ACTUALITATEPastorala Episcopului Ignatie al Hușilor: Feriţi-vă de cei care se hrănesc cu...

Pastorala Episcopului Ignatie al Hușilor: Feriţi-vă de cei care se hrănesc cu stridenţe. De cei care simt nevoia să prefacă toate compartimentele vieţii omului într-un spectacol urât şi poluat de superficialitate

PS Ignatie al Hușilor explică în Pastorala de Paști din acest an că Învierea lui Hristos a fost un „eveniment tainic într-o „civilizație a spectacolului” ”, informează siteul oficial al Episcopiei Hușilor.

El le-a transmis credincioşilor, să se ferească de oamenii care „urlă frenetic şi pătimaş”, avertizând că, din nefericire, omul zilelor noastre „are tendinţa de a transforma totul în spectacol, în circ şi gălăgie, încât cel care urlă mai tare are deja impresia şi pretenţia că tot ceea ce rosteşte devine un adevăr de neocolit pentru absolut toţi ceilalţi”.

„Să nu aveţi încredere în oamenii care urlă, chiar dacă îi socotiţi animaţi de intenţii bune sau benefice pentru societate! Cei care urlă frenetic şi pătimaş, de fapt suferă de micime sufletească şi de trufie egocentrică. Sunt vicleni şi vor, cu orice preţ, ca toate reflectoarele naţiunii să se abată peste umila şi palida lor viaţă, care, din păcate, nu are nici măcar pentru ei o umilă semnificaţie. Vor să smulgă, de multe ori prin minciună, ipocrizie şi manipulare, popularitate ieftină, care cred ei că le conferă legitimitate. Feriţi-vă de cei care se hrănesc cu stridenţe. De cei care simt nevoia să prefacă toate compartimentele vieţii omului într-un spectacol urât şi poluat de superficialitate. Pentru aceştia, viaţa devine un imens spectacol, în care toate rufele se spală în văzul şi auzul tuturor. Cu lejeritate uimitoare sunt deversate în spaţiul sau mediul public toate vulgarităţile, care dintr-odată par absolut necesare pentru a atinge cota maximă de rating sau de vizualizări”, a afirmat episcopul Huşilor.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

El a menţionat că, pentru astfel de oameni, „însăşi credinţa devine tema unui spectacol de prost gust, în care îşi asumă autoritarist rolul de proprietari privilegiaţi ai adevărului şi în care sărbătorile sunt transformate în ocazii de benchetuială şi celebrări triumfaliste şi festiviste, lipsite de smerenia şi liniştea dătătoare de frumuseţe şi deschidere faţă de tainele şi semnificaţiile profunde pe care le implică orice zi de praznic sfânt”.

„Învierea Domnului Hristos ne învaţă că doar ceea ce este trăit în taină şi rugăciune, în smerenie şi delicateţe, în iubire şi frumos, poate schimba faţa lumii şi inima omului. Că Paştile sunt adevărată sărbătoare doar pentru cel care are ochi să vadă cele nevăzute, doar pentru cel care are inimă să simtă pulsul harului dumnezeiesc şi doar pentru cel care are suflet să se hrănească cu lumina lui Hristos. Rogu-vă, lăsaţi-vă purtaţi de taina praznicului Învierii Domnului, ca la rându-vă să fiţi purtaţi de lumina, frumuseţea şi bucuria negrăită a unei vieţi trăite în linişte şi în iubirea lui Hristos”, a transmis ierarhul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 22.233 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Alătură-te R3media și pe Telegram

Pentru că știm cât de important este să primești cât mai ușor știrile și informațiile de care ai nevoie, te invităm să accesezi canalul...

Articole relaționate

Cele mai citite