Beatrice Ioana Iepan în vârsta de 21 de ani, este din Târgu Neamţ şi studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Asistenţă Socială, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Deşi Beatrice pictează icoane încă din momentul în care a intrat la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, având o pasiune pentru pictură care predomină încă din copilărie, ea a ales să studieze asistenţa socială din dragoste faţă de surioara ei care are sindromul Down şi despre care spune că a simţit că este exclusă de ceilalţi copii şi este tratată într-un fel nepotrivit. Dorinţa ei este de a schimba ceva în viitor pentru copiii care trec prin aceeaşi situaţie precum sora ei.
„Am început să pictez icoane când eram în liceu, la Seminarul Teologic Ortodox «Veniamin Costachi» Mânăstirea Neamţ. Deşi atunci am început să pictez icoane, această pasiune există încă din copilărie şi cred că am moştenit-o de la tatăl meu. Este ceva ce mă linişteşte şi îmi dă o stare de bine”, declară Beatrice Ioana Iepan, tânăra care pictează cu sufletul.
Tânăra Beatrice provine dintr-o familie cu 10 copii, iar una dintre surorile ei are sindromul Down. „Eu provin dintr-o familie cu 10 copii şi am o soră care are sindromul Down şi pot spune că m-a influenţat să aleg ceea ce studiez în prezent, asistenţa socială. În perioada copilăriei mele, eu am simţit că sora mea a fost dată cumva deoparte de către ceilalţi copii şi simţeam că este tristă de asta, am ales un domeniu în care eu să pot ajuta, în acest sens, persoane ca şi ea sau persoanele defavorizate”, adaugă Beatrice Ioana Iepan, tânăra care pictează cu sufletul.
Pentru a se întreţine pe ea şi a-i ajuta şi pe fraţii săi, Beatrice face voluntariat din anul 2020 la Pro Vita Iaşi unde este bursieră în cadrul programului „Sfântul Stelian” de solidaritate pentru familia cu mulţi copii.
Voluntariatul m-a salvat
Beneficiarii sunt 100 de copii şi tineri din judeţele Iaşi, Botoşani şi Neamţ, care provin din familii numeroase şi au rezultate foarte bune la învăţătură.
Tânăra mărturiseşte faptul că de-a lungul anilor a întâmpinat anumite greutăţi din punct de vedere financiar, dar în ajutor i-au venit atât bursa de la Pro Vita, cât şi voluntariatul pe care îl face la ei. Astfel, a reuşit să îşi facă prieteni, ceea ce i-a prins foarte bine în momentul în care s-a mutat într-un oraş străin.
„Anul acesta termin facultatea, îmi doresc să fac şi masterul şi vreau să îmi găsesc ceva de lucru în domeniu. De-a lungul vieţii am întâmpinat anumite greutăţi din punct de vedere financiar, dar le-am depăşit, chiar am fost ajutată şi de către cei de la Pro Vita, sunt bursieră în cadrul unui program de-al lor. Eu când am venit în Iaşi, în anul 2020, am ales să fac voluntariat în cadrul Pro Vita, chiar în plină pandemie, ceea ce m-a ajutat foarte mult să depăşesc anumite stări, deoarece mi-a fost dificil să mă adaptez. Pot spune că m-a salvat voluntariatul, pentru că în perioada respectivă au fost organizate anumite activităţi. Am reuşit să îmi fac prieteni şi să interacţionez cu oamenii, ceea ce m-a ţinut pe linia de plutire”, mai spune Beatrice Ioana Iepan, tânăra care pictează cu sufletul.
Povestea lui Beatrice aminteşte de cei doi fraţi mai mari din familia Dürer, o familie cu 18 copii din zona Nürenbergului secolului al XV-lea. În ciuda condiţiei lor, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită pe amândoi să studieze la Academia de la Nürenberg, cei doi copii au stabilit un pact ca doar unul să urmeze cursurile, iar celăllat să-l întreţină. Opera de artă „Mâini în rugăciune” sau „Mâini rugătoare” realizată peste ani şi ani de cel care-a urmat cursurile de artă reflectă truda fratelui pentru susţinerea sa în şcoală.
„ Conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită pe amândoi să studieze la Academia de la Nürenberg, cei doi copii au stabilit un pact ca doar unul să urmeze cursurile, iar celălalt să-l întreţină.”
Bine, oameni buni, dar Dürer-tatăl n-avea și el un „job”, era șomer cu 18 copii ? Nu-i în firea nemților. Dacă avea „job”, era … liber-profesionist ?! N-aș crede, Democrația era încă departe. Deci avea un „șef” (patron, adică). Și-atunci patronul n-avea ochi, nu dădea burse ? Dacă nu, nici Biserica ? Mda, în secolul al XV-lea, nici Luther nu se apucase încă de Reformă …
Ori domnea sărăcia lucie la germani ….
P.S.
Și după ? După de ce nu au „făcut schimb” ? Sau au făcut și nu ne spuneți ?