IMPORTANT

O chemaR3 la susținere

Dragi prieteni, după patru luni de pauză, revenim la voi pentru a sprijini efortul nostru. Dacă doriți să ne ajutați luna aceasta, o puteți face...