vineri, aprilie 19, 2024
ACTUALITATEPărintele Nicolae Steinhardt, evocat în Senatul României de către Sorin Lavric (AUR)

Părintele Nicolae Steinhardt, evocat în Senatul României de către Sorin Lavric (AUR)

Senatorul Sorin Lavric l-a evocat în Parlamentul României pe părintele Nicolae Steinhardt, la o zi după ce s-au împlinit 32 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

În cuvântul său, senatorul Sorin Lavric a remarcat volumul „Jurnalul Fericirii”, despre care a spus că face „cât 10 tratate de teologie”.

„Nicolae Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1912 și a absolvit Facultatea de Drept și Litere din București.

Coleg de generație cu Noica, Eliade și Cioran, pe care de altminteri i-a imitat în cheie parodică, într-un volum celebru în epocă, Steinhardt a fost un fin comentator al culturii interbelice.

În acei ani, nici un ochi, oricît de înzestrat ar fi fost cu virtuți anticipatoare, nu ar fi putut să-i prevadă schimbarea de destin.

Arestat în 1959, în lotul Noica-Pillat, Steinhardt va fi condamnat la 12 ani de închisoare. Dar infernul în care avea să nimerească, în loc să-l ruineze sufletește, îl va ridica pe culmea exaltării mistice.

Mai precis, în 1960, în mizeria hrubelor de la închisoarea Jilava, Steinhardt va trăi revelația convertirii la credința în Hristos. Mai mult, în ziua 15 martie a aceluiași an, va fi botezat de ieromonahul basarabean Mina Dobzeu, în prezența a doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant.

După eliberare, va fi tuns în monahism, retrăgîndu-se la mînăstirea Rohia.

Memoriile lui de închisoare, publicate sub titlul Jurnalul fericirii, sunt o mărturie unică despre puterea de transfigurare a credinței creștine.

Expresie teribilă a metanoiei cristice, jurnalul face cît zece tratate de teologie. Din paginile lui răzbate un fior atît de copleșitor, încît, sub unghi misionar, volumul se numără printre cele mai convingătoare pledoarii făcute vreodată religiei lui Hristos.

Sunt onorat că îi pot pronunța numele sub cupola Senatului României”, a spus Sorin Lavric.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE