Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru alegerile europarlamentare din 2024, acolo unde era cap de listă. El a anunțat că a convocat Biroul Național pentru a formaliza decizia.
„Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație. USR are de dus o luptă grea și importantă în 2024. Astăzi, mai mult decât oricând, România are nevoie de o alternativă de dreapta și de soluții liberale. În fața unei guvernări corupte și a isteriei extremiste, avem cu toții nevoie de o schimbare reală. Vom continua să muncim zi de zi pentru a construi această schimbare”, a scris Drulă pe contul de facebook.
După ce Lasconi a declarat că a votat „DA” pentru familie la Referendumul din 2018, tot iadul toleranței s-a abătut asupra sa, din partea colegilor de partid, dar și din partea fiicei sale socaliste.
Lasconi: nu mă agăț de funcții
„Nu mă agăț de funcții și liste”, a spus Lasconi. Ea se declară dispusă să se retragă de pe lista USR pentru europarlamentare, spunând că aşteaptă votul Biroului Naţional în acest sens.
„Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare”, spune Elena Lasconi.
De 51 de ani trăiesc într-o societate în care căsătoria este între o femeie și un bărbat. Educația și formarea pe care le-am primit m-au adus în punctul acesta pentru că iubesc oamenii și lupt pentru drepturile lor. Am prieteni gay pe care îi respect, îi admir și îi susțin. Ei știu asta.
Lecția pe care trebuie să o învățăm în viața asta este iubirea. Mi se pare dureros să știi și să simți cu toată ființa ta că iubești oamenii și să constați că primești înapoi ură. Și pentru ce? Sunt pentru căsătoria dintre o femeie și un bărbat și pentru un parteneriat legal între persoane de același sex.
Cred în drepturile omului și în valorile europene la fel ca echipa din care fac parte. Ne diferențiază însă nuanțele.
Acestea fiind zise, eu nu mă agăț de funcții și liste. Pur și simplu muncesc cu drag pentru țara pe care o iubesc, pentru câmpulungeni, pentru România pe care ne-o dorim cu toții. Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare.
Atât. Eu îmi continui treaba de primar”
teatru de 2 bani.
“Isteria extremistă” o fi de fapt reacția naturală împotriva isterismelor și extremismelor promovate de USR.
De Uniunea Soros Romania, alias USR se va alege praful. Nu o sa mai pupe ăștia posturi relevante in politica. Duca-se in gheena istoriei, acolo unde le e locul. Amin! Proștii ăstia nu vad ca in jurul nostru, partide suveranist/nationaliste cresc in popularitate si ca globalismul, de mana cu neomarxismul se dovedeste o otrava sinlumea o arunca. Ei o țin pe a lor cu leghebeteul, proștii…
USR nu este un partid politic, el este o gasca organizata cu acctiuni antiromanesti.
vai, tocmai incepuse Cacahagi să il lingă intensiv in fund pe Drulă și acum apare asta, mvaaai, ce o să facă PMP iștii băsiști căcăciști, care tocmai vroiau alianță cu USR ul… ? Toti homofobii in alianță cu USR ?
Incredibil! Eu am spus de prin 2021, USR este un partid fascist. Cum de a ajuns țara asta atât de puternic presată să renunțe la tot ce iubește și aprobă Domnul Dumnezeu? Asta nu poate fi decât de la diavol, USR-ul îl reprezintă pe diavol. Altfel nu există nicio explicație! Să promovezi prostituția, cocotele masculine, nerușinații in chiloți în spațiul public care se cred femei cu toate că nu există nicio asemănare, mi se pare de prost gust, nu “progresist”!