duminică, aprilie 14, 2024
OPINIIPe trotuarul rece, trupul ei

Pe trotuarul rece, trupul ei

Început de noiembrie. A murit Cristina zilele trecute. Dumnezeu s-o ierte! A găsit-o cineva, într-o dimineață, căzută într-o stație de autobuz. Chinul ei s-a sfîrșit! După o viață de om pe străzi, căci sunt zeci de ani petrecuți pe stradă în micul nostru oraș. Dormind noaptea în frigul cumplit, căpătînd ziua pomană de la cîte un trecător cu inimă bună.

Toată averea ei, strînsă în multe plase, pe care le purta mereu cu ea. Alungată din cîte un loc, se muta în altă parte de oraș. Prezența ei deranja. Că ocupa stația cu toate bagajele ei, că nu mirosea a parfum scump în jurul ei… Noi, cei cu dulapuri întregi de haine, cei ce dormim la căldură și avem pîinea zilnică de pus pe masă și mai mult de atît, ce am făcut pentru ea?

Nu știu cauza morții, am zărit-o din autobuz în drum spre școală. Venise deja poliția acolo. A rămas în urma ei o pată de sînge pe asfaltul rece ca sufletele noastre și cîteva lumînări aprinse de niște trecători cu inimă bună.

Ne-am făcut oare noi datoria fiecare în parte? Poliția locală, primarul, asistența socială, oricare din cetățenii ce o întîlneau sau o cunoșteau deja? Am știut să fim samarinean milostiv pentru cea căzută între tîlhari sau l-a așteptat degeaba pe bunul samaritean? Acum, dincolo de moarte, cu siguranță L-a întîlnit pe Cel ce știe să ungă răni sîngerînde cu untdelemn și vin. Dă-i, Doamne, un colț de rai, că mult a pătimit pe acest pămînt! Ca săracul Lazăr la porțile bogatului nemilostiv… Bogatul suntem noi, căci știu că a murit și din cauza mea, cel ce nu a găzduit-o vreodată! Ferice de Avraam, căci a găzduit îngeri, în marea sa iubire de aproapele!

,,Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi, căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri.” (Evrei 13, 2)

Nu degeaba Hristos Se ascunde în cel gol sau flămînd sau bolnav sau întemnițat, căci Lui Îi facem binele făcut aproapelui, un frate mai mic al Său, avînd același Tată ceresc. Suntem creștini și iubirea de Dumnezeu și de celălalt ne e lege, nu tocmeală. Așa a biruit creștinismul de-a lungul veacurilor, prin iubire, și așa va fi pînă la Înfricoșătoarea Judecată. De aceea, păgînii lăsau toate și se botezau, văzînd faptele creștinilor, cum se purtau unii cu alții, iubind nefățarnic pe toți, cunoscut, prieten, vrăjmaș.

Mucenii se rugau, în chinuri, pentru cei ce îi torturau. Asemenea, primul martir, Sfîntul Ștefan, urmînd pilda lui Hristos pe Sfînta Cruce. Crucea? ,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 18)

S-a dus această femeie în veșnicie. Odată cu ea, povestea ei de viață. Alungată de acasă de propriul frate… Unii din noi, deranjați de existența ei, de parcă nu avem toți un loc menit sub același soare!

Neavînd loc nici la un adăpost pentru cei fără adăpost? Acolo unde alții trăiesc de zeci de ani… Un loc al legii, al fărădelegii, lipsit de milă și fără o inimă bună…

Citeam relativ recent că unii nu stau acolo, că nu au voie să bea la centru. O fi așa, dar ce face asistența socială să-i trateze, să-i asculte, să-i vindece? E mult mai ușor (a se citi comod) să-i lași din nou să stea pe stradă. Da, știu că unii s-au învățat așa, preferă strada, dar, după cum i-am zis și primarului, nu e omenește ca un suflet de om să doarmă iarna afară, în ger! Indiferent de orice regulament la nivel local. Ce dacă e din afara orașului ca loc? Legea e făcută pentru om sau omul pentru lege? Dacă nu avem milă creștinească sau măcar nițică omenie tipic românească, nu vom avea parte de milă nici noi! Să nu ne amăgim singuri! Cum judecăm, așa vom fi judecați! Cu EXACT aceeași măsură!

În troleu, zilele trecute. Auzeam discuția unui pasager la telefon, căci era în apropiere. Din felul cum vorbea de Biserică, poate erau ateu sau necredincios. La un moment dat, pomenește de moartea lui S. Se întreba: Unde era Dumnezeu cînd ea a murit pe stradă? Sau ce fel de dumnezeu e acela de te lasă să mori așa, mai rău ca un cîine? Ceva de genul acesta, nu-mi amintesc exact.

Îmi venea să intervin, brutal, lipsit de orice bune maniere, în discuția sa. I-aș fi răspuns la întrebare cu o altă întrebare. Nu mai știu cine a rostit-o pentru prima oară. Folosită în propaganda ateistă. Unde era Dumnezeu la Auschwitz?

„Mamă, unde a fost Dumnezeu la Auschwitz? Iar mama mi-a răspuns: Întreabă oamenii…! Oamenii unde au fost, la Auschwitz?!? Cel mai mare păcat este să uiți, să taci și să rămâi indiferent la durerile lumii…” (bistriteanul.ro)

Dacă este Dumnezeu, unde era cînd a murit ,,Sinica”?, așa se întreba omul chinuit, fără Dumnezeu. Viața fără Dumnezeu e un chin (trăiești iadul încă de aici), fără iubire, fără bucurie, de aceea l-am numit așa pe acel suflet sărman.

Dar NOI, oamenii, UNDE ERAM?

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE