Sub Xi Jinping, sublinia Blinken, China încearcă să „devină țara care dirijează lumea – țara care stabilește normele, care stabilește standardele”. Pe scurt, obiectivul geostrategic al Chinei este de a înlocui ordinea mondială creată de SUA cu o nouă ordine mondială proprie.
„Statele Unite recunosc că toți chinezii de pe ambele părți ale strâmtorii Taiwanului susțin că există doar o singură China și că Taiwanul face parte din China. Statele Unite … nu contestă această poziție.”
Astfel, președintele Nixon, în Comunicatul Shanghai din 1972, a acceptat revendicarea teritorială a Chinei asupra insulei Taiwan.
În 1979, Jimmy Carter a întrerupt relațiile cu Taiwanul, a recunoscut Beijingul drept guvernul legitim și a dizolvat tratatul de securitate reciprocă al SUA cu Republica China asupra Taiwanului.
Am încetat, astfel, să fim obligați să declanșăm un război pentru a apăra Taiwanul.
Să avansăm rapid in timp patru decenii până la primul weekend al administrației președintelui Joe Biden. Sâmbătă, China a trimis opt bombardiere nucleare și patru avioane de vânătoare în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwan-ului.
Duminică, Beijingul a mai trimis 16 avioane militare în aceeași regiune.
Observând vânzările de armament ale SUA către Taiwan și vizitele oficialilor americani, China ne transmite un memento: „Voi, americani, îi încurajați pe acei de pe insulă care caută independență. Nu se va întâmpla. În loc să lăsăm Taiwanul să plece, vom lupta. Taiwan este o parte a Chinei și este o linie roșie pentru noi.”
Se spune că Beijingul caută o întâlnire față în față cu Biden.
De ce? Poate pentru că noul secretar de stat Antony Blinken în audierile sale de confirmare a spus că președintele Donald Trump „a avut dreptate” să adopte „o abordare mai dură față de China”.
Blinken a fost de asemenea de acord cu ex-secretarul de stat Mike Pompeo, care numise „genocid” tratamentul Chinei față de minoritatea sa uigură și a adăugat că angajamentul nostru față de Taiwan este „un lucru pe care îl păstrăm foarte puternic”.
Sub Xi Jinping, sublinia Blinken, China încearcă să „devină țara care dirijează lumea – țara care stabilește normele, care stabilește standardele”. Pe scurt, obiectivul geostrategic al Chinei este de a înlocui ordinea mondială creată de SUA cu o nouă ordine mondială proprie.
Înainte de a continua mai departe pe acest drum ce duce la o confruntare, trebuie răspuns la o serie de întrebări.
Cui aparține Taiwanul? Dacă răspunsul este ceea ce a fost stabilit din 1972 – „Taiwanul face parte din China” – atunci încurajarea celor 25 de milioane de taiwanezi să caute independența nu este oare o „incitare la insurecție” din punctul de vedere al Beijingului? Și dacă China folosește forța pentru a constrânge Taiwanul să respingă orice drept la independență, suntem pregătiți să purtăm un război cu o China înarmată nuclear cu privire la statutul și orientarea politică a insulei?
Când comuniștii chinezi, în 1950, au cucerit Tibetul și au început curățarea etnică și culturală a regiunii, ce am făcut?
Practic, nimic.
Când China a ocupat și fortificat formațiuni de roci și recife in Marea Chinei de Sud, ce am făcut?
Practic, nimic.
Când China a zdrobit protestele pentru democrație din Hong Kong pe care le-am încurajat și a impus o nouă lege de securitate națională celor 7 milioane de oameni ai insulei, ce am făcut?
Practic, nimic.
Acum, Xi Jinping a spus cu tărie Americii că modul în care China îi tratează pe tibetani, uiguri, creștini și Falun Gong, toți cetățeni ai Chinei, nu este treaba Statelor Unite așa cum nici tratamentul nostru față de popoarele indigene din America de Nord nu a fost treaba Imperiului Chinez.
Modelul Chinei de dezvoltare politică și economică s-a bucurat de succes în acest secol ca alternativă la modelul occidental al democrației liberale.
Beijingul nu crede în libertatea neîntreruptă a religiei, a exprimării sau a presei. Ea nu crede în alegerea liderilor prin vot la urne.
China nu este o societate egalitariană. Ea nu crede în egalitatea tuturor raselor, religiilor și grupurilor etnice. Ea nu sărbătorește diversitatea, dar se teme de ea, văzând ce a făcut diversitatea etnică Uniunii Sovietice, sfărâmând-o în 15 națiuni.
Ea nu crede în cotele rasiale pentru avansare in societate, ci într-o meritocrație care recompensează loialitatea și performanța. Iar scorurile testelor studenților chinezi sunt printre cele mai mari din lume.
În timp ce China fură proprietatea intelectuală de la fabricile SUA localizate in China, să ne întrebăm cine a mutat fabricile acolo pentru a profita de forță de muncă ieftină unde un muncitor ar putea fi angajat pentru 2 dolari pe oră?
Beijingul spune că orice încercare de a impune „valorile noastre universale” asupra Chinei ar însemna o interferență în afacerile sale interne. Și orice încercare de separa jurisdicția Beijing-ului asupra Taiwanului sau a insulelor Spratly si Paracel din Marea Chinei de Sud se va lovi de o rezistență armată.
Mai mult, deoarece niciuna dintre rocile și recifele disputate din sudul și estul mării Chinei nu implică niciun teritoriu revendicat de SUA și am recunoscut timp de 50 de ani că Taiwanul face parte din China, de ce trimitem grupuri de luptă si portavioane în aceste mări și prin strâmtoarea Taiwan?
Ce amenințăm?
Duminică, un grup de luptă însoțind un portavion american, condus de nava USS Theodore Roosevelt, a navigat în Marea Chinei de Sud pentru un exercițiu de „libertate de navigație”, prima operațiune de acest fel sub conducerea președintelui Biden.
Aceasta se întâmpla în aceeași zi în care bombardierele și avioanele de vânătoare chineze efectuau zboruri în zona de apărare aeriana a Taiwan-ului. Trebuie să discutăm.
Un articol de Patrick J. Buchannan, fost consilier a doi președinți americani. Articolul în engleză este aici.
