ȘTIRIPași spre parteneriatul civil. Asociația Pro Vita: Guvernul se apără „de formă”...

Pași spre parteneriatul civil. Asociația Pro Vita: Guvernul se apără „de formă” la CEDO în cazul cuplurilor de același sex care au reclamat România pentru că nu le recunoaște relația

Recent, mai multe cupluri de același sex au reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului refuzul autorităților române de a le acorda permisiunea oficializării relației, fie sub forma căsătoriei, fie a unui echivalent (parteneriatul civil). Scopul litigiului este acela de a obliga autoritățile române să modifice legislația civilă, astfel încât să permită căsătoria între persoane de același sex sau să instituie parteneriatul civil.

În apărarea statului român și a legilor, au intervenit ca terță parte și Asociația Pro-Vita București și Alianța Familiilor din România. Din păcate, însă, după cum anunță Asociația Pro Vita București, Guvernul României nu și-a însușit argumentele formulate de cei care încearcă să îl ajute în câștigarea acțiunii.

„Întrucât ne-am bazat intervenția pe singurele argumente juridice și de fapt valide care ar putea fi ridicate împotriva cererii, avem de acum convingerea că prezumția noastră inițială a fost corectă: Guvernul nu se apără sau se apără doar de formă, nefiind exclusă varianta să cadă la înțelegere cu reclamanții sub promisiunea satisfacerii cererii acestora – legiferarea parteneriatului civil”, scrie Asociația Pro Vita București pe blogul propriu.

Cuplurile homosexuale sunt reprezentate de Asociația Accept. Recent, CEDO a sancționat România pentru că nu permite schimbarea genului în acte fără schimbarea sexului biologic.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...