OPINIIPe Dan Puric îl apără Hristos, Măicuța Domnului și Nația Română

Pe Dan Puric îl apără Hristos, Măicuța Domnului și Nația Română

Progresiștii și cei fără minte și discernământ, îl fac putinist pe bunul și dragul meu prieten Dan Puric, despre care pot spune că îl cunosc foarte bine, chiar până în adâncul sufletului lui, un patriot adevărat, constant în crezul lui, inconfundabil și indestructibil în ceea ce privește ființa națională pe care o venerează pur și simplu, alături de Hristos, Măicuță Domnului și Sfinții din Pateric. Îl știu foarte bine și cu certitudine nu m-am amăgit în privința lui. Sufletul lui liber, deschis…curat și sincer, Bunul Dumnezeu mi l-a descoperit acum vreo șase ani, când a venit aici la Montreal, într-o perioadă intensă de căutare spirituală a mea, și cred că si a lui.

De atunci s-a legat între noi, dar și între dânsul și familia mea și Școala Junimea Română din Montreal…o prietenie trainică și tainică.

Pentru progresiștii care-l fac putinist, le-aș aminti doar că nu Dan Puric a distrus industria țării și a înstrăinat-o la oligarhii ruși pe șpăgi grase, iar aceștia au făcut-o fier vechi!
Această crimă odioasă a început pe vremea lui Adrian Năstase, iar grosul a fost continuat în guvernarea lui Petrov și a duducăi Nuți. Ăsta e tristul adevăr, pe care intelectualii lui Băsescu nu vor să-l arate, și prin obscure reviste așa zise de linie dreaptă, îl înferează cu mânie proletară pe Dan Puric ca fiind putinist.

Mă băieți, chiar n-aveți rușine? Că oricât de atașați de valorile dreptei v-ați da voi, discernământ nu aveți cu siguranță.

Nu Dan Puric a înstrăinat avutul țării pe șpăgi de milioane de dolari, rușilor…ci Petrov ajutat de Nuți și camarila lor, pe care voi l-ați adulat, iar astăzi vă debarasați grețos de dânsul.

Prin 2000 îmi amintesc că zona industrială a Brăilei era încă un furnicar de oameni, iar prin 2008 când eram deja demult plecat la Montreal, într-o vacanță în România, în drum spre Marea Neagră am trecut împreună cu copiii mei cei mari și prin Galați și Brăila.

Imaginea zonei industriale a Brăilei era dezolantă, ca după un bombardament acum în Ucraina, ceea ce ne prezintă băieții aceștia pe la televizor. Practic totul arăta ca într-un film al lui Andrei Tarkovschi, iar copiilor mei nu le venea să creadă că ceea ce vedeau ei acum, cândva…în urmă cu vreo patru, cinci ani încă fremăta de oameni care munceau pentru a-și câștiga pâinea familiei.

Ăștia-s putiniști care și-au bătut joc de țară și i-au lăsat pe români fără muncă, fiind nevoiți săracii să apuce drumul bejeniei pe meleaguri străine. Ăștia și cei care i-au susținut mișelește sau prostește. E tot una până la urmă. Și de asta strigă Dan Puric, ca un pelican în pustiu.
Până la urmă, pe Dan Puric nu trebuie să-l apere nimeni, pentru că-l apără cu siguranță Bunul Dumnezeu, Măicuța Domnului, Nația Română și Sfinții din Pateric pe care îi mărturisește ori de câte ori are ocazia.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

3 COMENTARII

  1. Dan Puric eate o chintesență a celor mai prețioase calităti ale poporului Român: credință, talent, inteligență, dragoste de Țară. Acest lucru îi deranjează pe așa zișii “progresiști”, de fapt niște forme de viață care nu merită nici o atenție. “Tot ce-i val ca valul trece…”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate