Patriarhul României, PF Daniel, a primit emblema de onoare din partea Comandamentului European al Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii (USEUCOM), distincție primită cu ocazia ediției 34 a Conferinței Militare a Capelanilor Șefi din țările membre NATO și ale Parteneriatului pentru Pace, informează agenția Basilica.
Conform sursei citate, conferința a avut loc, pentru prima dată, la Palatul Patriarhiei și a început cu rugăciuni la Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.
„Hristos nu ne‑a lăsat o învățătură cu privire la război, ci dimpotrivă, atât El, cât și sfinții Săi ucenici și apostoli ne dau nenumărate îndemnuri de a trăi unii cu alții în pace. Creștinismul este religia iubirii, singura stare normală a vieții trăite după voia lui Dumnezeu și a păcii, aducătoare de bucurie sfântă”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, alte oficialități și reprezentanți ai unor culte religioase din țara noastră s-au adresat participanților. Au urmat prelegerile „Un secol și jumătate de asistență religioasă în Armata Română”, susținută de Cristina Brăgea, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, și „Religia ca dimensiune a securității naționale. Coordonate istorice și dimensiuni actuale”, susținută de dr. Șerban Liviu Pavelescu, cercetător științific la aceeași instituție.
Lucrările conferinței continuă miercuri, iar joi vor avea loc vizite ale participanților la diverse obiective turistice, printre care Mănăstirea prahoveană Ghighiu.
Conferința militară a Capelanilor Șefi din țările membre NATO și ale Parteneriatului pentru Pace este organizată de Secţia asistenţă religioasă din cadrul MApN împreună cu Comandamentul European al Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii (USEUCOM).
La lucrările conferinței participă capelani șefi din Africa de Sud, Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Canada, Cipru, Coreea de Sud, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveția, Finlanda, Franța, Ghana, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Polonia, Serbia, Slovacia, SUA, Suedia, Țările de Jos, Ucraina, Ungaria, Zambia.
Merita si Banescu decorat.Nedrepti americanii astia mereu ii uita pe cei care ii slujesc cu adevarat..
cred ca americanii asteapta de la Daniel sa dea binecuvantarea ca romanii sa intre in lupta. Probabil vor smulge cu forcepsul o fraza scoasa din context cum au facut si cu vaccinarea
“este organizată de Secţia asistenţă religioasă din cadrul MApN” – nefericitu va apare cu 2 kalashnicoave incrucishate la piept,
ca la slujba.
Cezar, lumânările la care faci referire, sunt așezate în două sfeșnice numite dicher și tricher (într-un cuvânt dichero-tricherele). Acestea, dimpreună cu lumânările ce se pun în ele, au următorul simbolism:
– dicherul (cel cu două brațe/lumânări) simbolizează cele două firi (divină și umană) ale Domnului nostru Iisus Hristos.
– tricherul (cel cu trei brațe/lumânări) simbolizează cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Cu acestea, arhiereul binecuvântează poporul drept-credincios în anumite momente ale slujbei (unul dintre ele amintit și de tine în întrebare).