Fostul preot Petrică Leașcu e martor-cheie dosarului în care Înaltprasfințitul Teodosie e cercetat pentru cumpărare de influență. El solicită acum o revizuire a dosarului în care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru înșelăciune. E vorba de lucrările efectuate la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Constanța, potrivit BZI.
Petrică Leașcu spune că a început „o perioadă de post și rugăciune“. El a campat, marți, pe un scaun în fața Curții de Apel Constanța.
Cererea sa se află pe rolul Curții de Apel Constanța. Instanța va emite o hotărâre în acest dosar vineri, pe 19 aprilie 2024.
Leașcu este personaj cheie într-un reportaj Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“. Anterior, el a acuzat publicația și pe CTP că au distorsionat adevărul și i-au distrus imaginea publică.
„De marți, începând cu ora 11, voi fi în fața Curții de Apel Constanța unde voi rămâne în post și rugăciune până vineri la pronunțarea Instanței. Zi și noapte. Mă rog ca Dumnezeu să le dea celor două judecătoare care judecă cauza, înțelepciune să vadă adevărul și putere să facă dreptate. Vă rog, pe toți cei care vreți și puteți, să spuneți o rugăciune pentru mine. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toți. Amin!“, se arată, printre altele, într-un mesaj postat pe contul de Facebook al preotului Leașcu.